fbpx

România este condusă de aceleași partide politice.

În ultimii 30 de ani au guvernat-o rând pe rând sau împreună, în alianțe care mai de care mai pestrițe. Rezultatele dezastruoase pot fi observate de fiecare dintre noi: ne-am pierdut cea mai importantă resursă a țării – oamenii, care au luat drumul exilului, ne-am vândut bogățiile subsolului pe nimic, am lăsat străinii să ne taie pădurile ilegal, agricultura și mineritul s-au prăbușit, suntem furați la gaz și curent electric, nu avem autostrăzi, presa este intoxicată de propagandă, încă nu avem locuri în spitale pentru marii arși, nu ne cinstim eroii, nu susținem capitalul românesc, nu ne sprijinim sportivii, artiștii, olimpicii sau inventatorii și ne-am rupt de valorile istorice pe care s-a clădit națiunea română.

Pe 26 mai nu mai votăm partide politice! Nu ne mai risipim șansa de a fi reprezentați de oameni independenți, cinstiți, pregătiți, cu viziune pentru România.

Suntem sătui de partidele care îi tratează pe români ca rezervoare de voturi.

O dată la patru sau la cinci ani, după ce în restul timpului, zi de zi îi batjocoresc sau, în cel mai bun caz, îi ignoră.

Partidele politice ne-au dezamăgit și ne-au impus politica urii și a dezbinării.

Politicienii se pregătesc acum mai intens să-și împartă iar țara.

Politicienii se pregătesc acum mai intens pentru alegerile locale și parlamentare din 2020, când vor să își împartă iar țara după bunul plac, pentru ca apoi să își sporească averile și să plătească „tribut” liderilor de partide.

26 mai este ziua în care îi putem opri, în care putem lupta cu ei!