A fost absolut senzațional la Londra, de pe o zi pe alta! Puterea e la români! | VIDEO

Ei mint și caută să cumpere suflete, noi suntem printre oameni, cu poporul și pentru popor. Am fost ieri la Londra, vedeți la finalul textului video. Cu Dumnezeu înainte, duminică binecuvântată să aveți!

Vă las, mai jos, ceea ce le-am transmis celor peste 600 de români minunați din sală:

 

Nu trebuia să fiu astăzi printre voi, în mijlocul vostru. Dumnezeu a rânduit! Astfel, și faptul că sunteți într-un număr atât de mare mă bucură, mă onorează și, totodată, mă responsabilizează. Pentru că eu știu că voi nu sunteți aici pentru mine sau pentru vreun partid politic. Voi sunteți aici pentru poporul român!

Va aud cum strigați: „Libertate! Libertate! Libertate! Vrem acasă! Vrem acasă! Vrem acasă!”

O să vă rog frumos să nu mai scandați acest lucru pentru că o să mă faceți să plâng. E, poate, printre puținele lucruri care mă pot face în viața asta să plâng: când vă aud pe voi că vă e dor de casă, când vă aud pe voi că nu mai suportați aici, printre străini, și că vreți în casa voastră, în localitatea voastră, lângă familia voastră, ca tot neamul să fie unit.

Nu suntem un popor venetic, nu suntem un popor care a fost adus, care nu a fost în stare să-i facă o țară. Suntem un popor brav, un popor care și-a câștigat independența, suveranitatea și țara pe câmpurile de luptă, prin multă trudă, prin jertfă de sânge. Astăzi, jumătate din inima noastră este plecată peste hotare, în pribegie, printre străini.

A fost o întâmplare absolută. Faptul că am ales astăzi să onorez invitația primită la un eveniment foarte important al Bisericii Ortodoxe Române: pentru prima oară, după mult timp, avem un arhiepiscop aici pentru Marea Britanie și Irlanda. De fapt, este pentru prima oară când a fost întronizat un arhiepiscop pentru Marea Britanie și Irlanda.
Peste tot, românii, creștinii, nu își uită tradițiile, merg, indiferent de denominațiune, merg la biserică, se închină lui Dumnezeu și aș putea spune că, cel puțin în vestul Europei, reușesc să recreștineze această parte a lumii care a pierdut legătura cu Dumnezeu și cu ceea ce este Sfânt.

Sunteți cetățeni muncitori ai Angliei, contribuiți la bugetele lor, produceți prosperitate, munciți din greu aici și sunteți cetățeni serioși. Nu pentru alte țări ar trebui să vă aduceți contribuția, ci pentru țara voastră, în casa voastră. Și de asta sunteți voi aici și de asta noi, cu toții, l-am susținut pe domnul Călin Georgescu să fie președintele României. Nu e vorba de o persoană, e vorba de un principiu și de voința poporului român.

În momentul în care, de 35 de ani, ne mint că organizează alegeri și că avem posibilitatea de a alege, ne dăm seama că ne-au furat 35 de ani și v-au trimis pe voi aici, peste hotare, pentru că n-au fost în stare să conducă cum trebuie satele și orașele, primăriile, guvernul și președinția.

Important este să ne concentrăm pe lucruri pozitive. Au încercat foarte mult, în ultima săptămână, să ne dezbine, dar nu ne putem lăsa dezbinați și nu putem să atacăm român pe român.

Fac parte dintr-o echipă prezentă în fața voastră, parțial. Este Anamaria, sunt colegii din POT, sunt colegii din AUR. Mă bucur că nu v-ați lăsat manipulați, mă bucur că nu v-ați lăsat mințiți. Știți câte invenții strângeau ei la adresa noastră: ba că nu îl susține domnul Călin Georgescu, ba că se va retrage Ana Maria, ba că voi nu urmăriți, de fapt, un plan. Și câte și mai câte… și acum continuăm.

Dar de ce vreți să-l propuneți pe Călin Georgescu ca premier? Pentru că așa votează românii, e bine? Pentru că așa vrem noi, e bine?

Așa că, înainte să pierd avionul, pentru că mâine o să fiu în Sălaj, la Măsurișu Oilor, în Satu Mare, apoi la Sâmbra Oilor, în Maramureș, vreau să vă spun că sunt mândru că fac parte din această echipă și că am răspuns la aceste chemări.

Nu există nimic mai prețios în viața asta. Nici toți banii din lume nu înlocuiesc valorile pentru care noi luptăm: națiune, credință, familie și libertate.

Sunteți incredibili, sunteți într-un număr mare, dragostea voastră este copleșitoare, sunteți minunați. Nimeni nu poate stârni un asemenea fenomen decât dorul de țară și dragostea de țară. Asta înseamnă, de fapt, să îți iubești pământul, glia.

Iar cei care încearcă să vină cu alte valori și cei care vor să continue acest regim nenorocit și ultimii 10 ani de președinție ai lui Klaus Iohannis nu o să aibă succes. Eu sunt convins că noi, astăzi, cu toții, ne-am trezit în conștiință, că răspundem unei chemări, că avem grijă de familia noastră mica, de soțiile sau de soții noștri, de copiii noștri, de părinții noștri și, totodată, ne ocupăm, răspundem și luptăm pentru familia noastră mare, care este neamul românesc, care nu va fi biruit niciodată, pentru că trăiește prin fiecare dintre voi.

Și trăiește și de acolo, de sus, prin sfinții noștri și eroii noștri. Pentru că astăzi este Ziua Independenței României, ziua când am reușit să avem o țară în urma Războiului de Independență. Înainteașii noștri și-au făcut datoria pe câmpurile de luptă, au adus jertfe de sânge și astăzi avem o Constituție, avem o țară independentă, suverană, pe care trebuie să o menținem.

Iar cei care vor să ne implice, în anul 2025, în războaiele altora și să plătim pentru alte națiuni, când copiii noștri mor de foame în țară, o să primească un singur răspuns de la noi: Nu, niciodată! Noi suntem români și vrem pace, nu război!

În momentul în care românii din străinătate trimiteau bani în țară și erau principalul investitor în România, erau buni. În momentul în care îl votau pe Traian Băsescu, pe Klaus Iohannis, erau buni. Acum nu mai sunt buni și ne etichetează ca fiind pleava societății. Ne jignesc, ne numesc fasciști și vor să ne ia dreptul la vot, pentru că de data asta românii s-au trezit și nu mai votează cu cine spun ei, pe la televiziunile mincinoase.

A venit vremea! A venit vremea trezirii României!

Eu, vouă, mai multe nu am să vă spun, pentru că sunteți treziți. Știți ce aveți de făcut duminica viitoare!

Sunteți minunați! Sunteți poporul român trezit!

Doamne-ajută!Mergem înainte până la victoria finală!

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x