fbpx

Galeria HC Zalău îl susține la alegerile europarlamentare pe independentul George Simion

Membrii galeriei echipei fanion a județului Sălaj – HC Zalău – au decis în unanimitate să-l susțină la alegerile europalamentare din 26 mai pe candidatul independent George Simion. Membrii galeriei se aliniază astfel altor grupări naționalite din România care susțin cauza Unirii Basarabiei cu România – principalul punct din programul electoral al candidatului independent, scrie salajulliber.ro.
George Simion a reușit să strângă în Zalău peste 500 de semnături de susținere necesare candidaturii la alegeri, din totalul de peste 100.000 strânse în întreaga țară. Sute de zălăuani s-au întâlnit cu acesta în luna martie când a ajuns în Zalău și au rămas profund impresionați de programul electoral pe care îl propune candidatul independent, care are ca slogan “lupta cu partidele”.
George Simion este un activist civic român care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova. Este fondator al Platformei Unioniste Acțiunea 2012 și al Alianței pentru Centenar. Este autorul cărții “Blocați în labirint”, o radiografie a parcursului Republicii Moldova, de la apariția sa ca stat și până în ziua de astăzi.
Să menționăm doar că printre realizările lui Simion de până acum se numără Campania „Fără pașaport în Basarabia‟, lansată de George Simion în 2015, ce a fost materializată printr-o hotărâre a Guvernului Republicii Moldova prin care cetățenii români pot trece Prutul doar în baza cărții de identitate simple, fără a fi nevoie de pașaport.
Pe George îl știm de foarte mult timp. Suntem solidari cu acesta și îl vom susține necondiționat la alegerile din 26 mai. Cu toții am simțit românește, iar alături de George am putut să ne manifestăm dorințele de unire pe care le avem toți cei din galerie. George este un om care face ce spune, un tovarăș care nu promite, iar mai apoi promisiunile rămân în vânt. George este un patriot adevărat. Și să nu uităm niciodată, așa cum scandăm și afișăm bannere și la meciuri – Basarabia e România!”, a comunicat pentru salajulliber.ro, liderul galeriei, Mândruț Cornel, alias Ultras Gicu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *