Simion: Unirea, unica soluţie pentru asigurarea securităţii populaţiei din Republica Moldova

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă recenta serie de incidente petrecute în regiunea transnistreană şi îndeamnă Parlamentul de la Chişinău să voteze de îndată reunificarea cu România, scrie News.ro.

„Republica Moldova nu mai poate rămâne mult în zona gri pentru că asta presupune riscuri, ameninţări şi pericole. Vedem ce se întâmplă acum în regiunea transnistreană, la o aruncătură de băţ de Chişinău. Reîntregirea naţională este singura soluţie de securitate reală pentru populaţia dintre Prut şi Nistru”, a declarat deputatul AUR George Simion, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

La rândul său, liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a precizat că „atacarea clădirii aşa-zisului Minister al Securităţii de la Tiraspol, urmată de distrugerea unor facilităţi tehnice ale unui centru radio de la Maiac – Grigoriopol au aspectul unor provocări destabilizatoare şi urmăresc extinderea războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova”.

„Reunirea cu România prin mijloace paşnice, pe calea voinţei parlamentelor de la Chişinău şi Bucureşti, reprezintă unica soluţie pentru ca al doilea stat românesc, Republica Moldova, să nu intre în spirala conflictului sîngeros de la Răsărit”, a completat Târziu.


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.