Cifrele dezastrului: fiecare român, îndatorat cu 10.000 de euro din cauza lui Marcel și Nicu

România se află într-un moment critic, iar fiecare cetățean simte o povară financiară pusă pe umerii săi de guvernarea iresponsabilă PSD-PNL.

Astăzi, fiecare român este îndatorat cu aproximativ 10.000 de euro, dacă raportăm datoria guvernamentală / cap de locuitor, iar această cifră reflectă nu doar datoria publică în creștere, ci și incapacitatea actualilor guvernanți de a gestiona eficient finanțele țării.

I-am adresat luna trecută o întrebare ministrului finanțelor, Marcel Boloș, cerând clarificări despre cât de mare este datoria pe cap de locuitor și care sunt consecințele acestei situații.

Dezastrul din spatele cifrelor

Răspunsul primit confirmă dezastrul economic în care ne-au adus PSD și PNL. Datoria guvernamentală brută a României se ridică la 862.344,2 milioane de lei, reprezentând 52,6% din PIB. Cu o populație estimată la 19,1 milioane de locuitori, aceasta se traduce într-o datorie de 45.148 de lei (aproximativ 10.000 de euro) pentru fiecare român.

Aceste cifre sunt dovada vie a unui colaps economic iminent, rezultat din politicile deficitare promovate de actualii guvernanți.

În loc să investească în proiecte de dezvoltare sustenabile și să creeze o economie capabilă să genereze valoare pe termen lung, aceștia au preferat să rostogolească datoriile, împrumutând bani pentru a acoperi cheltuielile curente.

Soluția propusă de AUR rămâne în picioare: tăierea cheltuielilor bugetare inutile, eliminarea sinecurilor din aparatul de stat.

Este din ce în ce mai clar că guvernul actual nu are un plan concret pentru a scoate România din acest cerc vicios al împrumuturilor nesustenabile. Într-un an electoral, când prioritățile sunt dirijate de interese politice și electorale, marile reforme care ar putea asigura viitorul economic al țării sunt amânate sau ignorate complet.

De exemplu, Legea salarizării, esențială pentru accesarea tranșei a patra din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are deja un termen depășit de peste un an. Guvernanții preferă să amâne orice măsuri nepopulare, lăsând problemele nerezolvate pentru viitor, în detrimentul cetățenilor de rând care suportă consecințele acestor decizii.

Cine plătește factura?

Fiecare român, indiferent de vârstă, ocupație sau statut social, va resimți impactul acestei datorii uriașe. Banii pe care guvernul îi împrumută acum pentru a acoperi cheltuielile curente și rostogolirea datoriilor vor fi plătiți în viitor sub formă de taxe mai mari, servicii publice de slabă calitate și oportunități economice tot mai reduse.

În loc să avem o țară care să se dezvolte și să prospere, ne îndreptăm spre un scenariu în care datoria ne sufocă viitorul.

Este necesar un plan de redresare imediat, care să prioritizeze investițiile sustenabile și să oprească împrumuturile nesăbuite.

Românii merită să știe adevărul

Guvernanții trebuie să răspundă pentru politicile lor și să ofere explicații clare pentru cum au ajuns să îndatoreze fiecare cetățean cu 10.000 de euro. Cetățenii merită să știe nu doar cât datorează, ci și cum vor fi folosiți acești bani pentru a aduce beneficii reale pentru țară.

Este momentul ca fiecare român să acționeze pe 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie pentru ca viitorul să nu mai fie sumbru.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
29 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Ion
Ion
1 month ago

Romanii știu adevărul dar au uitat sa fie patrioti -poziția capului plecat ne-a adus în aceasta situație.

Constantina Hantoiu
Constantina Hantoiu
1 month ago

Pai daca ei se împrumuta si poporul este tot sarac sa plateasca ei ca au venituri destul de mari .

Al-Saadi Gabriela
Al-Saadi Gabriela
1 month ago

Chiar nu știu ce să spun. De unde să dăm noi acei bani?

Preda Nelu
Preda Nelu
1 month ago

Toți am facut datori din cauză conducerii actuale un dezastru pentru Romani cei care au plătit nu îi scutesc, nu e normal cum procedează

Ciprian
Ciprian
1 month ago

Amanetarea și creșterea datoriei externe ce apasă pe umerii fiecărui român ,,datorită,, psd, pnl, udmr și usr depind nu de aceștia menționați, ci de noi toți ,,să nu votăm acești trădători,, dacă vor fi votați în continuare suntem complici cu aceștia!!!!!
Forța AUR pentru un viitor predictibil și stabil!

Marlena Galben
Marlena Galben
1 month ago

Este greu sa ne imaginam cum veti scapa de aceasta datorie ,daca veti ajunge la putere . Ce veti face ? Daca veti mari taxele . Impozitele romanii va vor urî .. Ce veti face .. Pt relansarea economiei , pt a reface ce au distrus altii ,trebuiesc bani ,investitii . In toate trebuiesc bani .. Cum veti indrepta ce au distrus ei .. De ce nu folosoti ajutoarele in bani de la Uniunea Europeana .pt a scapa de aceste datorii …si asa acei bani imbogatesc pe multi din primarii etc … Daca gresesc imi cer scuze …

María Camelia Tãtulescu
María Camelia Tãtulescu
Reply to  Marlena Galben
1 month ago

Sigur are el un plan 🤝🙏🏼

Drasoveanu
Drasoveanu
1 month ago

Datoria publică a depășit 52% din PIB iar deficitul bugetar a fost scăpat de sub control !
Acest derapaj fiscal se datorează politicii IRESPONSABILE aparținând Guvernului Ciolacu !

Ion Dogaru
Ion Dogaru
1 month ago

… și cu cel puțin… 
prin Tot mai Bine… Împreună…

Peagu ionela
Peagu ionela
1 month ago

Cred că și copilul din pântecele mamei este dator !

Dumitru Nicoleta
Dumitru Nicoleta
1 month ago

De ce au făcut împrumut pe cap de locuitor?nu-i normal că cel ce a făcut împrumutul să își plătească datoria?eu dacă fac acum împrumut la bancă fac în numele statului și mi-l plateste statul ?care mă ingenuncgiaza cu taxe și impozite și ne ia dreptu de a luo pensie că nu avem 15 ani de muncă!și nu știu cum să dea cîți mai puțini bani la pensionari și să crească vîrstă pensionari să nu mai apucăm să beneficiem de pensie,să le rămînă lor să-i cheltuiască cum vor ei .Om ajuns să stăm cu toți la mila lor pentru a ne primi drepturile pentru care am muncit.Ar trebui să părăsească cu toți conducerea țări,cu ei la conducere crește numărul de infractori și țară e îndatorată în loc să fie achitată. Ce-i ce încurcă lucrurile nu ar mai trebui să stea la conducere țări,să meargă pe cîmp să păzească oile.

Un om oarecare
Un om oarecare
1 month ago

Sã plãteascã toatã rasa lor de jegosi care au fãcut imprumuturile sã aibã burdihanele lor ce fura . Ãia sã plãteascã si sã meargã si la rãzboi cu plozii lor cu tot 🤮🤮🤮

Slemco Minodora
Slemco Minodora
1 month ago

Impozitate mai mult multinaționalele.
Se dezvolta aici folosind forța noastră de munca și banii ii trimit in tarile lor.
Guvernul îi protejează.

Grosu Angela
Grosu Angela
1 month ago

Cunosc politicile dezastruoase ale tuturor celor de pana acum.Stiu ca se minte mult,dar nădăjduiesc sa ne ierte Bunul Dumnezeu si sa ne mai ,, păsuiască,,.

Gruia Maria
Gruia Maria
1 month ago

Este f.clar că acest guvern nu are nici un plan concret cu care să dovedească că poate să scoată Romania din colaps ba din contra vor face și mai mult rău..

Paul
Paul
1 month ago

Dacă ne-a îndatorat pe fiecare cu 10.000 €,sa ne de-a și banii!
Să ne unim sa le cerem banii pt.care ne-a îndatorat,că tot noi îi vom plăti!
Să le cerem banii!

Mariana
Mariana
Reply to  Paul
1 month ago

Excelent răspuns!

Darie Georgeta
Darie Georgeta
1 month ago

Romănii sau învățat să tacă și să stea cu capul plecat! Statul este slab și înapoiat!

Last edited 1 month ago by Darie Georgeta
Cazacu Ilie
Cazacu Ilie
1 month ago

Am muncit să platim dateriile țări cu mult sacrificiu sanbata și duminică, sau rupt oasele în mine și acum trebuie să îndur că cei ce nu fac nimic pentru țară au de toate și eu nu am cu ce să-mi tratez un DINTE nu mai spun de.mediicamente și iarna stau în frig că nu îmi permit să dau drumul la gaze…

Pascu Elena
Pascu Elena
1 month ago

Știm că viitorul este sumbru.Ce facem? 1)Cucerirea puterii cu 51%. 2)Reducerea drastica a cheltuielilor 3)Confiscarea averilor ilegale. _. 4)Prioritizarea banilor din buget. 5 ) O TV a poporului. Aici ne am gândit să le rugăm pe Dl. Gigi Becali care este un suflet mare și face parte din familia Suveranista. sa facă o TV a poporului. dacă e posibil. Astfel toate informațiile reale pot să ajungă până la ultimul om care nu are acces la Internet sau telefon performant. Forța Aur este salvarea României cu Președintele George Simion !

ILIESCU LUMINIȚA
ILIESCU LUMINIȚA
1 month ago

Așa este din păcate! Sper ca poporul român să se trezească și să nu mai voteze nimeni PSD sau PNL și USR. Să fie AUR – George Simion președintele României! 🙏🙏🙏🙏🙏🍀🍀🍀❤️❤️❤️❤️

Băra Vasile
Băra Vasile
1 month ago

AUR sigur v a rezolva problema eliminării datoriei fiecărui cetățean de mii de euro dar toate datoriile românilor trebuiesc achitate de către cei care le au făcut și nu de către cetățeni. Deci hoții care au trădat și au îndatorat țara sa le plătească prin confiscarea averilor agonisite din furt.

Lazar vasilica
Lazar vasilica
1 month ago

Datoria sa o plătească,că doar ei au luat banii și totul! Confiscarea averilor ilicite.pt a înapoia datoriile!

Barcas V Antoniu
Barcas V Antoniu
1 month ago

Ptr Simion Presedinte, din inima

FLORIN IANCU
FLORIN IANCU
1 month ago

Susținem și votam AUR și pe George Simion Președinte al României !

Mariana
Mariana
1 month ago

Atitudine:
Cei care „alcătuiesc” datorii în numele poporului român, să plătească personal. Initial se solicită acordul scris, economic, administrativ și judiciar, apoi se stabilesc decizii.

María Camelia Tãtulescu
María Camelia Tãtulescu
1 month ago

Păi ce părere să am de acești vrăjmași ?! Nu va e clar ca aceștia trebuie să plătească toate daunele făcute în România și românilor

Adelin Florin Hanas
Adelin Florin Hanas
1 month ago

Succes AUR la toate alegerile

Georgeta Minciog
Georgeta Minciog
1 month ago

De 34de ani suntem condusi de trădătoride țară și neam. În ultimii ani am fost conduși de un președinte turist care se plimbăpe banii nostri. Să sperăm că dacă vei ajunge presedinte vei scapa țara noastră de trădători. Votez Aur și George Simion președintele României.

Type at least 1 character to search
29
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x