Tu știi ce apă bei? O analiză a apei potabile din România

În contextul crizei sanitare cu care confruntăm un aspect la care trebuie să fim atenți este apa pe care o consumăm. Subiectul apei potabile din România l-am analizat alături de Președintele Asociației ,,Apa pentru Toți”, Victor Nae, în cadrul emisiunii live de la 10 TV de aseară, 26 martie. Am adus în discuție măsurile implementate și propuse de domnul Victor Nae pentru apă de calitate, dar și despre rolul Asociației „Apa pentru toți”.

„Apa pentru toți, asociația pe care am înființat-o, a fost un răspuns la modul în care autoritățile la momentul acela se implicau în a realiza un preț corespunzător la apă. Atunci mi-am dat seama că la nivel național și zonal nu există o asociație, cineva care să vină să spună că da, într-adevăr, apa este la un preț corect sau că apa este de o bună calitate. Și atunci am înființat această asociație și rugămintea mea este ca în această perioadă, cât stăm acasă, să încercăm să ne gândim dacă apa pe care o primim de la robinet este potabilă? avem încredere să o consumăm? și dacă nu avem, ce facem pentru acest lucru?”, a punctat Victor Nae.

Din punctul său de vedere, ar trebui să existe specialiști la nivel local sau național, care să facă probe de laborator în momentul în care ceva nu este în regulă.

„Fiecare grup în interiorul asociației să acționeze, să facă demersuri către societatea de distribuție, să informeze cetățenii, și în momentul în care societatea nu controlează calitatea apei, atunci să acționeze și în instanță. Dar pentru asta trebuie să conștientizăm. Trebuie să ne asigurăm ca apa pe care o consumăm este o apă de bună calitate. Apă pentru toți și toți pentru apă”, a spus domnul Nae.

Asigur românii că se vor da soluții pentru ca apa să fie de bună calitate, la fel cum trebuie să fie și alimentele pe care le consumăm zilnic.


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *