fbpx

George Simion a dat START României MARI în Europa la Botoșani

George Simion și-a lansat la Botoșani candidatura independentă la alegerile europarlamentare. Simion a declarat, în cadrul unei întâlniri la care au participat aproximativ 100 de susţinători de-ai săi, că, dacă va obţine un mandat de eurodeputat, va lupta în Parlamentul European pentru întreaga Românie, susţinând că actualii europarlamentari au mers la Bruxelles ca „să îşi dea în cap unii altora”.

Asta e o bătălie cruntă. Eu m-am luptat până acum şi o să continui să mă lupt. Dacă nu m-au lăsat să mă lupt pentru România aia ciuntită de peste Prut, acum o să mă lupt pentru întreaga Românie, dar o să fie nevoie de voi toţi. Nu suntem oameni inventaţi, nu suntem oameni aduşi din alte părţi. Suntem oameni care în anii aceştia am făcut lucruri şi putem să facem mai departe lucruri. Europarlamentarii români, dacă cunoaşteţi mai mult de trei nume, nu au făcut nimic la Bruxelles decât să îşi dea în cap unii altora. Nu au promovat interesele României, nu au promovat români pe funcţii la nivel european. S-au dus doar să se bălăcărească acolo. Trebuie să schimbăm lucrurile acestea”, a afirmat Simion.

El a menţionat că nu este interesat de indemnizaţia de europarlamentar, subliniind că veniturile încasate din bugetul european le va dona în fiecare lună.

Nu pentru mine mă duc acolo. Salariul de europarlamentar o să îl donez în fiecare lună pentru câte o cauză. Dacă mă interesau lucrurile materiale, nu mă mai băgam, ca să îmi zică toată lumea că sunt nebun că fac ce fac în campania asta. Renunţ la tot ce am eu la nivel material de la părinţii mei ca să mă pot lupta şi intru în bătălia asta pentru România. Mai sunt unii dintre noi care cred în ideea asta de ţară”, a mai declarat Simion.

Sub sloganul „ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA”, George Simion își propune să lupte în Parlamentul European pentru drepturile românilor din Covasna și Harghita, pentru comunitățile istorice ale României și pentru Unirea cu Basarabia. De asemenea, Simion susține că în Parlamentul de la Bruxelles va fi o voce a românilor de pretutindeni, nu a partidelor politice.


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *