Respect pentru uniforma militară! Statul român are nevoie de cadrele militare în rezervă, cei care au jurat să apere țara chiar cu prețul vieții!

Am participat în weekend la dezbaterea „Relația dintre statul român și rezerviștii militari”, iar în cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții structurilor asociative ale militarilor în rezervă și retragere din Sistemul Național de Apărare Ordine Publică și Securitate Națională, au fost abordate multiple probleme de interes pentru cei care fac parte din această categorie, fiind făcute propuneri și sugestii de natură a îmbunătăți cadrul legislativ în vigoare.

Vă las mai jos ceea ce le-am spus celor prezenți în speranța că acest mesaj va ajunge la toți militarii în rezervă:

Este o onoare pentru noi că vă avem ca interlocutori. Pe o parte dintre dumneavoastră vă cunosc din activitatea patriotică, din activitatea pentru reîntregire națională, din colaborările pe care le-am avut. Avem un deosebit respect pentru uniforma militară.

Avem o datorie pentru cei care au jurat să apere țara chiar cu prețul vieții. Scopul întâlnirii de astăzi este să vă ascultăm și să vedem ce avem de făcut de acum înainte. Pentru dumneavoastră, nu ca pensionari, pentru că în societatea românească s-a produs foarte multă zarvă, zâzanie, intenționat între corpuri profesionale, s-au folosit sintagme greșite la fel de intenționat.

Dumneavoastră nu sunteți pensionari, dumneavoastră sunteți cadre militare în rezervă, marea majoritate dintre domniile voastre, de care statul român are nevoie. Eu nu discut astăzi cu niște pensionari, discut cu niște cadre militare în rezervă și vreau să văd dacă am dreptate în ceea ce intenționez împreună cu toți camarazii mei să fac.

S-au ridicat aici niște chestiuni principiale și alte chestiuni punctuale. O să le iau în ordine. Sunt anumite chestiuni pe care nu le cunoșteam, acel 2% care s-a transformat în 3,5% și care reprezintă o cotă din impozitul pe venit pe care cetățenii îl pot aloca către instituții non-guvernamentale, ar trebui să rămână din impozitul pe venit, deci inclusiv din pensii, nu să se refere numai la salarii. Voi ruga colegii mei să investigheze despre acest lucru. La fel, fondul de pensii militare, înțeleg că a fost terminat de domnul Isărescu în anul 2000 și mi se pare o idee bună referitor la amnistia fiscală la care faceți referire și la interpelarea doamnei Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, vă anunț că depunem o moțiune simplă în care vom pune această chestiune a amnistiei fiscale și a impozitului progresiv, care a fost declarat neconstituțional și care va fost reținut, chestiunea ridicată de domnul general Năstase. Eu am ca slogan în această campanie, care nu este una a mea sau a Alianței pentru Unirea Românilor, cuvântul respect. Demnitatea și respectul trebuie redate către militari, către toți membrii din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională. Este o bătaie de joc ce s-a întâmplat la nivelul drepturilor dumneavoastră. Era un slogan odată:” la muncă egală, plată egală”. Nu cred că cereți nimic altceva. Stagiile suplimentare care au fost făcute de dumneavoastră și Dumnezeu să-l ierte pe generalul Mircovici, care a fost un frate mai mare pentru mine, l-am cunoscut, a mers cu mine la Chișinău, a plâns văzând patriotismul copiilor basarabeni. Vom căuta să identificăm proiectul de lege, să-l scoatem de la sertar.

Pe chestiuni concrete, ce voi face imediat și ce am înțeles că se dorește de la dumneavoastră. Chiar, așa cum bine ați remarcat și ați sugerat, colegii mei lucrează la un proiect de lege, dar pentru a realiza un proiect de lege bun, care să mulțumească toate categoriile de rezerviști, va fi nevoie de implicarea dumneavoastră. Nu o să-l depunem până nu avem un consens. Până atunci avem un principiu legal pe care trebuie să îl aplicăm. Și voi dispune, prin intermediul Guvernului, până la sfârșitul anului, corelarea valorică a gradului militar din rezervă cu cel din activitate și revenirea la textul legii pensiilor militare, care este cea mai favorabilă. Până să descoperim apa caldă și până să găsim formule noi, statul român în ultimii 35 de ani și pentru pensiile militare, dar pentru toți pensionarii din România, a emis niște acte normative.

Unele dintre ele sunt prorogate la infinit prin ordonanțe de timpul ”trenuleț”. Aplicarea celei mai favorabilă lege este ceea ce trebuie să se întâmple, este lucru care ar elimina inechitățile sociale. Ați văzut vestita recalculare a pensiilor de anul trecut și bătaia de joc la adresa unor categorii sociale care și-au adus aportul la o țară care nu avea datorii în 1990.

Bătaia de joc a dus CFR-riștilor, siderurgiștilor și multor altor categorii sociale care aveau grupe de muncă, minerilor, de exemplu. Nu este normal să ți se ia un drept care e în vigoare, după cum nu este normal să se proroge o lege de la an la an.

Asta înseamnă respect. Eu nu vă consider pe dumneavoastră, cum mi-ați zis, asistați sociali. Eu vă consider militari în rezervă, de care statul român are nevoie. Voi cere să se elaboreze o nouă lege statut pentru cadrele militare și un statut distinct al corpului de cadre în rezervă pentru toate structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitatea Națională.

Și am în vedere crearea unui corp național al rezerviștilor și am în vedere, poate nu folosesc cuvântul potrivit, dar folosirea dumneavoastră în interes național. Ați menționat că considerați că experiența dumneavoastră va fi utilă pentru industria militară și folosirea rezervei în industria militară. Eu merg mai departe și mă gândesc că experiența dumneavoastră este utilă la învățământul militar și la instruirea populației, și populația activă trebuie pregătită.

Mai am în vedere, în calitate de președinte, repunerea de faptul în toate drepturile a rezerviștilor referitor la asistența medicală gratuită, la acces la facilitățile de recuperare și de agrement. Îl cunosc de foarte mult timp pe domnul Marius Apostol, știu problemele cu care se confruntă veteranii, știu că nu există baze de recuperare pentru ei, au creat cu multe dificultăți una în județul Dâmbovița.

Și este nevoie ca toate acele baze care sunt părăsite sau sunt folosite discreționar de unii oameni care astăzi sunt cercetați penal, care au folosit fondurile pentru apărarea națională în interes personal, și-au încălcat grav respectul de corp. Ați văzut, colecționau tablouri. E o problemă de moralitate și de defect în acest moment cu parte din corpul activ al Armatei Române. Eu vă consider pe toți partea Armatei Române, iar în articolul 118 din Constituție spune foarte clar că Armata este subordonată exclusiv voinței poporului. Așa că, da, toate cadrele militare sunt suveraniste și sunt subordonate democrației constituționale.

De aceea trebuie să respectăm voința poporului și trebuie să depunem eforturi, inclusiv în viitoarea lună, pentru a reveni la respect pentru uniforma militară.

Este cazul să renunțăm la acele bilanțuri plictisitoare, golite de conținut, care au loc anual, dacă mai au loc, și o să instituționalizăm întâlnirea de lucru periodică a președintelui cu corpul activ și cel de rezervă al armatei, pentru a putea să ne consultăm cu dumneavoastră și pentru a putea să găsim cele mai bune soluții. Eu nu le cunosc, le aștept de la dumneavoastră și vă asigur de buna mea credință și de dorința ca prin funcțiile pe care le ocupăm, poate de viitor președinte, prin intermediul colegilor noștri din Comisiile de Apărare și Ordine Publică să vă ajutăm.

Vreau să vă felicit pentru disciplina de care ați dat dovadă și pentru unitate. E mare lucru să ai împreună, în aceeași structură, în aceeași formă asociativă, peste 50 de asociații, sindicate. E foarte greu să ne înțelegem unii pe alții și efortul dumneavoastră într-o unitate este de apreciat.

Cum văd eu lucrurile, este că toți militarii și cei care s-au pensionat în 2000 și cei care s-au pensionat în 2020 merită aceleași drepturi.

Și eu intenționez să vorbesc despre niște indemnizații, pentru că voi nu sunteți niște cetățeni simpli, sunteți cetățeni cu uniformă. Ați renunțat la unele drepturi cetățenești și sper din tot sufletul ca experiența dumneavoastră să fie folosită în calitate de rezerviști.

Eu am un obicei, cred eu bun, să pun pe toată lumea la treabă și aș vrea să vă spun că vă consider utili pentru țara noastră și aș vrea să punem experienșa dumneavoastră în lucru țării, pe mai departe, nu la mitinguri, nu la proteste și la specializarea dumneavoastră în texte legislative. Aveți altă menire și puteți servi țara prin experiența pe care ați dobândit-o.

Colegii mei din comisiile de apărare din Camera Deputaților și Senat vor convoca în acest format toate asociațiile din Sistemul de Apărare Ordină Publică și Securitate Națională și pe cei de la SPP și pe cei de la Ministerul de Interne și pe cei de la Penitenciare și, desigur, asociațiile militare.

Nu uităm de nimeni, nu lăsăm pe nimeni în urmă. Eu sunt tânăr, am 38 de ani, am multe de învățat de la dumneavoastră și sunt dispus să învăț. Am această disponibilitate și pentru dialog și am această bunăvoință. Într-adevăr, nimeni nu deține adevărul absolut și nimeni nu le știe pe toate.

Tocmai de aceea ne bazăm pe experiența dumneavoastră și întotdeauna veți avea și o ușă deschisă, dar și un cuvânt de spus în relația dintre noi, pentru că nu este partidul meu, nu este candidatura mea, este candidatura unei mișcări, este voința poporului român care vedeți și dumneavoastră că se trezește. Eu am datoria să mă achit de sarcini, am datoria să vă ascult și solda de rezervist pe care dumneavoastră o solicitați va fi cerută și de noi mai abitir și sperăm să avem instrumentele decizionale ca să o putem implementa.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Decebal
Decebal
2 days ago

De 15 ani, toate guvernele și-au bătut joc de militari și polițiști, atât de cei activi cât și de rezerviști.
Este singura categorie profesională, la care 7 ani la rând le-au prorogat dreptul legal la salarii compesatorii, după care acum 8 ani, au și abrogat legea care le dădea acest drept, ,,UITÂND, că, dreptul există încă, pentru cei care au trecut în rezervă în perioada 2010 – 2017, deoarece nu acționează retroactiv.
Astfel, majoritatea polițiștilor și militarilor, activi și pensionari, împreună cu familiile lor, nu vor vota cu candidatul coaliției și nici nu vor vota cu vreun partid la viitoarele alegeri parlamentare.
Acest guvern este mincinos și incompetenți, nici măcar nu au indexat pensiile cu inflația, nu au actualizat salariile de grad și funcție.

Type at least 1 character to search
1
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x