George Simion, necruţător cu Claudiu Năsui care ar vrea închiderea Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte. „E de o perversitate incredibilă”

George Simion, copreşedintele AUR, a lansat un atac virulent la adresa lui Claudiu Năsui (USRPLUS), ministrul Economiei, pe motiv că a refuzat ca statul român să preia Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, unde lucrează 1.000 de persoane. 

„Claudiu Năsui este de o perversitate incredibilă. Aveau garanţia aceşti oameni de la domnul Orban şi de la actualul ministru al Energiei, care înainte era şi ministru al Economiei, Virgil Popescu, că vor face darea în plată. Proprietarul actual al combinatului de la Târgovişte e o companie rusească (Mechel). Are datorii de 40 de milioane de euro la statul român, la noi toţi practic. 40 de milioane de euro pe care trebuia să-i luăm într-o formă sau alta. Singura modalitate prin care putem să-i recuperăm de la acest aşa-zis investitor rus e să preluăm înapoi combinatul în contul datoriei.

Domnul Năsui a spus că nu e de acord cu o naţionalizare. Nu e vorba despre aşa ceva. E vorba despre o dare în plată”, a declarat George Simion, în emisiunea „Punctul Culminant” prezentată de Victor Ciutacu, la România TV.

La Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte lucrează 1.000 de persoane care riscă să-şi piardă locurile de muncă.

„E soluţia pe care o cer angajaţii de acolo, oameni specializaţi care sunt printre puţinii oţelari rămaşi în câmpul muncii, care au fost scoşi în şomaj tehnic. Vor fi disponibilizaţi. Nu se vor mai putea angaja în altă parte. Acest Guvern pretinde că vrea să facă nişte autostrăzi. Cu ce oţel şi fier beton o să facă autostrăzile? E singurul loc din România unde se mai poate produce. Angajaţii garantează că furnalele pot fi pornite în 30-45 de zile”, a mai spus copreşedintele AUR.

Sursa: Romania TV


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.