Oprișane, am avut dreptate! Nu îți dau niciun ban!

Curtea de Apel București a respins apelul formulat de vicepreședintele CJ Vrancea Marian Oprișan, prin care îmi cerea despăgubiri pentru că am avut curajul, în martie, anul trecut, să arăt lumii întregi complexul rezidențial de lux pe care baronul local și l-a construit din banii românilor.

„Aceasta este casa lui Marian Oprișan, pusă pe numele mamei lui, muncitoare într-o fabrica. Casele, că sunt vreo 7, 8, una lângă alta, costă undeva la peste 3 milioane de euro. E un complex pe care un bugetar, fie el și președinte de Consiliu Județean nu avea cum să îl dobândească legal, nici el, nici mama lui, cu toate că el în declarații publice spune „mama mea sunt eu”. Dincolo de acest zid impozant, în fata căruia noi am mai protestat, este esența furtului României din ultimii 33 de ani. Deși zona e bogată, toți au plecat sa muncească prin Italia, Spania, Germania. Dar un lucru bun tot s-a întâmplat de când am protestat aici, că Oprișan n-a mai câștigat președinția Consiliului Județean. Dar hulpavul își pregătește acum întoarcerea, ca să fure pentru el, pentru mama lui, pentru secretara pe care a luat-o de nevastă”, asta spuneam în martie 2023, din fața casei lui Marian Oprișan.

Baronul local m-a dat în judecată atunci, cerându-mi despăgubiri de imagine de peste 2,5 milioane de euro.

Toată averea lui Oprișan este trecută pe numele mamei sale, care, pensionară fiind, are venituri de 4 milioane de euro.

În tot acest timp, Vrancea rămâne, sub umbra lui Oprișan, printre județele sărace ale țării.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
28 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Aurel Dragos Pirvu
Aurel Dragos Pirvu
2 years ago

La casa cu 1000 de usi cu el!Si averea confiscata!Tot ce are este din…”combinatii”!

BARSAN
BARSAN
2 years ago

Toti ” baronii” locali de dupa 1989, ar TREBUI SA fie CERCETATI de catre FISC,iar apoi PENAL,deferiti JUSTITIEI ,si inchisi in puscarii FARA FAVORURI (gen televizoare in celule, biblioteca,etc) , SI CONFISCAREA AVERILOR!!!!!!!!!!!!!!!

Lucaci Florentin
Lucaci Florentin
2 years ago

Buna din nou . Imi parfe rau de ce aud . Chiar nu stiam . Pe semne ca se baza pe ceva in actiunea lui nefondata . Adica pe judecatori care au colaborat ocult . Ajungem din nou la programul nou updatat AUR de restructurare totala a justitiei in Romania .Revenind ma crucesc ce vad in poza parca ar fi Tutankamon si piramidele egiptene . Inbogateala asta megalitica devine si o boala sa stii draga Simion . Nu e de saga .

Adriana Ticu
Adriana Ticu
2 years ago

Un hot care nu are ce cauta in tara asta.

Elena Manole
Elena Manole
2 years ago

Pe 9 iunie scapam de toti hoti care au furat tara asta.

Elena Nedelcu
Elena Nedelcu
2 years ago

Rusine, miseilor din PSD-PNL! Au furat banii romanilor si mai vor si despagubiri. De necrezut!

Raluca Lucian
Raluca Lucian
2 years ago

Pe 9 iunie votam Patrioti.

Liliana Danci
Liliana Danci
2 years ago

Pe 9 iunie ne luam tara inapoi !

Ana Maria Gheorghe
Ana Maria Gheorghe
2 years ago

Pic de rusine nu au acesti comasati! Sa ramana in groapa politica a istoriei!

Andrei Ilie
Andrei Ilie
2 years ago

Toti hotii acestei tari trebuie sa dispara, Votam AUR pentru o tara curata !

Ioan Florea
Ioan Florea
2 years ago

AUR merită votul românilor.

Ioana Ticu
Ioana Ticu
2 years ago

Votăm AUR pe toate buletinele de vot. 2024 este anul schimbării. 

Alexandru Rusu
Alexandru Rusu
2 years ago

Toți românii care s-au săturat, vor vota AUR. 

Barsan Eugenia
Barsan Eugenia
2 years ago

Domne ajuta succes Aur toti uniti vam castiga sa scapam tara de hoti corupti tradatori

Sofia Ticu
Sofia Ticu
2 years ago

Doar AUR ne mai poate oferi schimbarea de care avem ne

Marius
Marius
2 years ago

Rusine sa ii fie! Votez AUR pe 9 iunie sa scapam de hotii ca Oprisan!

Cristina Cristea
Cristina Cristea
2 years ago

AUR este șansa românilor de a scăpa de hoții din ultimii 34 ani.

Loredana
Loredana
2 years ago

Pe 9 iunie scapam de hotii de tara si vine radul patriotilor!

Ionel
Ionel
2 years ago

Toata tara voteaza AUR!

Horia
Horia
2 years ago

Vrancea are nevoie de patrioti, nu de hoti! Votam AUR!

Gigi
Gigi
2 years ago

Credea ca se mai imbogateste cu 2,5 milioane de euro, dar si-a luta teapa. Bravo George, bine i-ai facut!

Tatiana
Tatiana
2 years ago

De asta avem nevoie de AUR, ca sa inlature hotii, maipulatorii si comasatii tarii! VOtez AUR!

Nastasia Nechita
Nastasia Nechita
2 years ago

Tot respectul d- le Simion, dreptatea a triumfat, În curând avem posibilitatea de a alunga toți hoții din co ducerea tarii, Consider ca poporul roman, a înțeles ca pe 9iunie se va prezenta la vot în număr cât mai mare, ptr a vota partidul AUR, fiind singurul partid care oferă întreaga garanție. Pentru o schimbare majora în bine a întregului popor, Întregul partid este compus din tineri ambițioși. , cu pregătire în administrație, care va ști cum sa gestioneze toate ramurile economiei, Succes forța AUR, Doamne ajuta!

Teodora B.
Teodora B.
2 years ago

AUR este singura soluție ca să scăpăm de hoți și de slugi! 🇹🇩

Macoviciuc
Macoviciuc
2 years ago

Aveti mare dreptate!! Toti mogulii si coruptii ar trebui sa fie judecati! Averile lor ar trebui sa se confiste si niciodata sa nu mai aiba in tara asta alte drepturi decat a munci cinstit, nu sa fure Tara asta si asa saracita.

Dorina Petroaia
Dorina Petroaia
2 years ago

Votam AUR să scăpăm Țara de hoți Criminali!

Dorina Petroaia
Dorina Petroaia
2 years ago

România nu poate respira de hoți și Trădători.

Valentin Marin
Valentin Marin
2 years ago

Jos cu el la puscarie

Type at least 1 character to search
28
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x