Analiza minciunii

Am citit astăzi, într-o așa-zisă analiză redactată de cei de la Rise Project, o analiză a minciunii aș zice eu, (și finanțată, bineînțeles, din fonduri europene), că „AUR propagă aceleași mesaje ca partidul de guvernământ din Ungaria.” Ba, mai mult, cică ne-am alinia propagandei Kremlinului, pentru ca îndrăznim să spunem adevărul pe față.

Despre analiza minciunii. Mă întreb, de multe ori, ce anume îi deranjează pe acești analiști.

Știu, este un exercițiu de introspecție inutil, având în vedere că de multe ori aceștia nu fac nimic altceva decât să reîncălzească minciuni la comanda celui care îi plătește. Dar tot mă simt nevoit să îmi pun anumite întrebări:

• A milita pentru pace într-o lume parcă chitită să se auto-distrugă reprezintă propagandă rusească?

• A dezaproba lipsa de transparență a Guvernului în ceea ce privește livrarea de arme către Ucraina înseamnă că susținem agresiunea Federației Ruse în țara vecină?

• A critica modul în care Ucraina ne tratează frățile și surorile, adoptând legi care restrâng drepturile fundamentale ale acestora, validează discursul barbar al lui Vladimir Puțin?

• A duce o politică externă competitivă, menită să aducă beneficii țării noastre în primul și în primul rând – la fel cum o fac toate restul țărilor din cadrul NATO și UE – are ca scop slăbirea unității alianțelor din care facem parte?

• A îndrăzni să spunem că birocrații de la Bruxelles sunt rupți complet de realitate în ceea ce privește Europa de Est, tratându-ne de multe ori drept cetățeni de mâna a doua (a se vedea decizia Schengen) reprezintă un discurs toxic?

Analiza minciunii. Voi aveți o problemă, nu AUR

Dacă răspunsul vostru la toate întrebările de mai sus este „da”, atunci voi aveți o problemă, nu AUR.

Iar acest lucru se poate confirma atunci când ne uităm de cât de multă încredere beneficiați, dragi jurnaliști, din partea cetățenilor. Nimeni nu vă mai crede, nimeni nu vă mai citește. Ați ajuns într-o veritabilă groapă a post-adevărului, unde dublă gândire a luat de mult locul rațiunii.

V-aș recomanda să citiți un pic din John Mearsheimer, un politolog american de excepție, dar o să mă acuzați că sunt putinist. V-aș face trimitere la jurnaliști si scenariști veritabili, precum Oliver Stone, Tucker Carlson sau Seymour Hersh, dar o să mă acuzați că sunt rusofil. De ce? Pentru că veridicitatea nu mai contează pentru voi de mult.

În epoca post-adevărului, tot ce contează este propagada și nimic altceva.