A spune adevărul nu este trădare, ci este un act de iubire față de România

Ieri am fost atacat toată ziua pentru că am spus adevărul. Simplu, clar și fără ambalaje, în fața unei delegații bipartizane de congresmeni americani care a venit la București. A lămurit problema o întâlnire serioasă, cu omologii noștri republicani din Statele Unite – oameni care înțeleg libertatea, care înțeleg ce înseamnă voința poporului, și care nu s-au ferit să întrebe ce se întâmplă, de fapt, în România.

Le-am spus ceea ce vede toată țara: că în decembrie ne-au fost anulate alegerile, că românilor li s-a furat votul, că instituțiile statului au fost puse în genunchi de un sistem care se teme de schimbare. Iar pentru asta – hop! – toată presa globalistă, de la G4Media la obositele coruri ale „analiștilor”, s-a năpustit asupra mea cu lozinci.

Cum adică am „atacat România”?
De când a spune ce se întâmplă cu adevărat în țara noastră este echivalentul unei trădări?

Acești oameni confundă România cu sistemul care o sufocă. Dar România nu e BEC-ul. Nu e CCR-ul. Nu e Guvernul Ciolacu. România e poporul care a votat și a fost mințit. România e vocea care n-a fost lăsată să se audă.

Am văzut aceeași manipulare și când JD Vance, vicepreședintele SUA, a vorbit despre anularea alegerilor. Știau că are dreptate, dar titrau panicat: „JD Vance atacă România!”. Nu, domnilor. JD Vance apără România. Așa cum ar trebui să o facă presa voastră, dar n-o mai face de ani buni.

Astăzi, citesc cum premierul slovac Robert Fico ar fi „atacat România”. De ce? Pentru că a spus ce se întâmplă aici – exact ceea ce i-am relatat, la Washington, față în față. El n-a făcut decât să confirme un adevăr pe care doar cei care trăiesc în bulele lor pline de privilegii îl mai neagă.

Vă spun clar și răspicat: nu mă interesează ce spune propaganda.
Mă interesează ca în România să nu mai fie frică. Să nu mai fie manipulare. Să nu mai fie tăcere.

Ca viitor președinte al acestei țări, voi colabora cu toți liderii care respectă poporul român și suveranitatea statelor. Cu Robert Fico, cu Viktor Orban, cu Maia Sandu, cu cine pune interesul național mai presus de jocuri ideologice. Dar și cu lideri care nu gândesc ca noi – atât timp cât sunt dispuși să respecte voința popoarelor lor.

A spune adevărul nu e trădare.
A spune adevărul înseamnă că ți-e dragă țara ta.
Că nu o lași pradă minciunii.

De asta scriu acum. Nu ca să mă apăr. Nu ca să răspund la prostiile din presă.
Ci ca să vă spun că nu voi tăcea. Nici azi. Nici mâine. Nici când voi fi președinte.

Pentru că România nu mai are nevoie de președinți muți, ci de oameni care au curajul să spună lucrurilor pe nume.