Discursul susținut la CPAC Mexic: Să fim luptători, nu marionete! | VIDEO

Am participat, ieri, la CPAC Mexic, Conservative Political Action Conference, unde am fost invitat să susțin un discurs.

Vă las, în rândurile ce urmează, și video, la finalul acestui articol discursul meu de la CPAC Mexic 2024.

Noi, conservatorii, suntem cei care ne revoltăm împotriva celor care vor să ne calce în picioare drepturile, libertățile, valorile noastre. Avem nevoie de o alianță a tuturor forțelor conservatoare și suveraniste de pretutindeni.

Este timpul să ne dăm mâna și să ne apărăm valorile tradiționale, libertățile fundamentale, viața, familia și credința noastră în Dumnezeu. În fața atacurilor politice din partea stângii și a neo-marxiştilor, trebuie să fim puternici. Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preț pentru noi: Dumnezeu, națiunea, familia și libertatea. Avem datoria de a proteja tot ce ne este drag, de a lupta pentru normalitate într-o lume care încearcă să ne impună anormalitatea.

Este foarte ciudat pentru generația mea să recunoască faptul că o nouă formă de marxism și leninism și dictatură vine tocmai din țări care odată erau considerate libere.

Astăzi suntem nevoiți să învățăm noul limbaj represiv al neomarxismului și să acceptăm, în același timp, pe lângă terminologia diabolică, reguli, obligații, limitări ale libertăților noastre.

În acest an electoral 2024, forțele politice conservatoare au șansa de a opri avântul politicilor anormale promovate de partidele de stânga și socialiste.

În Statele Unite, Donald Trump duce o bătălie crucială, una pe care știm că o va câștiga, influențând astfel politica mondială în bine. El va îndrepta, sperăm, erorile din ultimii ani și va aduce din nou speranță celor care cred în libertate, națiune și Dumnezeu.

Anul acesta, avem alegeri parlamentare și prezidențiale. Voi fi în turul doi al alegerilor prezidențiale, unde cel mai probabil mă voi confrunta cu candidatul socialist. În fața voastră este viitorul președinte al României!

Prin intermediul conservatorilor din întreaga lume se joacă viitorul națiunilor noastre.

În fața atacurilor politice din partea stângii și a neo-marxiştilor, trebuie să fim puternici. Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preț pentru noi: Dumnezeu, națiunea, familia și libertatea!

Un politician care își trădează poporul de dragul unor privilegii este o marionetă de pe urma căreia nu va rămâne decât o jalnică amintire. În schimb, un om politic care se sacrifică pentru binele țării va fi o efigie căreia semenii îi vor păstra o memorie vie. Să fim luptători, nu marionete! Să construim acea lume a statelor suverane și libere la care am visat!

Vă mulțumesc din suflet pentru sprijin și prietenie. Împreună, putem câștiga această bătălie și putem asigura un viitor mai bun pentru toți cei care cred în libertate!
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea puterea de a lupta pentru o lume așa cum ne dorim noi!

Dumnezeu să binecuvânteze țările noastre!

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
30 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
V.M.
V.M.
4 months ago

AUR pt Romania 🇷🇴.

Tănase Daniel
Tănase Daniel
4 months ago

Felicitări! Să fie într-un ceas bun!

Streche Marilena Isabela
Streche Marilena Isabela
4 months ago

Felicitari!

Negură Cristian
Negură Cristian
4 months ago

Credința și curajul să ne fie steaguri în lupta pentru apărarea Națiunii

Balint Aspăzica
Balint Aspăzica
4 months ago

Felicitări! Un președinte de AUR pentru România! Un patriot, un luptător curajos, bine pregătit, cu viziune și cu un plan pentru reconstrucția țării. Succes!!

Tipu Danut
Tipu Danut
4 months ago

Felicităriși mult succes! Doamne ajută!

Valentin Ungureanu
Valentin Ungureanu
4 months ago

Excelent! Uniți vom învinge!

stefan grigore
stefan grigore
4 months ago

Doamne ajuta

Pana Cristian
Pana Cristian
4 months ago

Felicitari! Succes deplin!

Anton Mariana
Anton Mariana
4 months ago

Susțin AUR, susțin forțele suveraniste. Doar uniți putem răzbate.

Danut Bulf
Danut Bulf
4 months ago

AUR pentru România!

Gavaneanu Margareta
Gavaneanu Margareta
4 months ago

Dumnezeu să binecuvânteze țările noastre!

Dincă Constantin
Dincă Constantin
4 months ago

AUR este partidul politic ce dorește adevărata suveranitate a României, pt că am devenit vasali, ca în evul mediu!

Viorica
Viorica
4 months ago

Felicitări și succes George Simion !

Trușcă Filofteia Mihaela
Trușcă Filofteia Mihaela
4 months ago

Mult succes!

Sadoschi Gabriela
Sadoschi Gabriela
4 months ago

Ajunge cu statul în genunchi! Sus inimile! Cu Dumnezeu înainte!

Elena-Simina
Elena-Simina
4 months ago

Felicitări! Mult succes!

Sârbu Florina
Sârbu Florina
4 months ago

Felicitări!

Florin Ciobanu
Florin Ciobanu
4 months ago

Avem nevoie de politicieni cu coloană vertebrală și iubire de neam. Cu AUR până la capăt!

Pirlea Cristinel
Pirlea Cristinel
4 months ago

Singurul președinte pentru România este George Simion să.l sprijinim să.i dam puterea că să poată să readucă tara la locul ei.sa fim uniți că doar uniți v.om cîștiga .succes AUR.

Gavaneanu Petre
Gavaneanu Petre
4 months ago

Felicitări!!!

Danut Bulf
Danut Bulf
4 months ago

Dreptate pentru România!

Mariana Turosu
Mariana Turosu
4 months ago

Doamne ajută planul lui George Simion sa fie cu succes, președintele României

Amelian Claudia
Amelian Claudia
4 months ago

Alături de voi!🇷🇴🇷🇴🇷🇴

Boros nicolae
Boros nicolae
4 months ago

Felicitări!Succes!

Trușcă Filofteia Mihaela
Trușcă Filofteia Mihaela
4 months ago

Mult succes George Simion!

Iacob
Iacob
4 months ago

Felicitări domnule președinte !

Solomon Iulia
Solomon Iulia
4 months ago

Aur pentru România!❤️

Mircea Siretean
Mircea Siretean
4 months ago

George Simion mesager al patrioților militanți ai suveranismului. Felicitări!

B.A
B.A
4 months ago

Respect, sus Romania 🇷🇴

Type at least 1 character to search
30
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x