Îmi exprim MAREA îngrijorare că purtarea OBLIGATORIE a măștilor va cauza GRAVE PROBLEME DE SĂNĂTATE publică

Nu a mers să preia la grămadă oameni de la graniță și să îi urce în autocare suprapopulate.

Nu a mers nici punerea în comun a unor oameni sănătoși, închiți cu forța, LA COMUN, cu unii infectați.

Nu le merge nici cu amenințarea celor care refuză internarea forțată în spitale cu dosare penale deși sunt asimptomatici.

Uriașa bătaie de joc la adresa românilor, culminată cu alergarea părinților și bunicilor noștri în niște intervale orare imposibile continuă!

Poate le va merge cu obligativitatea purtării de măști, poate așa vom avea și noi înmormântări cu miile!

ACUM, din 15 mai, președintele Iohannis ne anunță că purtarea măștii este OBLIGATORIE. iar Ministrul de Interne ne minte cu niște dosare penale dacă ne apucă strănutul în public.

Trag un semnal de alarmă că majoritatea măștilor existente în acest moment în România nu corespund standardelor și nu protejează în mod real ba chiar pot cauza complicații respiratorii. Orice medic, de orice specialitate, vă poate spune asta.

Interviul pe care l-am luat profesorului Vasile Astărăstoaie a confirmat toate aceste aberații, îl puteți vedea aici, în primele 40 de minute:

Obiceiurile de a purta mască din Asia de Sud-Est nu sunt specifice poporului român, născut să fie liber.

Un text perfect logic, care circulă în mediile de gândire încă libere, pe rețelele de socializare, spune așa:

Nu port mască pentru că facilitează reproducerea perfectă pentru bacteriile care pot ajunge în gură și în plămâni. Nu am nevoie de o infecție respiratorie superioară.
Nu port mănuși pentru că am suficientă minte să realizez că ar trebui să schimb mănușile de fiecare dată când ating ceva, altfel e doar contaminare încrucișată cu aceleași mănuși.

Pâinea noastră cea de toată zilele…

Oxigenul reprezintă combustibilul necesar bunei funcționări a întregului sistem imunitar, circulator sangvin și oxigenării sângelui. Masca împiedică oxigenarea suficientă a creierului.

După purtarea asta OBLIGATORIE  a măștilor va urma valul doi de îmbolnăviri, așa cum ne-a fost explicat PLANUL de la început. Când? Undeva spre septembrie. Pe televiziuni ne vor prezenta diferiți indisclinați: etnia rromă/clanurile protejate de atâta timp de sistem, siteurile de “fake news”, cei care ridică glasul împotriva încălcării drepturilor omului, etc dar nu găsesc nicio persoană capabilă care să ne explice logic că purtarea unei măști mai mult de două ore nu este nocivă pentru organism.

Nu avem încredere în Streinu-Cercel, motiv pentru care am cerut demiterea lui din funcție, nu am încredere în Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România după cum nu am încredere nici în OMS(la fel cum nu au încredere și alte STATE, unde această instituție este pus sunb semnul întrebării). Problemele grave de corupție din sistemul medical au devenit și mai mari în această perioadă iar cei care le-au patronat nu cred că trebuie să fie în continuare în funcții de decizie. Nu am încredere în inducerea ideii de obligativitate de purtare a măștilor după cum nu cred în obligativitatea vaccinării împotriva voinței persoanei. Nu cred că e normal ca să ni se suspende dreptul la libera circulație și partidele parlamentare să voteze in-corpore, pe nemestecate, suspendarea acestui drept și a altor drepturi de bază.

De asta am înființat A.U.R. pe 1 Decembrie la Alba Iulia, ca să avem și noi un partid al libertății, în afara sistemului actual.

Nu mai cred în vectorii de opinie care ne spun de fiecare dată ce trebuie să gândim/ce vrea sistemul actual să gândim. Uitați o fotografie cu “NORMALITATEA” dintr-o emisiune de radio prezentată de Cristian Tudor Popescu:

Problema majoră este neîncrederea generalizată din societatea noastră, neîncredere pe care o am și eu. Cine e destul de imbecil să îl mai creadă pe Cristian Tudor Popescu, cel are aplauda venirea minerilor sau pe Lucian Mândruță, disciploul lui Brucan?
Aceiași oameni care ne-au spus la început că virusul nu e grav și că măștile nu prea are sens să fie purtate (erau puține și aveau nevoie de ele), ne spun acum contrariul. Când au mințit și când spun adevărul?

Sunteți de acord cu mine? DISTRIBUIȚI și EXPRIMAȚI-VĂ PUBLIC. E SINGURA CALE.

Semnez și nu recunosc orice faptă îmi veți imputa,

George Simion, un român LIBER, acum și lider politic în cadrul A.U.R., care nu suportă nici botniță, nici lesă.


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.