
Întrebare pentru Ion-Marcel Ciolacu referitoare la motivele reale pentru care Guvernul și-a dat singur derogare de la legislația care obligă executivul să ia măsuri dacă a depășit un anumit prag al deficitului bugetar
ÎNTREBARE
Domnule prim-ministru,
Guvernul pe care îl conduceți a adoptat o ordonanță de urgență prin care își
dă singur derogare de la obligația legală de a lua măsuri pentru a scădea deficitul
bugetar – este vorba despre OUG 112, adoptată în data de 23 septembrie 2024 și
publicată, rapid, în Monitorul Oficial, în data de 25 septembrie.
Ordonanța de urgență este una de tip ”trenuleț”, prin care stipulează că
”prevederile art. 25 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2024”.
Desigur, domnule prim-ministru, este vorba despre un articol care obligă
Guvernul să ia ”măsuri adecvate” pentru scăderea deficitului bugetar, dacă execuția
bugetară la 6 luni arată o depășire cu mai mult de 0,5% din Produsul Intern Brut a
țintei de deficit și, sunt convins că, prin această ordonanță, vreți să eludați
consecințele dezastruoase ale raportulului semestrial privind situația economică și
bugetară, publicat în acest an de Ministerul Finanțelor, prin care se atrage atenția
asupra unui ”un derapaj major” de la ținta de deficit bugetar1.
Domnule prim-ministru, având în vedere că legea impune Guvernului să ia
măsuri atunci când se depășește un anumit prag al deficitului bugetar, vă rog să îmi
precizați de ce a fost nevoie de această derogare prin care se pune în pericol
stabilitatea economică a țării, precum și să îmi comunicați când veți iniția dezbaterea
Propunerii de plan bugetar-structural național pe termen mediu cu societatea civilă,
partenerii sociali și mediul de afaceri, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul
Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea eficientă a politicilor
economice și supravegherea bugetară multilaterală.
RĂSPUNS
Stimate Domnule Deputat George-Nicolae SIMION
Deputat, Parlamentul României – Camera Deputaţilor
Referitor la întrebarea dumneavoastră adresată Prim-Ministrului,
înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.17A/2025, având ca obiect,Motivele reale
pentru care Guvernul şi-a dat singur derogare de la legislația care obligă executivul
să ia măsuri dacă a depășit un anumit prag al deficitului bugetar”, potrivit sferei de competenţă a Ministerului Finanţelor, vă comunicăm următoarele:
În ceea ce priveşte solicitarea la care se face referire în întrebare cu
privire la derogarea de la prevederile art.25 din Legea responsabilităţii
fiscal-bugetare, nr.69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
instituită prin prevederile art.VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.112/2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precizăm că la nivelul
Ministerului Finanţelor nu sunt informaţii suplimentare celor menţionate în Nota de
fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2024.
Referitor la dezbaterea proiectului Planului Bugetar-Structural Național
pe Termen Mediu 2025-2031 (PBSNTM), menţionăm că procesul de consultare
organizat cu ocazia elaborării proiectului PBSNTM este indicat la secţiunea a doua a
acestuia.
Astfel, PBSNTM a fost prezentat în dezbatere publică, în data de 16
octombrie a anului 2024, în Consiliul Național Tripartit, ulerior având loc consultarea
cu reprezentanţii mediului de afaceri la sediul Ministerului Finanţelor, precum şi cu
structurile asociative ale autorităţilor publice locale în sistem videoconferinţă.
PBSNTM a fost aprobat prin memorandum în şedinţa Guvernului României din data de 23 octombrie a anului 2024, prin care Ministerul Finanţelor a fost
mandatat să transmită oficial PBSNTM.
Cu deosebită stimă,
P. VIĆEPRIM-MINISTRU, MINISTRUL FINANŢELOR
SECRETAR DE STAT
Alin-Marius ANDRIES
🙏🙏🙏🤝🤝🤝❤️Turul doi înapoi SUCCES AUR vrem Călin Georgescu și George Simion la Guvernarea României 🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩💪💪💪 Vrem o schimbare în țara noastră România. Jos mafia PSD PNL UDMR USR Afară din Parlamentul României