Infrastructura României are nevoie de voință, nu de hățișuri birocratice

Astăzi, în cadrul conferinței Infrastructura – Cenușăreasa României, desfășurată la Parlamentul României, am atras atenția că, deși am dovedit în trecut că putem ridica proiecte grandioase, precum Transfăgărășanul, azi ne împotmolim în hățișuri birocratice și obstacole legislative.

Lipsa de voință politică și blocajele instituționale țin pe loc dezvoltarea infrastructurii de care românii au atâta nevoie.

Am luat cuvântul în startul acestui eveniment organizat de colegii mei și am spus că, la finalul zilei, m-aș bucura să avem niște concluzii și niște proiecte legislative care să meargă mai departe, din rândul participanților, din rândul Comisiei noastre de Infrastructură și Transport, din partea membrilor prezenți în sală.

Vă las, în rândurile ce urmează, ceea ce am spus și vă invit, ca întotdeauna, să vă exprimați părerea în comentarii, la finalul articolului:

 

Amintesc faptul că acum 50 de ani eram capabili să construim Transfăgărășanul, azi probabil nu am mai putea realiza același lucru, dar nu pentru că ne lipsesc oamenii. Ne lipsește voința și avem niște hățișuri birocratice în care, dacă intri, abia mai ieși.

Aduc aminte faptul că săptămâna trecută un avion n-a mai putut ateriza la Cluj, pentru că a adormit controlorul de trafic. Am fost la o distanță foarte mică de o tragedie imensă, cu pierderi de vieți, la fel cum anii trecuți două trenuri care veneau din direcții opuse, erau efectiv aproape să se ciocnească. Aici suntem, din păcate!

Nu vorbim la grămadă de toate formațiunile politice și de toată lumea care este la conducerea instituțiilor statului, dar observăm niște direcții, observăm niște lucruri care, din păcate, nu merg la nivelul infrastructurii, la nivelul blocajelor existente în aviație, în transport maritim, în transport rutier, construcția de autostrăzi și de drumuri expres.

Vedem aceleași obstacole legislative și m-aș bucura ca măcar o parte din aceste blocaje să poată fi eliminate inclusiv prin munca noastră astăzi, aici.

 

 

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
3 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Cazacu Ilie
Cazacu Ilie
17 hours ago

Ne trebuie om cu capul pe numere pentru a conduce România.

Macoviciuc Geanina Otilia
Macoviciuc Geanina Otilia
16 hours ago

Felicitări, exact asa se întâmplă! Tot ce au construit părinții noștri, acum fie s-a distrus, fie nu se mai poate construi, din cauza birocrației!

Anghelescu Catalina
Anghelescu Catalina
13 hours ago

Mă bucur cate implicit și mai mult. Te susțin până la capăt.🙏🙏🙏

Type at least 1 character to search
3
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x