Caravana AUR, pusă pe roate de mii de români. Lista donatorilor solidari cauzei

Update: 28 iulie – La o lună de la lansarea ideii în spațiul public, autocarul nostru este gata în proporție de 95%.

Am actualizat lista, îi rog pe toi cei care au donat să verifice dacă sunt trecuți pe ea și, dacă nu sunt, să mă sune pe mine (0040738797803) sau pe Cosmin (0757887373) – pe Whatsapp să validăm sau să verificăm.

Aproximativ 45.000 de euro au fost colectați de la mii de persoane care s-au solidarizat cu acțiunea care va schimba România!

————

Am lansat aseară, 22 iunie, în cadrul LIVEULUI din fiecare seară, Caravana  deAUR – o cauză în jurul căreia s-au solidarizat români din toate colțurile lumii, iar pe parcursul a oră și  jumătate din cei 45.000 de euro necesari ambițiosului proiect au fost adunați 9.600 de euro. Ne propunem, împreună, să repornim România și să luăm pulsul realităților din întreaga țară cu acest studio TV mobil – un autocar care va ajunge în toate localitățile împreună cu voluntari, a transmite din fiecare localitate ce probleme există și a putea lupta cu un sistem care dezinformează românii.

Mai jos este lista donatorilor care deja au donat pentru a pune pe roate a Caravanei AUR:

Nr / Nume / Sumă / Finalizat?

1 Abel Dimitriev 4 lire finalizat
2 Adele Wais 90 lire finalizat
3 Adi Irimus 22 euro finalizat
4 Adina Popovici 10 euro finalizat
5 Adrian Buga 12 lire finalizat
6 Adrian Cojanu 50 lei finalizat
7 Adrian Constantin 4 euro finalizat
8 Adrian Constantin Topliceanu 50 euro finalizat
9 Adrian Enache 800 lei finalizat
10 Adrian Florin Bolos 4 lire finalizat
11 Adrian Gabriel 20 lei În procesare
12 Adrian Ghita 50 lei finalizat
13 Adrian Glodeanu 50 euro finalizat
14 Adrian Ion 10 lire finalizat
15 Adrian Ionel Izdrescu 100 euro finalizat
16 Adrian Iulian Ștefan 10 euro finalizat
17 Adrian Logofatu 20 euro finalizat
18 Adrian Mihai 56 lire finalizat
19 Adrian Negreanu 10 euro finalizat
20 Adrian Popa 48 lire finalizat
21 Adrian Popa 1000 GBP finalizat
22 Adrian Potarniche 18 lire finalizat
23 Adriana Stoica 10 lire finalizat
24 Afumatu Florica 20 eur finalizat
25 Ala Procopciuc 4 lire finalizat
26 Aleutina Chirita 1000 euro finalizat
27 Aleutina Chirita 50 euro finalizat
28 Alex Anton 5 lire finalizat
29 Alex Baldovin 10 USD finalizat
30 Alex Bordian 8 lire finalizat
31 Alex Florin Iordache 30 GBP finalizat
32 Alex Olteanu 10 lire finalizat
33 Alex Tatu 48 euro În procesare
34 Alexandru BÎtea 50 lei În procesare
35 Alexandru Bratosin 5 euro finalizat
36 Alexandru Mihaescu 400 lei finalizat
37 Alexandru Petcu 10 euro finalizat
38 Alin Ghiță 49 lire finalizat
39 Alin Radu 10 GBP finalizat
40 Alin Radu 20 lire finalizat
41 Alin Vlad 20 euo finalizat
42 Alina Păcuraru 100 lei finalizat
43 Amaxinoaei Marian 10 USD finalizat
44 Amaxinoaiei Marian 25 euro finalizat
45 Ana Borza 100 lei finalizat
46 Ana Dafina Ciocan Scheu 100 lei finalizat
47 Ana Maria Cristian 100 euro finalizat
48 Ana Paulina Țopa 100 lei finalizat
49 Anamaria Gavrila 20 euro finalizat
50 Anamaria Teoc 20 euro finalizat
51 Anastasiu Sorin 100 lei finalizat
52 Anatoli Onofrei 740 lei finalizat
53 Anatolii Odajiu 50 USD finalizat
54 Anca 100 lei finalizat
55 Ancuța Dobrică 200 euro finalizat
56 Ancuta Pop 5 lire finalizat
57 Andor Marius Calin 200 lei finalizat
58 Andreas Adrian 300 lei finalizat
59 Andreea Ilea 4 lire finalizat
60 Andreea Paula Braileanu 10 finalizat
61 Andreeas Dimian 60 lire finalizat
62 Andrei Adrian 14 lire finalizat
63 Andrei Antonescu 10 lire finalizat
64 Andrei Mocanu 4 lire finalizat
65 Andrei Popescu 5 USD finalizat
66 Andrei Valentin Ienei 37 lire finalizat
67 Andrei Vasile 10 USD finalizat
68 Andreias Sorin 50 lei finalizat
69 Andronache Elena 50eur finalizat
70 Angela Apostica 50 euro finalizat
71 Angela Chintoiu 200 lei finalizat
72 Angela Papaghiuc 27 lire finalizat
73 Angel-Ionel Dragomir 11 euro finalizat
74 Anghel Iulia 50 lei finalizat
75 Anghelina Ionica 250 lei finalizat
76 Anisoara Damian 50 eur În procesare
77 Anișoara Irodiu Paraskevas 100 euro finalizat
78 Anisoara Lamasanu 50 euro finalizat
79 Anișoara Maria 200 lei finalizat
80 Anita Lupu 20 eur finalizat
81 Anita Lupu 50 eur finalizat
82 Anna Maria Jurcsak 20 lei finalizat
83 Anonim 25 lei finalizat
84 Antonyo Anny 20 lire finalizat
85 Anusca Irodiu-Paraskevas 13 lire finalizat
86 Apetri Ioan 20 euro finalizat
87 Apostolatu Cosmin 5 lire finalizat
88 Ardelean Theodor 50 lei finalizat
89 Armasaru Nicolae 50 lei finalizat
90 AUR Castellon 3 pers anonime 110 eur finalizat
91 Aurel Zamfira 100 euro finalizat
92 Aurelia Caus 50 euro finalizat
93 Aurelian Trandafir 46 lei finalizat
94 Axente Gheorghe Radu 10 USD finalizat
95 Badai Mona (Badmar) 100 euro finalizat
96 Badici Nicoleta 30 euro finalizat
97 Badiu Cornel 10 lei finalizat
98 Badiu George 700 lei finalizat
99 Badiu Mihnea Alexandru 10 lei finalizat
100 Badulici Niculina 50 euro finalizat
101 Baetica Mariana 9 lire finalizat
102 Bahrim Doina 50 eur finalizat
103 Balaceanu Dragos 10 euro finalizat
104 Balaj Iulia Claudia 100 lei finalizat
105 Balanoiu Eugen 100 euro finalizat
106 Barbuta Cristina 50 eur finalizat
107 Barstan Tiberiu Claudiu 1000 lei finalizat
108 Bejan Lacramioara Dana 100 lei finalizat
109 Bejenaru Petru 50 lei finalizat
110 Bejinariu Rodica 300 lei finalizat
111 Bejinariu Rodica 50 euro finalizat
112 Belea Gheorghe Viorel 200 lei finalizat
113 Bena Romulus Andrei 50 lei finalizat
114 Benche Florian Razvan 500 lei finalizat
115 Bercenaru Vasile 50 eur În procesare
116 Bereczki Mihai și Sabau Loredana 100 euro finalizat
117 Biro Răzvan 480 lei finalizat
118 Bituleanu Maria 50 lei finalizat
119 Blaga Ciprian Vasile 10 euro finalizat
120 Bledea Robert 200 lei finalizat
121 Bloj Marin 100 LEI finalizat
122 Boanca Florin 13 lire finalizat
123 Boanca Rodica 300 lei finalizat
124 Bobes Daniela Florentina 25 euro finalizat
125 Bobolog Ioan Sorin 18 lire finalizat
126 Bocsan Iuliana 200 lei finalizat
127 Bocsan Iuliana 250 lei finalizat
128 Bocu Alin Andrei 3.5 euro finalizat
129 Bogdan Alexandru 20 euro finalizat
130 Bogdan Badeca 15 euro finalizat
131 Bogdan Chitac 10 lire finalizat
132 Bogdan Ene 500 lei finalizat
133 Bogdan Florin Velcescu 100 lei finalizat
134 Bogdan Goran 20 eur finalizat
135 Bogdan Lucaciu 100 lei finalizat
136 Bogdan Stanciu 25 euro finalizat
137 Bogdan Vasile 100 lei finalizat
138 Bogdan Vasile 30 lei finalizat
139 Bogdan Vitelaru 4 lire finalizat
140 Bogean Daniel 100 lei finalizat
141 Borcila Corneliu 50 lei finalizat
142 Bordas Daniel 15 euro finalizat
143 Borodi Gheorghe Paul 30 lei finalizat
144 Borza Ana 100 lei finalizat
145 Bosca Floarea 50 euro finalizat
146 Bosorogan Mihaela 100 lei finalizat
147 Bozai Maria Doina 100 lei finalizat
148 Bozga Gabriel Claudiu 50 lei finalizat
149 Brandi Michela 10 euro finalizat
150 BREITWIMMER AURELIA ZAMFIRA 100 euro finalizat
151 Brindusa Federovici 700 euro finalizat
152 Brindusa Fedorovici 1000 euro finalizat
153 Brumaru Dan 3 euro finalizat
154 Bud George 270 lei finalizat
155 Budiș Cecilia Iolanda 20Euro finalizat
156 Buga Tudorița 60 lei finalizat
157 Buiculescu Gabriel 50 lei finalizat
158 Bulboaca Dan Silviu 9 lire finalizat
159 Bumbea Dragos Andrei 10 eur finalizat
160 Bunduchi Vladimir 40 lei finalizat
161 Burdujanu Ionel Toni 10 euro finalizat
162 Butunoi Elena ( Diana Andreea ) 100 lei finalizat
163 Butură Cristina 10 USD finalizat
164 Buzatu Adrian 500 lei finalizat
165 Buzdugan Viorel 50 euro finalizat
166 Buznean Ana 50 lei finalizat
167 C. G. (anonim) 100 ron finalizat
168 C.C. (Bucuresti) 1450 lei finalizat
169 Calin Iulian Alexandru 4 lire finalizat
170 Calugareanu Lenuta 20 eur În procesare
171 Camelia Suba 37 lire finalizat
172 Cantemr Costica 10 euro finalizat
173 Câra Leuica 50 lei finalizat
174 Carbunescu Gheorghe 50 lei finalizat
175 Carmen Colceru 15 euro finalizat
176 Carmen Seitan 10 USD finalizat
177 Catalin Chirita 19 lire finalizat
178 Catalin Cohal 18 lire finalizat
179 Cătălin Costache 9 lire finalizat
180 Catalin Eliyahu 81 lire finalizat
181 Catalin Enache 500 lei finalizat
182 Catalin Gheorghe 1000 lei finalizat
183 Catalin Naipeanu 20 GBP finalizat
184 Caterina Zeta 20 lire finalizat
185 Cehren Cristina 30 lei finalizat
186 Ceptureanu Margareta 50 eur finalizat
187 Cercel Florin Octavian 45 lire finalizat
188 CFF 100 GBP finalizat
189 Chechedi Daniel 50 euro finalizat
190 Chelmus Mihai 100 lei finalizat
191 Chiciu Ioan 50 lei finalizat
192 Chrami’s Events 14 euro finalizat
193 Christache Daniel Vasile 100 euro finalizat
194 Christiane Jascheck (Flori Burlaceasa) 200 eur În procesare
195 Christine Anna Maria Jaschek 200 euro finalizat
196 Cimpoi Adrian 100 lei finalizat
197 Ciobanu Haralambie 100 eur În procesare
198 Ciobica Ion 10 GBP finalizat
199 Ciobica Ion 50 lire finalizat
200 Ciolacu Florin 50 lei finalizat
201 Ciprian Pasca 19 lire finalizat
202 Ciprian Titi-Stoica 10 lire finalizat
203 Circu Voichita 250 lei finalizat
204 Claudia Jalba 25 eur În procesare
205 Claudia Lupașcu 50 euro finalizat
206 Claudia Ologu 100 euro finalizat
207 Claudia Ologu 50 euro finalizat
208 Claudiu 5 USD finalizat
209 Claudiu Grecu 300 lei finalizat
210 Claudiu Mihai Marian 100 lei finalizat
211 Claudiu Pirvutu 20 euro finalizat
212 Claudiu Raul Oprea 60 GBP finalizat
213 Clo Dius Claudiu 35 lire finalizat
214 Cocoloș Lilian 30 euro finalizat
215 Codrea Samir Ovidiu 100 euro finalizat
216 Codrut Liviu Matusan 250 lei finalizat
217 Colesa Ilie Alin 200 lei finalizat
218 Coman Cătălin Ion 61 lei finalizat
219 Coman Nicolae Gabriel 50 euro finalizat
220 Comanel Popescu 30 lei În procesare
221 Constandachi Cristian 50 lei finalizat
222 Constanta Ceausene 30 euro finalizat
223 Constantin 10 USD finalizat
224 Constantin Apostoaie 20 euro finalizat
225 Constantin Baldovin 50 euro finalizat
226 Constantin Florinel Alexe 50 euro finalizat
227 Constantin Matei 50 euro finalizat
228 Constantin Petra 20 eur finalizat
229 Constantin Vasile Canciuc 5 lei finalizat
230 Constantin Vlad 20 eur finalizat
231 Constantin Vlad 31 lire finalizat
232 Constantin Vlad 72 lire finalizat
233 Corban Mihăiță Florin 50 lire finalizat
234 Corches Ioan 50 euro finalizat
235 Corches Ioan 100 lei finalizat
236 Corlan Mioara 10 lei finalizat
237 Cornea Ludovica 50 eur În procesare
238 Cornel Pencu 50 lei finalizat
239 Cornelia Catrici 75 eur finalizat
240 Cornelia Florentina Popa Bestea 50 euro finalizat
241 Cornelia Florentina Popa-Bestea 75 euro finalizat
242 Cosma Aurelia 10 euro finalizat
243 Cosmin Cindea 307 lei finalizat
244 Cosmin Dorel Rebrisorean 10 euro finalizat
245 Cosmin Pascariu 500 euro finalizat
246 Cosmin Sorohan 10 euro finalizat
247 Costandache Elena 16 lire finalizat
248 Costel 50 USD finalizat
249 Costel Grigoras Dorel 15 lei finalizat
250 Costel Popa 75 lire finalizat
251 Costel Sarghi 23 lire finalizat
252 Costel Tardea (prin Rada Madalina Paula) 80 lei finalizat
253 Costin Sirghei 9 lire finalizat
254 Cotirlan Simionuc Costel 200 lei finalizat
255 Cotuna Petrica 50 CAD finalizat
256 Covalii Nicolae 5 USD finalizat
257 Craciun Petru 60 euro finalizat
258 Craciun Sandel și Nicoleta Madalina 50 euro finalizat
259 Craiu Dumitru Mirel 50 euro finalizat
260 Crina Spengler 10 euro finalizat
261 Crisan Cristian 500 lei finalizat
262 Crisan Cristian 94 lire finalizat
263 Cristea Constantin Iulian(Teodor Alexandru-fb) 20eur finalizat
264 Cristea Nicoleta 5 lire finalizat
265 Cristescu Constantin 500 lei finalizat
266 Cristi Tanase 100 euro finalizat
267 Cristi Tardea 27 lire finalizat
268 Cristian Cristi 36 lire finalizat
269 Cristian Daniel 10 USD finalizat
270 Cristian Doina 200 lei finalizat
271 Cristian Guzun 10 euro finalizat
272 Cristian Irimus 30 GBP finalizat
273 Cristian Miclos 45 lire finalizat
274 Cristian Nicolae Nicula 10 USD finalizat
275 Cristian Nicula 19 lire finalizat
276 Cristian Radulescu 200 euro finalizat
277 Cristian Sipos 100lei finalizat
278 Cristian Sitariu 75 euro finalizat
279 Cristian Sitariu 9 lire finalizat
280 Cristian Sorin Alic 100 lei finalizat
281 Cristian Tapliuc 19 lire finalizat
282 Cristina Butura 50 GBP finalizat
283 Cristina Butura 85 lire finalizat
284 Cristina Diana Nistor 10 euro finalizat
285 Cristina Gheorghiu 9 lire finalizat
286 Cristina Grigore 30eur În procesare
287 Cristina Ionela Marinescu 100 lei finalizat
288 Cristina Manu 100 euro finalizat
289 Cristina Moga 100 lei finalizat
290 Cristina Msc 19 lire finalizat
291 Cristina Niculescu 10 euro finalizat
292 Cristina Nistor 6 lire finalizat
293 Crivac Dumitra & Janiina, Marian Paies 500 lei finalizat
294 Croitoru Pavel Valentin 20 euro finalizat
295 Cucu Auras Mihaita 150 lei finalizat
296 Cucu Auraș Mihăiță 50 lei finalizat
297 Cumurciuc Vadim 10 euro finalizat
298 Cune Gratiela Florentina 50 lei finalizat
299 Curea Alexandru Valentin 100 lei finalizat
300 Dacia Enterprise LLC 20 dolari finalizat
301 Dacian Nicolae Maris 200 euro finalizat
302 Damian Mihai + Constantin 70 lei finalizat
303 Damian Nicolae 50 lei finalizat
304 Dan Alexandru 50 lei finalizat
305 Dan Gheorghe Valentin 200 lei finalizat
306 Dan Marinescu 500 lei finalizat
307 Dan Mihaescu 250 lei finalizat
308 Dan Misailescu 50 euro finalizat
309 Dan Vlasin 9 lire finalizat
310 Danalache Gheorghita Sorin 10 lei finalizat
311 Danciu Elena Angela 50 eur finalizat
312 Daniel Bozga 100 euro finalizat
313 Daniel Cristian Paul 100 lei finalizat
314 Daniel Iordache 6 lire finalizat
315 Daniel Mihai Geamanu 50 euro finalizat
316 Daniel Mihai Geamanu 50 euro finalizat
317 Daniel Mihai Ioan 100 euro finalizat
318 Daniel Opris 57 lire finalizat
319 Daniel Opris 9 lire finalizat
320 Daniel Petre 20 GBP finalizat
321 Daniel Petre 50 euro finalizat
322 Daniel Petre 50 euro finalizat
323 Daniel și Alina Cilichidreanu 9 lire finalizat
324 Daniel Sniter 305 lei finalizat
325 Daniel Vasile 100 euro finalizat
326 Daniel Vasile Marginean 50 euro finalizat
327 Daniela Brumia 10 euro finalizat
328 Daniela Luncan 50 euro PROBLEMA
329 Daniela Mojoiu 50 euro finalizat
330 Daniela Tudorache 9 euro finalizat
331 Danny Kachy 5 lire finalizat
332 Danut Aurelian Anghel 100 euro finalizat
333 Danut Constantin 100 eur finalizat
334 Darciuc Lidia 10 USD finalizat
335 Darciuc Lidia 104 euro finalizat
336 Darciuc Lidia 180 euro finalizat
337 Darciuc Lidia 9 euro finalizat
338 Darius Nicolae 100 eur În procesare
339 Dascalescu Vasilica 243.7 finalizat
340 Decebal Duma 55 lire finalizat
341 Decomania Dej 5 lire finalizat
342 Delia Paven 50 lei finalizat
343 Diaconita Emil Viorel 500 lei finalizat
344 Diaconu Sorin 30 eur finalizat
345 Dinu Alexandru 10 euro finalizat
346 Dinu Cota 100 lei finalizat
347 Dinu Ion și Dorina 100 lei finalizat
348 Doblea Persida 100eur finalizat
349 Dobos Angela 100 lei finalizat
350 Dobre Marilena 480 lei finalizat
351 Dobrovolschi R.Igor Mihail 50 lei finalizat
352 Doina Mustetea 54 lire finalizat
353 Dorin Luca 10 USD finalizat
354 Dorin Patraucean 100 lei finalizat
355 Dorina Ionela Cîndea 50 GBP finalizat
356 Dorina Vasilica Moisincu 30 lire finalizat
357 Dorina Vasilica Moisincu 50 GBP finalizat
358 Doru Ichimas 20 GBP finalizat
359 Doru Petru Ichimas 10 gbp finalizat
360 Doru Valentin Dumitrescu 20 GBP finalizat
361 Doru Vasile Prelipcean 50 euro finalizat
362 Dragan Florina Nicoleta 120 lei finalizat
363 Dragomir Margineanu 20 lei finalizat
364 Dragomir Maria 300 lei finalizat
365 Dragomir Paul Nicu 10 lei finalizat
366 Dragoș Aron 431 lire finalizat
367 Dragos Sebastian Nechifor 30 euro finalizat
368 Droșovean Viorica 50 lei finalizat
369 Duduruz Catalin 400 lei finalizat
370 Dulai Vasile 250 euro finalizat
371 Dumitrache Mihail 60 euro finalizat
372 Dumitrescu Pirvan Florin 10 lei finalizat
373 Dumitriu Mihai 10 eur În procesare
374 Dumitru Eduard Nasture 15 euro finalizat
375 Dumitru Patrascanu 50 eur În procesare
376 Dumitru Tanasa 100 euro finalizat
377 Durdun Dorin 100 euro finalizat
378 Duru Marin Stelian 100 euro finalizat
379 E C (anonim) 50 eur finalizat
380 E.K. 10 euro finalizat
381 Ecaterina Odajiu 19 lire finalizat
382 Ecaterina Patilea 9 lire finalizat
383 Eduard Pătrașcu 9 lire finalizat
384 Eftimie Nicușor Iordache 5 lire finalizat
385 Elena Comsa 20 eur În procesare
386 Elena Culea 50 euro În procesare
387 Elena Grumajel 50 eur finalizat
388 Elena Neguț 150 lei finalizat
389 Elena Olaru 500 euro finalizat
390 Elena Vieru 50 e finalizat
391 Elena Violeta 50 eur finalizat
392 Elena Vlad 50 euro finalizat
393 Elia Glodis 50 euro finalizat
394 Elza Banu 100 lei finalizat
395 Emil Diaconita 500 lei finalizat
396 Emil Turculean 100 lei finalizat
397 Emilian Florea 50 lei finalizat
398 Ene Marian Adrian 100 lei finalizat
399 Enescu Gabriel Nicolae 30 lei finalizat
400 Eniu Carmen 40 eur În procesare
401 Eniu Carmen 40 euro finalizat
402 Erdelyi Stefan 30 lei finalizat
403 Ernest Herman 10 euro finalizat
404 Ervin Gabriel Donka 15 euro finalizat
405 Eufimia Costea 100 euro finalizat
406 Eugen Cosmin 200 euro finalizat
407 Eugen Ilie Fetita 10 USD finalizat
408 Eugen Ilie Fetita 35 lire finalizat
409 Eugen Stan 50 euro finalizat
410 Eugen Tănase 10  lei finalizat
411 F Sarghie 50 euro finalizat
412 F Z (anonim) 50 lei finalizat
413 F.S 300 lei finalizat
414 F.Z. (Cluj) 50 lei finalizat
415 Familia Zorila 100 euro finalizat
416 Fanel Bucataru 50 lei finalizat
417 Farcas Iuliu 160 lei finalizat
418 Farcas Iuliu 70 lei finalizat
419 Faur Ciprian Ionel 50 lei finalizat
420 Feher Maria Stela 100 eur finalizat
421 Felicia Badau 100 GBP finalizat
422 Felicia Badau 140 euro finalizat
423 Felicia Badau 100 GBP finalizat
424 Felix Iulian Codau 20 GBP finalizat
425 Felix Iulian Codau 20 lire finalizat
426 Ferescu Mihaela Lucia 6 lire finalizat
427 Figuli Ilie 15 euro finalizat
428 Filip Constantin 150 lei finalizat
429 Fit Alin În procesare
430 Flavius Laurentiu Sterp 18 lire finalizat
431 FLOAREA GASPA 50 euro finalizat
432 Florea George-laurentiu 20 lei finalizat
433 Florentin Flt 19 lire finalizat
434 Florentina Stoica 50 USD finalizat
435 Florin Bostan 10 lire finalizat
436 Florin Bostan 50 GBP finalizat
437 Florin Constantin Cartan 10 euro finalizat
438 Florin Ghidraseanu 50 lei finalizat
439 Florin Goicea 90 lire finalizat
440 Florin Iovan 11 lire finalizat
441 Florin Muraru 20 euro finalizat
442 Florin Rus 10 lei finalizat
443 Florin Tanasie 300 euro finalizat
444 Florina Macoveanu 4 lire finalizat
445 Fulea Silvana Emanuela 10 lei finalizat
446 Gabriel Donosa 5 lire finalizat
447 Gabriel Emil Avram 10 euro finalizat
448 Gabriel Ene 56 lire finalizat
449 Gabriel Geller 5 USD finalizat
450 Gabriel Ghita 4 lire finalizat
451 Gabriel Mircea Papp 500 ron finalizat
452 Gabriel Netoi 200 lei finalizat
453 Gabriel Octavian Badea 50 lei finalizat
454 Gabriel Parvan 20 lei finalizat
455 Gabriel Zamfir 10 GBP finalizat
456 Gabriela Boamba 50 euro finalizat
457 Gabriela Mariana Ciorba 200 lei finalizat
458 Gabriela Timoftioaea 50 euro finalizat
459 Gaby Guzu 5 lire finalizat
460 Galeseanu Bogdan 50£ În procesare
461 Geller Gabriel 50 lei finalizat
462 Geller Gabriel 100 lei finalizat
463 George 10 euro finalizat
464 George Badiu 9 lire finalizat
465 George Motrea 25 eur finalizat
466 George Simion 14 lire finalizat
467 George Tudor 10 euro finalizat
468 George Vatuiu 100 lei În procesare
469 Georgeta Visan 18 lire finalizat
470 Georgeta Visan 45 lire finalizat
471 Georgica Valentin Iordache 4 lire finalizat
472 Georgica Valentin Iordache 50 lei finalizat
473 Ghenade Ana Mihaela 30 ron finalizat
474 Gheorghe Adrian Cătană 50  lei finalizat
475 Gheorghe Dedu 40 gbp În procesare
476 Gheorghe Mihai Nohai 20 lei finalizat
477 Gheorghe Radu Balint 48 euro finalizat
478 Gheorghe Rosu 9 lire finalizat
479 Gheorghe Trifu 30 lire finalizat
480 Gheorghe Vadrariu 50 eur finalizat
481 Gherghita Doina 100 lei finalizat
482 Gherman Ana 100 eur finalizat
483 Gherman Tittes Vlad 50 lei finalizat
484 Ghita Raluca Andreea 50 lei finalizat
485 Ghita Voicu 6 lire finalizat
486 Giani Schiopu 10 GBP finalizat
487 Gigel Ivascu 150 eur finalizat
488 Gigi Petcu 163 lire finalizat
489 Girleanu Claudia 130 lei finalizat
490 Gogonea Ilie Mircea 50 lei finalizat
491 Golaes Domenica 100euro finalizat
492 Gradinaru Mariana 100 lei finalizat
493 Grădinaru Vasile 18 lire finalizat
494 Gramescu Brandusa 250 ron finalizat
495 Grec Vasile 250 lei finalizat
496 Grigore Ciocanu 100 euro În procesare
497 Grijincu Adrian 100 euro finalizat
498 Groza Lucian Nicolae 200 lei finalizat
499 Haidau Cristinel Loredan 20 euro finalizat
500 Halmi Cornel Gabriel 20 euro finalizat
501 Hanganu Andreea Valy 50 GBP finalizat
502 Hantel Dorina 50 euro finalizat
503 Hardulea Andrei Razvan 100 lei finalizat
504 Hermeneanu Florin 100 lei finalizat
505 Homei Pavel 10 lei finalizat
506 Hurjui Teodor Ilie 100 lei finalizat
507 Hurubean Liviu 100 lei finalizat
508 Hutuleac V 50 euro finalizat
509 Iacob Cristea 150 eur În procesare
510 Iacob Daniel 100 lei finalizat
511 Iancu Avram Marius 8 euro finalizat
512 Ilade Mihai 50 euro finalizat
513 Ilia Razvan Ionicut 10 euro finalizat
514 Ilie Aurelian Ancuta 100 euro finalizat
515 Ilie Chiru 20 euro finalizat
516 Ilie Daniel 10 euro finalizat
517 Ilinca Rizea 4 lire finalizat
518 Ioan Darolti 50 euro finalizat
519 Ioan Relut Muresan 20 gbp finalizat
520 Ioan Silviu Vlad 10 euro finalizat
521 Ioan Simon 20 euro finalizat
522 Ioan Stejar Caciuc 9 lire finalizat
523 Ioan Trinc 9 lire finalizat
524 Ioana Cadar 100 lei finalizat
525 Ioana Cranga 50 euro finalizat
526 Ioana Mihaela Dorobantu 20 euro finalizat
527 Ioana Pertea 50 dolari finalizat
528 Ion Cosmin Duma 80 euro finalizat
529 Ion Ghinescu 50 lei finalizat
530 Ion Haidarli 100 eur finalizat
531 Ion Ludmila Zorilă 100 euro finalizat
532 Ion Marin 15 euro finalizat
533 Ion Mihai 200 lei finalizat
534 Ion Oprea 10 euro finalizat
535 Ion Pascareanu 9 lire finalizat
536 Ion Proca 50 lire finalizat
537 Ion Rusen 50 euro finalizat
538 Ion si Dorina Lazar 200 dolari finalizat
539 Ion Tatu 30 euro finalizat
540 Ionel Filimon 50 euro finalizat
541 Ionel Grama 10 euro finalizat
542 Ionel Ichim 50 euro finalizat
543 Ionel Ionel 9 lire finalizat
544 Ionel Laceanu 50 euro finalizat
545 Ionel Liviu Hordila 100 lei finalizat
546 Ionel Mihalachioaia 20 GBP finalizat
547 Ionel Mihalachioaia 25 euro finalizat
548 Ionel Sirbu 100 euro finalizat
549 Ionica Elena 20 euro finalizat
550 Ionita Tudor Stefan 100 lei finalizat
551 Ionuc Serban 10 lire finalizat
552 Ionuț Duma 9 lire finalizat
553 Ionut DX 4 lire finalizat
554 Ionut Gaita 30 eur finalizat
555 Ionut Iulian Constantin 10 euro finalizat
556 Ionuț Neagu 30 lire finalizat
557 Ionuț Necula 74 lire finalizat
558 Ionut Nicolae Anghel 50 euro finalizat
559 Ionut Ojica 10 euro finalizat
560 Ionuț Opriș 238.15 ron În procesare
561 Ionuț Petcu 10 USD finalizat
562 Ionuț Petcu 100 lire finalizat
563 Ionuț Petcu 50 lire finalizat
564 Ionut Popescu 10 euro finalizat
565 Ionut Traian Chinta 50 lei finalizat
566 Iordache Ioan 100 lei În procesare
567 Iordache Radița 100 lei În procesare
568 Ira si Valentin Bulugu 50 lei finalizat
569 Irimescu Chelba 200 euro În procesare
570 Irimus Nicolae 50 GPB finalizat
571 Irina Minea Apetroaie 45 lire finalizat
572 Ispas Gabriel 23 lei finalizat
573 Istrate Aneta 50 euro finalizat
574 Istrate Danci 10 euro finalizat
575 Iuben Dumitru 20 GBP finalizat
576 Iulia Aldea 18 lire finalizat
577 Iulia Aldea 50 euro finalizat
578 Iulia Balaj 4 lire finalizat
579 Iulia Brezeanu 18 lire finalizat
580 Iulia Craciun 500 euro finalizat
581 Iulian Cacau 400 lei finalizat
582 Iulian Cojocariu 50 lei finalizat
583 Iulian Constantinescu 10 USD finalizat
584 Iulian Florin Buture 96 euro finalizat
585 Iulian Neagu 30 euro finalizat
586 Iulian Remus Blaj 19 lire finalizat
587 Iulian Remus Blaj 2 USD finalizat
588 Iulian Tinte 50 euro finalizat
589 Iuliana Craciun 500 euro finalizat
590 Iuliana Gabriela 4 lire finalizat
591 Iuliana și Silviu Duret 150 lei finalizat
592 Iuliu-Aleodor Grad 500 lei finalizat
593 Iurie Cojocaru 20 euro finalizat
594 Iurie Cojocaru 20 lire finalizat
595 Iustin Georgescu 10 euro finalizat
596 Iustin Pitea 20 lei finalizat
597 Ivan Gabriel 5 USD finalizat
598 Jenică Rusu 9 lire finalizat
599 Jennifer Schnieder 5 euro finalizat
600 Jianu Daniel 20 GBP finalizat
601 Jijie Maria 100 euro finalizat
602 John Ifrim 9 lire finalizat
603 Joldis Vasile 4 lire finalizat
604 Joldis Vasile 50 euro finalizat
605 Joldis Vasile și Simena 200 lei finalizat
606 Jurca Florin Dumitru 150 lei finalizat
607 Koonichiwa Hai 31 lire finalizat
608 Krill Oli Impex 67 euro finalizat
609 L O (anonim) 37 lire finalizat
610 L. A.F. (anonim) 500 eur finalizat
611 Lacramioara Amortoaiei 50 eur finalizat
612 Ladislau Czika Eduard 250 finalizat
613 Laurentiu Anghel 100 euro finalizat
614 Laurentiu Doroftei 20 lire finalizat
615 Laurentiu Mantu 20 lire finalizat
616 Laurentiu Olarasu 100 lei finalizat
617 Laurențiu Ungureanu 19 lire finalizat
618 Lawrence Ciortan 10 euro finalizat
619 Lazar Aurora 100 lei finalizat
620 Leonard Manaila 50 euro În procesare
621 Leonte Ovidiu Marius 200 lei finalizat
622 Lica Lupu 100 euro finalizat
623 Liga Daniel 7 euro finalizat
624 Lili si Cris Paul 100lei finalizat
625 Lilia Dadu 50 eur În procesare
626 Lilian Scripnic 500 lei finalizat
627 Liliana Csug 200 GBP finalizat
628 Liliana Frunza Onas 20 euro finalizat
629 Lissa Scepchin 200 usd finalizat
630 Liviu Baitel 100 euro finalizat
631 Liviu Florin Timofte 10 euro finalizat
632 Liviu Leca 400 lei finalizat
633 Liviu Terfea 19 lire finalizat
634 Loredan Chiorean 20 lire finalizat
635 Luca Petru 50 lei finalizat
636 Lucia Nistor 50 euro finalizat
637 Lucian Badalan 40 GBP finalizat
638 Lucian Baloiu 27 lire finalizat
639 Lucian Burghiu 5 GBP finalizat
640 Lucian Căprariu 300 lei finalizat
641 Lucian Ionut 6 lire finalizat
642 Lucian Lup 10 euro finalizat
643 Lucretia  Tura 100 euro finalizat
644 Lucretia Tura 20 eur finalizat
645 Lulea Niculaie Elvis 9 lire finalizat
646 Luminita Ciuca 50 eur finalizat
647 Luminita Cojmelie 20 euro finalizat
648 Luminița Fernandes 472 euro finalizat
649 Luminita Paucean 250 euro finalizat
650 Luminita Paucean Fernandes 45 lire finalizat
651 Lup Smaranda și Nicolae 200 lei finalizat
652 Lupașc Maricel 50 lei finalizat
653 M Axentii 10 euro finalizat
654 Macovei Maria (Varariu) 30 eur În procesare
655 Mădălin Darmin 4 lire finalizat
656 Mădălina Gabriela 10 USD finalizat
657 Madalina Geamanu 100 euro finalizat
658 Madalina Geamanu 96 euro finalizat
659 Mafteiu Cosmin 200 eur finalizat
660 Makaveli Vasi 73 lei finalizat
661 Malaescu Adrian 10 GBP finalizat
662 Malcea Argentina 200 lei finalizat
663 Malos Gavril 150 lei finalizat
664 Manasia Vasile 50 lei finalizat
665 Mane Marius 100 lei finalizat
666 Manole Eugenia 30 lei finalizat
667 Manu Cristina 50 euro finalizat
668 Manu Gabriel 9 lire finalizat
669 Marcela Berg 100 SEK finalizat
670 Marcela Felicia Porsila 10 euro finalizat
671 Marcu Ioan Petru 500 lei finalizat
672 Marcu Ioan Petru 500 lei finalizat
673 Mardari Ludovic 100 lei finalizat
674 Mareș Vasile Lucian 50 euro finalizat
675 Marginean Valentin 50 lei finalizat
676 Maria Beiu 50 eur În procesare
677 Maria Botezatu 28 lire finalizat
678 Maria Dumbraveanu 50 euro finalizat
679 Maria Dumbrăveanu 18 lire finalizat
680 Maria Dumitru 20 euro finalizat
681 Maria Gheorghe Grosu 100 euro finalizat
682 Maria Ionita 50 lei finalizat
683 Maria Ionita 50 lei finalizat
684 MAria Macovei 30 euro finalizat
685 Maria Moloci 20 euro finalizat
686 Maria Murgui 30 lei finalizat
687 Maria Rusnac 100 euro finalizat
688 Maria Rusnac 500.11 lei În procesare
689 Maria Spulber Gherasim 20 euro În procesare
690 Maria Stoica 100 euro În procesare
691 Maria Stoica 20 euro În procesare
692 Marian Daniel Manciu 50 lei finalizat
693 Marian Munteanu 90 lire finalizat
694 Marian Stas 30 USD finalizat
695 Marian Toloca 20 euro finalizat
696 Mariana Dobrotca 100 euro finalizat
697 Mariana Dobrotca 50 euro finalizat
698 Mariana Elena Valea 100 euro finalizat
699 Mariana Elena Valea 100 euro finalizat
700 Mariana Eliza Arsene 50 euro finalizat
701 Mariana Laurentiu Savu 110 fr finalizat
702 Mariana Racsan 50 lei finalizat
703 Mariana Velea 9 lire finalizat
704 Maricel Chilian 50 eur finalizat
705 Maricica Bouros 50 euro finalizat
706 Marin Nicolae 9 lire finalizat
707 Marina Durbaca 20 euro finalizat
708 Marina Iurii 200 lei finalizat
709 Marincus Cristina 100 lei finalizat
710 Marinel Bouhar 9 euro finalizat
711 Marinescu Mihai 100 lei În procesare
712 Marinica Durbaca 20 euro finalizat
713 Mărioara Cota 10 euro finalizat
714 Marius Amariei 100 lei finalizat
715 Marius C 10 USD finalizat
716 Marius Drinceanu 15 lei finalizat
717 Marius Drinceanu 2 USD finalizat
718 Marius Dumitriu 10 lire finalizat
719 Marius Gabriel Mateescu 50 lire finalizat
720 Marius Ionut Chedica 15 euro finalizat
721 Marius Mastan 10 GBP finalizat
722 Marius Paiu 100 eur finalizat
723 Marius Paiu 18 lire finalizat
724 Marius Rotaru 50 lei finalizat
725 Marius Toparceanu 500 lei finalizat
726 Marius-Daniel One 10 lire finalizat
727 Marlena Sabadc 300 lei finalizat
728 Marta Herlea 59 eur În procesare
729 Mascan Adrian 480 lei finalizat
730 Mascan Adrian 100 lei finalizat
731 Mastan Alexandru 15 lire finalizat
732 Matei Gavril 200 lei finalizat
733 Matei Maria Alexandra 20 lei finalizat
734 Matei Marian 10 GBP finalizat
735 Mătiță Dumitru 50 euro finalizat
736 Maxim Cosmin 9 lire finalizat
737 Mazare Mihaela-Doina 50 lei finalizat
738 Mazilu Carlos 50 lei finalizat
739 Miclău Constantin 100 lei finalizat
740 Miclău Daniel 200 lei finalizat
741 Miclău Samuel-Virgil 100 lei finalizat
742 Micula Angela 100 lei finalizat
743 Mihaela Asjkl 9 lire finalizat
744 Mihaela Doina Vlasin-Mazare 13 lire finalizat
745 Mihaela Ioana Dorobantu 20 euro În procesare
746 Mihaela Molnar În procesare
747 Mihaela Raduta 10 eur În procesare
748 Mihael-Anamaria Nica 20 GBP finalizat
749 Mihai Andrei Cotofrei 9 lire finalizat
750 Mihai Arnăutu 100 euro finalizat
751 Mihai Atomoaie 20 euro finalizat
752 Mihai Constantinescu 50 lei finalizat
753 Mihai Cosmin Pascariu 10 USD finalizat
754 Mihai Cosmin Pascariu 27 lire finalizat
755 Mihai Filip 100 eur În procesare
756 Mihai Frasineanu 9 lire finalizat
757 Mihai Gabriel Neacșu 50 lei finalizat
758 Mihai Marinescu 19 lire finalizat
759 Mihai Petrica 10 euro finalizat
760 Mihai Podaru 10 lei finalizat
761 Mihai Robert Lorinczi 35 lei finalizat
762 Mihai și Teodora Neacșu 200 lei finalizat
763 Mihai Tatarusanu 50 euro finalizat
764 Mihai Vasile Floria 20 euro finalizat
765 Mihail Sofiea 1000 euro finalizat
766 Mihaila Carmen Mihaela 14 lire finalizat
767 Mihaila Carmen Mihaela 50 euro finalizat
768 Mihăilescu Alexandru Man 20 lire finalizat
769 Mihalache Mariana 73 lei finalizat
770 Mihnea Gheorghe 200 euro finalizat
771 Mihnea Gheorghe 90 lire finalizat
772 Minerva Itt 100 euro finalizat
773 Mioara Halastoan 50 lei finalizat
774 Mioara Pop 100 ron finalizat
775 Mircea Cristian Baciu 20 lei finalizat
776 Mircea Foca 100 lei finalizat
777 Mircea Istrate 20 GBP finalizat
778 Mirona Tatu 100 ron În procesare
779 Mladinoiu Tatiana 50 lei finalizat
780 Mogosanu Simon Damian 500 lire finalizat
781 Moișanu Maricel 20 euro finalizat
782 Moldovan Irina 200 lei finalizat
783 Morar Rosca Cosmin 15 lei finalizat
784 Morariu Calin-Teodor 100 euro finalizat
785 Moșneag Petru 100 lei finalizat
786 Mugur Lungu 20 lire finalizat
787 Muntean George Aurelian 200 lei finalizat
788 Mureșan Nicolaie 200 lei finalizat
789 Muscalu Maria 100 lei finalizat
790 N N (anonim) 100 eur În procesare
791 Nagy Iosif Istvan 50 lei finalizat
792 Naipeanu Cătălin 20 lire finalizat
793 Narcis Calin 5 euro finalizat
794 Natalia McMinn 45 euro finalizat
795 Nati Mihail 100 euro finalizat
796 Navodaru Neculai 30 lei finalizat
797 Neacsu Florentin Iulian Dorel 100 lei finalizat
798 Neacsu Iulian 100 lei finalizat
799 Neagu Paula 10 lei finalizat
800 Nechita Marian Mihai 20 lire finalizat
801 Neculai Adrian 18 lire finalizat
802 Nedelea Darius Dumitru 15 lei finalizat
803 Negoescu Mihai-Bogdan 9 lire finalizat
804 Nela Bilici 9 lire finalizat
805 Nela Stanciu 150 USD finalizat
806 Nela Stanciu 150 USD finalizat
807 Nela Tiganus 4 lire finalizat
808 Nelutu Luca 20 GBP finalizat
809 Nemesagu Alin Mihai 20 lei finalizat
810 Nemesagu Alin Mihai 20 lei finalizat
811 Nichitean Ioan 10 USD finalizat
812 Nicolae Daniel 100 lei finalizat
813 Nicolae Dănuț Herman 10 euro finalizat
814 Nicolae Diaconu 10 euro finalizat
815 Nicolae Ivan 5 euro finalizat
816 Nicolae Lup 9 lire finalizat
817 Nicolae Manea 30 GBP finalizat
818 Nicolae Mirleanu 100 euro finalizat
819 Nicolae Pleșa și Cristian Igna 600 lei finalizat
820 Nicolae Potcovel 10 GBP finalizat
821 Nicolae Sorin Socol 10 euro finalizat
822 Nicolai Covali 10 euro finalizat
823 Nicoleta Lup 36 lire finalizat
824 Nicoleta Lup 500 lei finalizat
825 Nicula Valeriu 200 lei finalizat
826 Niculae Dumitru 100 lei finalizat
827 Niculai Lupancu 192 GBP finalizat
828 Niculeta Samoilă 18 lire finalizat
829 Nicusor Draghici 45 lire finalizat
830 Nina Ciloci 200 lei finalizat
831 Nina Dumbrava 30 lei finalizat
832 Nina Sadovcki Scurtu 40 euro În procesare
833 Nistor Cristina Diana 100 lei finalizat
834 Nistor Marian 200 lei finalizat
835 Noian Victor 100 lei finalizat
836 Nuber Mariana 100 euro finalizat
837 Nush Leoveanu 10 lire finalizat
838 Nutiu Marinela Daniela 100 lei finalizat
839 Ochian Gheorghe Daniel 230 lei finalizat
840 Olari Ana 50 euro finalizat
841 Olaru Elena 500 euro finalizat
842 Oltean Ana 50 euro finalizat
843 Oltean Mirel Daniel 200 lei finalizat
844 Olteanu Dorina 500 lei finalizat
845 Olteanu Ionut 5 euro finalizat
846 Onica Valerica 100 euro finalizat
647 Onofrei Maria 50 euro finalizat
848 Oprea Niculina 100 lei finalizat
849 Opruta Daniel 1000 lei finalizat
850 Opruta Daniel 500 lei finalizat
851 Orlando Gabor 100 lei finalizat
852 Ortan Vlad 9 lire finalizat
853 Otensia Galatan 100 euro 2482240399
854 Ovidiu Adrian Schneider 10 lei finalizat
855 Ovidiu Iosif Gal 100 euro finalizat
856 Ovidiu Obada 50 lei finalizat
857 Paduraru Marian 20 euro finalizat
858 Paluga Gigel 50 euro finalizat
859 Paraschiv Cristian Ionut 50 lei finalizat
860 Pascalin A Rieana 400 lei finalizat
861 Pascalin Adriana 400 lei finalizat
862 Pascariu Maria 50 euro finalizat
863 Pascu Cristian 100 lei finalizat
864 Patrick Hagel 100 USD finalizat
865 Patrulescu Alexandru Raul 50 euro finalizat
866 Paul Gabriel Ardelean 60 lei finalizat
867 Paul Păunescu 5 USD finalizat
868 Paval Mariana și Viorel 100 euro finalizat
869 Păvăloi Anton 70 GBP finalizat
870 Pavel Maria Loredana 100 euro finalizat
871 Pawel Zelonka 10 lire finalizat
872 Pelimon Traian 50 lei finalizat
873 Persa Stefan Daniel 100 lei finalizat
874 Petre Avramita 100 lire finalizat
875 Petre Ciocan 100euro finalizat
876 Petrica Tudor 47 euro finalizat
877 Petrișor Ghiță 200 euro finalizat
878 Petrovoi Vasile 20 euro finalizat
879 Petru 10 euro finalizat
880 Petru Adrian Mirza 5 euro finalizat
881 Petru Bogdan Stefan 80 euro finalizat
882 Petru Bogdan Ștefan 9 lire finalizat
883 Petru Cristian Sitariu 10 USD finalizat
884 Petru Ignat 9 lire finalizat
885 Petru Marcu 70 lire finalizat
886 Petru Rauta 40 lire finalizat
887 Petrut Madalina Ionela 100 lei finalizat
888 Popa Ioan 200 euro finalizat
889 Popa Ionut 30 euro finalizat
890 Popa Liliana Ludmila 10 lire În procesare
891 Popanina Maria 50 lei finalizat
892 Popescu Raluca Sibyll 25 lei finalizat
893 Popoiu Catalin Constantin 20 euro finalizat
894 Postolache Viorel 50 euro finalizat
895 Prapagic Eugen 100 euro În procesare
896 Prasca Adrian 10 lire finalizat
897 Preda Ion Cristian 10 euro finalizat
898 Preoteasa Jean Mihai 10 USD finalizat
899 Prodan Daniel 50 lei finalizat
900 Puie Florica 50 eur În procesare
901 Puiu Tudor Ioan 50 lei finalizat
902 Puscas Bogdan 9 lire finalizat
903 Puscasu Mihnea 100 lei finalizat
904 Puscasu Mihnea 200 lei finalizat
905 Puscasu Nicolae Ciprian 10 euro finalizat
906 Pușcașu Petre 200lei finalizat
907 Puscasu Petre și Adriana 100 euro finalizat
908 Rabei Maria Doina 150 lei finalizat
909 Racaru Cristian Florin 20 lei finalizat
910 Radu Ciora 46 lire finalizat
911 Radu Florin 50 lei finalizat
912 Radu Octavian 150 lei finalizat
913 Radu-Dan Chidean 9 lire finalizat
914 Raicu Angela 30 lei finalizat
915 Raluca Antonescu 50 lei finalizat
916 Raluca Maria Borta 28 lire finalizat
917 Ramona Alexandra Galateanu 50 lei finalizat
918 Ramona Lovin 30 USD finalizat
919 Ramona Lovin 9 lire finalizat
920 Ramona Lovin 100 euro finalizat
921 Raoul Ursachi 80 euro finalizat
922 Razvan Dorobat 10 euro finalizat
923 Razvan Ovedenie 25 lei finalizat
924 Rebe Tersanszki 100 lei finalizat
925 Rebei Maxim Sefan 70 euro finalizat
926 Reghinuta Schroder 50 euro finalizat
927 Remulus Grindea 10 euro finalizat
928 Remulus Grindea 9 euro finalizat
929 Remus Bordea 20 euro finalizat
930 Ricardo Vasalie 10 lire finalizat
931 Richard Norbert Gergely 100 lei finalizat
932 Rizea Sergiu 25 lei finalizat
933 Robert Croitoru 20 GBP finalizat
934 Robert Dragoi 1000eur finalizat
935 Robert Eusebiu 9 lire finalizat
936 Robert Guran 3 euro finalizat
937 Robert Neda( Robert Robertf -fb) 20eur În procesare
938 Robert Niculescu 40 euro finalizat
939 Rodica (Valerica) Damian 100 euro finalizat
940 Roman Cătălin 20 lei finalizat
941 Roman Panaghiu 5 lire finalizat
942 Romeo Farmatu 200 ron finalizat
943 Romica David 65 lire finalizat
944 Romul Andonie 19 euro finalizat
945 Rotariu Lenuta Corina 20 eur finalizat
946 Roxana Maholea 18 lire finalizat
947 Ruggero Gianina Vittone Plesca 9 lire finalizat
948 Rus Otniel Florin Nicolae 10 lei finalizat
949 Rusea Ion 25 lire finalizat
950 Russ Alexandra 10 lei finalizat
951 Rusu Daniel 100 euro finalizat
952 S si CP 50 eur finalizat
953 Sabin Gabriel Mariutz 4 lire finalizat
954 Sabin George Calota 15 lei finalizat
955 Sabina Olaru 50 euro finalizat
956 Sami Ana Bohar 18 lire finalizat
957 Sami Miclau 4 lire finalizat
958 Samson Constantin 10 lire finalizat
959 Samuel Samy 19 lire finalizat
960 Sanda Ciuperca 100 ron finalizat
961 Sandel Predescu 20 GBP În procesare
962 Sandru Lili 10 eur În procesare
963 Sandu Stângă 200 lei finalizat
964 Sandu Valeria 50 lei finalizat
965 Sandu Vatra Italia 50euro finalizat
966 Sandulache Luminita 100 lei finalizat
967 Sânziana Caraza 10 lire finalizat
968 Sarig Vasilica 50 lei finalizat
969 Săsărman Marcel 500 lei finalizat
970 Savloschi Cristi-Florinel 50 lei finalizat
971 Savu Florian 20 lei finalizat
942 Schiopu George Adrian 24 lei finalizat
973 Scuturici Dutu 10 lei finalizat
974 Sebastian Danca 45 lire finalizat
975 Sebastian Groza 20 GBP finalizat
976 Sebastian Ile 4 lire finalizat
977 Sebastian Ioja 19 lire finalizat
978 Sebastian Mihai Papp 45 lire finalizat
979 Sebastian Radu 5 USD finalizat
980 Sebastian Sârbu 100 lei finalizat
981 Sebi Cristian Octavian 60 lei finalizat
982 Septimiu Sipos 200 lei finalizat
983 Serban Precup 32 euro finalizat
984 Sergiu Andrei Cimpanu 10 USD finalizat
985 Sergiu Ianciuc 18 USD finalizat
986 Sichin Ionica 50 euro finalizat
987 Silvia Balan 37 lire finalizat
988 Silviu Capustinschi 10USD finalizat
989 Simion Cristian-Gabriel 18 lire finalizat
990 Simion Dany 9 lire finalizat
991 Simion Dungu 130 ron În procesare
992 Simion Tiberius Daniel Paul 900 lei finalizat
993 Simon Gratian 500 lei finalizat
994 Simona Manu 9 lire finalizat
995 Simona Manu 9 lire finalizat
996 Simona Manu 50 euro finalizat
997 Simona Mendre 244 lei finalizat
998 Simona si Iosif Popa 50 eur finalizat
999 Simona Teodora Rosca-Neacsu 10 euro finalizat
1000 Sipos Cristian 6 lire finalizat
1001 Sirbu Ion 2 USD finalizat
1002 Sirbu Ionel 10 euro finalizat
1003 Sirbu Ionel 10 euro finalizat
1004 Sofia Postu 18 lire finalizat
1005 Sorin Chesches 100lei finalizat
1006 Sorin Ivanus 10 euro finalizat
1007 Sorin Stefan 20 lire finalizat
1008 Sorin Topircean 100 lei finalizat
1009 Sorinel Amariei 20 euro finalizat
1010 Sotirca Daniel 5 lire finalizat
1011 Spatariu Maria 50 eur finalizat
1012 Spirea Ioan Alexandru 40 eur În procesare
1013 Spulber Maricel 50 lei finalizat
1014 Staicu Viorel Sorin 50 lei finalizat
1015 Stainslav Moraru 10 euro finalizat
1016 Stanislav Moraru 10 euro finalizat
1017 Ștefan Birsan 2 USD finalizat
1018 Stefan Caimacanu 4 lire finalizat
1019 Ștefan Friptuleac 10 USD finalizat
1020 Stefan Gitlan 5 lire finalizat
1021 Stefan Lintarov 50 lei În procesare
1022 Ștefan Macovei 50 USD finalizat
1023 Stefan Ovidiu 36 lire finalizat
1024 ȘTEFAN PĂUN 103,23 finalizat
1025 Stefan Raul Macovei 12 lire finalizat
1026 Stefan Raul Macovei 200 euro finalizat
1027 Stefan Rebei 18 lire finalizat
1028 Stefan Voloseniuc 800 lire finalizat
1029 Stela Florea 10 USD finalizat
1030 Stelian Claudiu Gherman 50 euro În procesare
1031 Stelian Dinnneamullui Negru 47 lire finalizat
1032 Stelian Negru 50 euro finalizat
1033 Stelian Ristea 300 euro finalizat
1034 Stella Oprish 242 lire finalizat
1035 Steluța Șovăilescu 50 euro finalizat
1036 Stircu Ioana 50 euro finalizat
1037 Stochian Gabriela 50 euro finalizat
1038 Stoian Eugen  & Lidia 30 euro finalizat
1039 Stoian Teodor Gheorghe Marian 150 lei finalizat
1040 Stoian Teodor Gheorghe Marian 150 lei finalizat
1041 Stoian Valentin Nicolae 50 eur finalizat
1042 Stoica Paul Adrian 50 lei finalizat
1043 Stratulat Victoria 20 lei finalizat
1044 Stroe Gheorghe 100 lei În procesare
1045 Suzi (Sultinica) Kerekes 50 eur În procesare
1046 Svignea Toni 100 euro finalizat
1047 T L (anonim) 500 lei finalizat
1048 Tabarcea Maria 100 euro finalizat
1049 Tabarcea Niculina 50 lei finalizat
1050 Talpalaru Niculeta 50 eur finalizat
1051 Tamas Janos 19 lire finalizat
1052 Tămâși Costel 50 euro finalizat
1053 Tar Ioan Grigore 200 lei finalizat
1054 Tarala Emil Costel 50 lei finalizat
1055 Tat Emil Ciprian 9 lire finalizat
1056 Tatiana Ciornei 50 euro finalizat
1057 Tătucu Ioan 60 lei finalizat
1058 Tcaci Semion 200 lei finalizat
1059 Telcian Ion 10 lei finalizat
1060 Teodor Baciu 2 USD finalizat
1061 Teodor Baciu 4 euro finalizat
1062 Teodora Lavinia Brezuleanu 100 euro finalizat
1063 Teodora Pruteanu 100 euro finalizat
1064 Teodora Sipos 50 lei finalizat
1065 Tery 100 lei finalizat
1066 Tiberiu Claudiu Barstan 36 lire finalizat
1067 Tina Papadogianakis 27 lire finalizat
1068 Tita Tat 19 lire finalizat
1069 Titu Ecaterina 50 euro finalizat
1070 Tomsa Dorina 20 lei finalizat
1071 Topârceanu Marius 100 lei finalizat
1072 Torj Dorina Felicia 200 lei finalizat
1073 Torj Dorina Felicia 350 lei finalizat
1074 Traian 100 lei finalizat
1075 Traian Dumitru 200 euro În procesare
1076 Traian Lazar 10 euro finalizat
1077 Traian Tătaru 19 lire finalizat
1078 Tranzacție fără identitate 219 euro finalizat
1079 Tranzacție neidentificată 235 lei finalizat
1080 Tudor Petrica 10 USD finalizat
1081 Tudor Ștefan Ioniță 100 lei finalizat
1082 Udrea Florentina 10 euro finalizat
1083 Udrea Lamaita 9 lire finalizat
1084 Unchiasu Andrei 20 lei finalizat
1085 Ungureanu Cristina 30 lei finalizat
1086 Ungureanu Ionuț 4 lire finalizat
1087 Untea George 100 lei finalizat
1088 Ursu Constantin 100 lei finalizat
1089 V. D. (anonim)  100 lei finalizat
1090 V. E . (anonim) 150 euro finalizat
1091 Valasi Rozalia 100 lei finalizat
1092 Valentin Caraza 20 euro finalizat
1093 Valentin Meret 20 lei finalizat
1094 Valentin Olariu 9 lire finalizat
1095 Valentin Serban 161 euro finalizat
1096 Valentin Susu 50 euro finalizat
1097 Valentin Toma 10 euro finalizat
1098 Valentin Vali 10 euro finalizat
1099 Valentina Mara(Valentina Dobre-fb) 50 euro finalizat
1100 Valer Cotoară 100 lei finalizat
1101 Valeri Scuturici 50 lei finalizat
1102 Valeria Durbant 10 euro finalizat
1103 Valeria Postelnicu 50 euro În procesare
1104 Valeriu Ambroci 50 euro finalizat
1105 Valeriu Ganea 50 lei finalizat
1106 Valeriu Ghita Morosan 20 euro finalizat
1107 Valeriu Nicula 37 lire finalizat
1108 Vali Enache 9 lire finalizat
1109 Vas Agents 10 euro finalizat
1110 Vasilache Alexandru 50 lei finalizat
1111 Vasile Albu 10 euro finalizat
1112 Vasile Antonie Tamas 400 lei finalizat
1113 Vasile Antonie Tamas 400 lei finalizat
1114 Vasile Antonie Tamas 550 lei finalizat
1115 Vasile Bocsa 100eur finalizat
1116 Vasile Catalin Afrasinei 10 lire finalizat
1117 Vasile Constantin 30 eur finalizat
1118 Vasile Costea 27 lire finalizat
1119 Vasile Cristat 30 euro finalizat
1120 Vasile Gradinariu 100 de euro finalizat
1121 Vasile Ioan Bujorean 10 eur În procesare
1122 Vasile Joldiș 100 lei finalizat
1123 Vasile Nistor Orzei 100 eur finalizat
1124 Vasile și Mariana Berdila 50 euro finalizat
1125 Vasile Tintisan 10 euro finalizat
1126 Vasilescu Florica 500 lei finalizat
1127 Vasilica Samir 50 eur finalizat
1128 Vătuiu George 150 lei finalizat
1129 Veronica Bozomala 100 euro finalizat
1130 Veta Lefter 60 eur finalizat
1131 Vetisan Forin 50 euro finalizat
1132 Victor Ciobanu 41 lire finalizat
1133 Victor Ionel Mudure 10 lei finalizat
1134 Victoria Costel Vremes 100 euro finalizat
1135 Viduta Mircea Mihai 100 euro finalizat
1136 Vintan Pavel Ilie 4 lire finalizat
1137 Violeta Suciu 30 euro finalizat
1138 Viorel 10 GBP finalizat
1139 Viorel Bogdan 200 lei finalizat
1140 Viorel Chelariu 3 euro finalizat
1141 Viorel Cristian Mocanu 6 euro finalizat
1142 Viorel Gheorghe 4 lire finalizat
1143 Viorel Ghita 200 lei` În procesare
1144 Viorel Marinel Pop 15 euro finalizat
1145 Viorel Nadas 10 lire finalizat
1146 Viorel Pasa 15 euro finalizat
1147 VIOREL POPOVICI 100 euro finalizat
1148 Viorel Singeorzan 100 lei finalizat
1149 Viorel Voicu 10 GBP În procesare
1150 Viorica Chelaru 100 euro finalizat
1151 Viorica Nicoleta Goras 50 lei finalizat
1152 Viorica Nicoletta Goras 50 lei finalizat
1153 Viorica Sandu 50 euro finalizat
1154 Vira Mihai David 100 euro În procesare
1155 Vlad Calina 200 lei finalizat
1156 Vlad-Dan Morar 5 lire finalizat
1157 Vlascu Maria 50 euro finalizat
1158 Voichita Ichim 237 lei finalizat
1159 Voiculet Marius Gabriel 100 lei finalizat
1160 Vrapciu Gheorghe 50 lei finalizat
1161 Vrinceanu Ionel 100 lei finalizat
1162 Yuriy Broslav 5 euro finalizat
1163 Zaharia C+L 20 euro finalizat
1164 Zaharie Ioan Denes 100 euro finalizat
1165 Zahei Ion 100 lei finalizat
1166 Zamfir Marian 20 lei finalizat
1167 Zgureanu Marius 10 euro finalizat

Implică-te și tu! Mai jos sunt conturile unde poți dona:

  1. RO06BTRLRONCRT0349521201 (RON) – IOSUB COSMIN TEODOR
  2. RO53BTRLEURCRT0349521201 (EUR) – IOSUB COSMIN TEODOR

SWIFT/BIC – BTRLRO22, Sediul Central, Cluj-Napoca, str. G. Barițiu, nr. 8, 400027

3. REVOLUT: 0757 887 373 – IOSUB COSMIN TEODOR

4. Patreon.com/georgesimion

5. PAYPAL: www.paypal.me/georgesimionAUR

6. Donează prin Western Union sau MoneyGram – Smaranda Nicoleta Lup

  • Unul dintr-o mie – Cu zece dolari, esti unul dintr-o mie. 10 mii de dolari, strânși de la o mie de oameni.
    Lista celor o mie va fi publicată la mine pe site(georgesimion.ro) și fiecare va primi o carte din partea mea, cu autograf.
  • SPONSOR cu tricou – Cei care vor putea contribui cu 50 de dolari vor avea un tricou special AUR cu SPONSOR pe el. Pentru că voi sunteți sponsorii acestei inițiative.
  • Un scaun – Invitații noștri din platoul mobil dar și voluntarii vor avea nevoie de scaune pe care să stea. Contribuie cu 100 de euro și numele tău se va regăsi pe acel scaun.
  • Un plin de benzina (cu tot cu ADBlue) – Faceți cinste cu un plin la căruța noastră motorizată? Aici este locul unde să o faceți cu 200 de euro! Eu personal voi purta un tricou cu numele tău, ca sponsor 🙂
  • O roată – Cu 500 de euro cumpărăm o roată din cele șase necesare.
    Șase roți, șase cai frumoși 🙂 Numele tău va apărea pe roata pe care o donezi.
  • Cameră transmisiuni LIVE – Cu o plată de 1 mie de euro ne asiguri o camera necesară pentru transmisiunile în direct de oriunde din țară. Numele tău va fi inscripționat pe spatele autocarului.

Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.