Dan Tanasă: Un deputat UDMR cu cetățenie UNGARĂ controlează activitatea SRI și are acces la documente clasificate privind securitatea României

În Parlamentul României există parlamentari care au cetățenie ungară și care, deci, au jurat credință Ungariei. Informația a fost prezentată de către jurnalistul Dan Tanasă în cadrul emisiunii live de aseară, 3 mai. La 100 de ani de la Tratatul de la Trianon cer interzicerea, prin lege, a dublei cetățenii pentru oficialii statului român.

”România se află într-o situație aberantă în care un parlamentar UDMR, din Parlamentul României, cetățean român, este în același timp și cetățean al Ungariei. Informația a fost confirmată chiar de către acest personaj – Csoma Botond. Inițial el a ajuns membru în Comisia de Control a SRI în urmă cu 2 ani, în 2018, însă la acea vreme opinia publică nu a știu că este și cetățean al Ungariei, însă, în urmă cu două zile la Realitatea, invividul a confirmat că este și cetățean al Ungariei. Am publicat această informație și există, evident, un interes al opiniei publice cu privire la această situație halucinantă pentru că vorbim de un membru al Parlamentului României, un demnitar al statului român și mai mult decât atât este membru în Comisia de Control a SRI, în pricipala comisie a Serviciului Secret Român. A jurat credință Ungariei cu mâna pe constituția Ungariei, după care a venit în Parlament și a jurat credință României. Vorbim de un stat care are pretenții teritoriale față de noi, de un stat care nu se ascunde să-și manifeste pretențiile teritoriale și expansiunea în Transilvania și de un cetățean care a jurat loialitate Ungariei și vine în Comisia de Control a SRI și are acces la informații clasificate, la documente clasificate, are posibilitatea să ceară lămuriri, să ceară informații Serviciului Secret – în acest moment avem o imagine clară a ceea ce înseamnă nivelul la care Ungaria a pentrat statul român. Dincolo de sutele de milioane pe care Ungaria le toarnă în Transilvania pentru că în acest moment Ungaria cumpără Transilvania bucată cu bucată – clădiri, păduri, oficiali ai statului român care-i servesc interesele, iar acum aflăm că Ungaria are cetățeni carei sunt loiali și sunt infiltrați la nivel de Parlament și la nivel de Comisie de Control a SRI”, a declarat Dan Tanasă.

Deputatul UDMR Csoma Botond, demnitar român care a jurat loialitate Ungariei, a ajuns în Comisia de control a SRI în martie 2018, cu sprijinul PSD și ALDE.

Urmărește-l pe jurnalistul Dan Tanasă pe site-ul personal dantanasa.ro și pe pagina de Facebook Dan Tanasă.

Emisiunea integrală poate fi urmărită mai jos:


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.