România, poligon de încercare. O declarație de război a Parlamentului împotriva românilor

Ne-am trezit peste noapte cu o declarație de război din partea Parlamentului România împotriva propriului popor – act de trădare națională, susținut tacit de instituțiile statului care ar trebui să ne protejeze. Este opinia domnului General în Rezervă al Armatei Române, Nicolae Roman, expusă în cadrul emisiunii organizată aseară, 29 aprilie, dedicată proiectului de lege privind autonomia așa zisului Ținut Secuiesc, care a fost susținut de Camera Deputaților.

“Este o problemă complexă, un fenomen care trebuie privit cu mare atenție. Ceea ce s-a întâmplat în Parlament este de mult gândită pentru România. Din păcate continuăm să fim poligon de încercare (…) Ce au făcut instituțiile statului ca să preîntimpine o astfel de situație? Serviciul Român de Informații are o divizie care lucrează pentru apărarea Constituției. Pe cine a atenționat aceeastă divizie în legătură cu iminența unui astfel de pericol? Discutăm de înaltă trădare fiindcă suntem într-o situație limită, care prin lege se interzic astfel de acțiuni. Această instituție să spună cu subiect și predicat persoanele care au fost informate, fiindcă toți cei care au făcut declarații publice au fost informați, iar dacă se va trece pe motivul unei chestiuni politice – NU, este o chestiune penală. Cine își permite să se joacee cu soarta acestui popor trebuie să plătească! (…) Domnul Ciolacu trebuie arestat până mâine dimineață! Ne trezim cu o declarație de război peste noapte”, a declarat domnul Nicolae Roman.

Urmărește emisiunea integrală mai jos și află cine a deconspirat acest proiect de lege.


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.