Marcel Ciolacu a pierdut dreptul la orice funcție publică
Au anulat alegerile din România invocând interferența unor alte state. Au bazat totul pe un raport care semăna mai degrabă cu o compunere de clasa a cincea a unor copii care se visează agenți secreți. De mai bine de o lună așteptăm să vedem probele care au dus la încălcarea drepturilor românilor.
În schimb, ce vedem? Doi corifei de la PSD care ne povestesc, într-o bătaie de joc supremă, că au încercat să influențeze alegătorii PSD să voteze cum le dictează ei. Declarațiile lui Marcel Ciolacu și Alfred Simonis, ce sugerează implicarea conducerii PSD în coruperea votului propriilor alegători, sunt nu doar scandaloase, ci și profund penale.
Cică mi-au dat voturi. Noi am avut 1,3 milioane de voturi la europarlamentare, am avut același număr de voturi la alegerile prezidențiale și am avut 1,7 milioane de voturi la alegerile parlamentare. Ce voturi ne-a dat nouă PSD-ul când noi am avut la parlamentare mai mult cu 400 de mii de voturi față de prezidențiale?
Mai mult, din discuția lor penibilă și culpabilă, care vrea să îl exonereze pe Ciolacu, este clar că orice strategii bolnave a avut PSD-ul, le-au gândit și încercat să le pună în practică de unii singuri.
Ceea ce au făcut Simonis și Ciolacu reprezintă o chestiune penală!
Nu ne-au dat niciun vot pentru că nu mai au nici pentru ei. Au încercat din propria prostie să direcționeze anumiți votanți care erau în autocare, și avem probe județ cu județ, localitate cu localitate, către un candidat, iar PNL, în loc să își susțină propriul candidat, au direcționat voturi către doamna Lasconi.
Acești combinatori au încercat o manevră fără să se consulte cu meditatorul lui Ciolacu. După cum se vede, nu le iese nimic când fac de capul lor. Sper ca justiția să își facă treaba.
În cazul lui Marcel Ciolacu, acesta a pierdut orice drept de a mai conduce Guvernul României sau de a mai candida la alegerile prezidențiale. Am văzut că se tot vehiculează că Marcel Ciolacu va candida din nou. Dar cum poate candida Ciolacu, cel care vorbește cu Simonis despre cum s-au tocmit ei să își constrângă proprii alegători, iar după aceea a dat un vot în CSAT pentru a se anula alegerile în baza unui raport privind unele interferențe statale în alegeri? Este un lucru extrem de grav făcut de cel care este vicepreședinte al CSAT.
Pentru a justifica înfrângerea rușinoasă a lui Marcel Ciolacu, PSD-iștii mari și mici inventează tot felul de minciuni.
Ce știu eu despre Marcel Ciolacu? Nu poți să ai încredere niciodată în ce spune Marcel Ciolacu. Azi spune că își dă demisia, a doua zi este confirmat ca președinte al PSD. Azi spune că el nu intră la guvernare, că va fi un guvern de dreapta, peste două zile este confirmat cabinetul Ciolacu 2. În campanie spune că nu face măriri de taxe, iar pe 31 decembrie a dat „ordonanța trenuleț” – nu au mai mărit nici pensiile, nici alocațiile așa cum au promis, dar au crescut și impozitele pentru antreprenorii români, au prorogat foarte multe chestiuni care trebuiau să intre în plată.
Dacă Marcel Ciolacu spune că masa e neagră, puteți fi siguri că e albă!
România nu-și mai poate permite lideri care fie doar și discută despre manipularea și constrângerea propriilor alegători, cu consecințe grave asupra procesului electoral așa cum s-a văzut, și iau decizii în interes propriu.
Marcel Ciolacu a pierdut orice drept moral și legal de a mai candida și de a mai deține o funcție publică. Este timpul ca cei responsabili de subminarea democrației să fie trași la răspundere!
Distribuie articolul pe Social Media
Ciolacu e cel mai mare mincinos, Dumnezeu îl descoperă