Exploatarea ilegală a pădurilor, mai întensă ca niciodată în vreme de pandemie

Societatea civilă poate atrage atenția asupra ilegalităților care au loc pe pământul strămoșesc! Există o acțiune în pregătire, acțiune pentru oprirea tăierilor ilegale, ilogice și dăunătoare a pădurilor, planificată pentru data de 23 mai, la Sebeș, și pe care am prezentat-o în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Canal 33, alături de Paul Gabor-Iliescu. Am reamintit că, în timp ce românii sunt ținuți în casă cu forța exploatarea ilegală a pădurilor a continuat mai intens ca niciodată. Depozitele de lemn ale companiilor austriece s-au umplut, iar drujbele continuă să sune strident. Românii au văzut mii de camioane ieșind din pădure, dar ei sunt cei amendați de autorități.

Am punctat în cadrul emisiuneii că ne dorim ca antreprenorii români și românii să fie principalii beneficiari ai exploatării lemnului – o exloatare sustenabilă, o exloatare de lungă durată. Nu înțeleg de ce aceste companii, Schweighofer, Kronospan, Egger, au prioritate la achiziția de lemn față de producătorii români. Nu înțelegem de ce s-au distrus multe locuri de muncă ale românilor din industria lemnului. Lemnul care pleacă din România trebuie să plece sub o formă finită. Adică, trebuie investit în fabricile de mobilă, în valoare netă pe care s-o adăugăm. Nu putem fi ultima țară bananieră care exportă lemn sub formă brută. Complicitatea clasei politice este evidentă, tot așa cum și românii se pot considera complici din moment ce permit în continuare comiterea acestei crime de mediu. Să faci poze, să dai like sau share pe rețelele de socializare nu este suficient. Tăierile de păduri au loc în viața reală, ori la Sebeș se află principalii beneficiari ai acestei practici infracționale.

Acestea sunt motivele principale pentru care ne adunăm sâmbătă, 23 mai, la Sebeș, pentru un protest pașnic împotriva defrișărilor ilegale care au ajuns la cote alarmante din cauza companiei Schweighofer. Inițiativa aparține Alianței pentru Unirea Românilor, filiala din municipiul Sebeș, care a lansat acest apel, întrucât în spațiul public nu există forme de apărare la care românii să apeleze, iar noi vom lupta până la capăt. Pe 23 mai românii își pot arăta suveranitatea și să arate că lor chiar le pasă. Statul în fața calculatorului nu mai este soluția, consternarea trebuie să fie în viața reală.

Milioane de hectare de pădure au fost retrocedate ilegal. Antiromânii au pus mâna pe ele prin acte false, procese dubioase și mituind români trădători de țară. Pădurile s-au prăbușit una după alta cu o viteză răsunătoare. Oamenii trebuie să își apere sănătatea, să continue să fie responsabili, dar să se mențină liberi și să își apere drepturile. Ori pădurea este un drept care nu aparține doar celor de astăzi ci un bun al nepoților noștri.Așa cum ne spălăm pe mâini ca să scăpăm de virusul adevărat, tot așa trebuie să ne spălăm de complicii celor care distrug România.

Vezi emisiunea integrală mai jos:

Potrivit unui studiu Global Forest Watch, din 2001 până în 2018, România a pierdut 336.000 de hectare de pădure, ceea ce echivalează cu o scădere de 4.2% față de suprafața împădurită existentă în anul 2000. Un alt raport al Greenpeace scoate la iveală că din 2005 şi până în prezent, mai există doar jumătate din cele 250.000 de hectare estimate acum 14 ani.

 


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.