fbpx

Roșia Montană și proprietatea privată: încă în dezbatere în România anului 2019?

Noul proiect de lege a minelor, coordonat direct de Secretariatul General al Guvernului, pune în pericol două chestiuni esențiale contextului românesc: Roșia Montană și dreptul de proprietate privată.  

Dacă de situația de la Roșia Montană, departe de a fi rezolvată, n-am mai auzit nimic în ultima vreme, subiectul proprietății private e la modă. În mod ideal, în România anului 2019, n-ar mai trebui să existe vreo discuție publică pe seama acestora.  

Roșia Montană ar trebui să fie deja pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.  

Guvernările noastre recente ar fi trebuit să profite până acum de fondurile UE disponibile pentru a crea o strategie de dezvoltare durabilă pentru întreaga regiune și locuitorii acesteia.  

Povestea de la Roșia Montană nu se termină cu înscrierea sitului în UNESCO. Se va termina atunci când Guvernul va binevoi să aplice soluțiile deja existente pentru a proteja atât patrimoniul cultural și natural al regiunii cât și comunitatea locală care se zbate în sărăcie, deși stă pe un munte de aur. Nu e nimic nou și nimic imposibil… Pentru cei sceptici, las aici doar două exemple de astfel de strategii utilizate în cazul unor foste zone miniere, care au reușit atât conservarea patrimoniului cât și dezvoltarea economică: Cornwall în Marea Britanie și Las Medulas în Spania.  

Unde suntem noi în povestea Roșia Montană ?  

România a solicitat, în iunie 2018, blocarea procedurii de includere a localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, motivând că trebuie protejate drepturile statului în litigiul cu compania Gabriel Resources. O situație extraordinară în care statul parte refuză înscrierea sitului pe lista UNESCO…  

Mai mult decât atât, la mijlocul lunii februarie 2019, statul român a pus în dezbatere publică proiectul de lege a minelor. Conform Mining Watch România, de această nouă lege ar beneficia în egală măsură Roșia Montană Gold Corporation, Deva Gold (Certej) sau Samax România (Rovina).  Vorbim de eliminarea obligativității realizării de studii de impact asupra mediului, a planului de refacere a mediului, a studiului de evaluare a impactului social și a planului de atenuare a impactului social.

Guvernul se pune într-o poziție de putere, arogându-și dreptul de a decide unilateral dacă un proiect minier privat poate fi declarat de interes public național și implicit ca acea companie să beneficieze de procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Practic, prin noua Lege a minelor, Guvernul devine instrumentul de forță al industriei miniere, prin care orice proprietar de teren, pădure sau locuință ce refuză să vândă, ar fi forțat să cedeze în fața oricărei companii, fie că exploatează piatră, nisip sau aur. 

Roxana Pencea Brădățan, reprezentant Mining Watch România

Interpretarea conceptului de proprietate privată a doamnei Oana Bogdan de la PLUS a fost în cel mai bun caz o lipsă de pragamatism și experiență politică. În cel mai rău caz, comentariul denotă absența contextului istoric, social și cultural românesc din partidul a cărui motrice am înțeles că este.  

Interpretarea proprietății private de către actualul guvern în contextul acestui proiect de lege a minelor, e însă, criminală. Atitudinea față de capitalul de la Roșia Montană (patrimoniu, mediu, resurse, oameni) nu reflectă corporatismul și corupția cu care ne-au obișnuit descendenții FSN-ului. Merge mult mai departe. Atinge sfera răului absolut… Cum să nu ceri unei companii miniere să realizeze un studiu de impact asupra mediului, indiferent de natura sau locația proiectului propus ?!  

Acestea fiind spuse, să nu uităm că abia în ianuarie 2019, Ministerul Apelor și Pădurilor a demarat un studiu oficial pentru a evalua impactul asupra mediului a micro-hidrocentralelor construite pe mai multe râuri din țară. Reacția autoritătilor române, extrem de intarziată, apare după ce Comisia Europeană a avertizat România în mai 2015 cu privire la proiectele de microhidrocentrale de pe râurile Dejani-Lupșa și Vistișoara precum și proiectele distructive de pe versantul sudic al Munților Făgăras – cele de pe râurile Capra și Buda.

Patrimoniul natural și cultural sunt bazele capitalului românesc și puncte de plecare, nu obstacole, în calea dezvoltării economice. Discuția e lungă. Avem nevoie mai mult ca oricând de o strategie națională de exploatare și dezvoltare sustenabilă a resurselor și de valorificare a patrimoniului cultural.  

Nici eu și niciun partid nu putem elabora peste noapte o astfel de strategie.  

Ceea ce pot să fac e să duc acest subiect în Parlamentul European.  

Am protestat alături de prietenii mei de la Salvați Roșia Montană și voi continua să lupt alături de ei deoarece standardele de protecție a mediului și a comunităților locale, precum și de conservare a patrimoniului, trebuie nu numai adoptate la nivel european, ci și aplicate de statele membre. Cu simple avertismente de la Bruxelles pe această temă, riscăm să ne întoarcem la România de dinainte de ’89… Și vorba doamnei Dăncilă: viitorul nostru se află mereu în față și nu în spate.  

Eu am o altă vorbă: România Mare în Europa !  

Lupt pentru promovarea și exploatarea sustenabilă a capitalului românesc și pentru apărarea drepturilor românilor de pretutindeni, din Dublin până în Timoc. Lupt împotriva corupției și jafului național. 

Și toate astea, alături de oameni care nu sunt doar noi, ci și competenți și integri.  

Și toate astea, nu fără direcție geopolitică, ci în contextul poziționării noastre la vârful Uniunii Europene prin urmărirea propriului proiect de țară. Îl știți, e același: unitatea teritorială, unitatea națională, coeziunea socială. 

Asta înseamnă România Mare în Europa.  


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *