Poporul român și-a recâștigat libertatea! Vreau o horă a Unirii între noi, toți românii, de azi înainte! | FOTO&VIDEO
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău, Vie împărăţia Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. În numele Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!
Și în aplauzele voastre vreau să amintesc o parte dintre eroii de la 1918 care au unit Basarabia, Bucovina și Transilvania la trupul țării: Ion Inculeț, Constantin Stere, Ion Nistor, Pelivan, Vasile Goldiș, Gherman Pântea, Iancu Flondor, Vladimir de Repta mitropolitul Bucovinei, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, cinste lor care ne-au dat nouă țară! Cei ce au știut să fie intr-o epocă tare complicată lideri pentru poporul român. Astăzi, cei care am fost la biserică, am auzit următoarea chemare:
Dă, Doamne, dregătorilor noştri, duhul înţelepciunii şi ai iubirii de oameni, care întăreşte popoarele şi le înalţă. Înnoieşte în inimile judecătorilor duhul cel drept, care luminează şi învaţă tot adevărul. Revarsă în păstorii sufleteşti ai poporului Tău duhul lepădării de sine, pe care l-ai dat Sfinţilor Tăi Ucenici și Apostoli când i-ai trimis în lume la propovăduire. Insuflă ostaşilor noştri bărbăţia şi vitejia cea sfântă a dragostei către Dumnezeu, către aproapele și către ţară. Și pe noi, pe toți, învredniceşte-ne să sporim în faptele cele bune, care fac pe oameni după chipul şi asemănarea Ta.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru felul în care a reușit să unească românii astăzi. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem o țară. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că astăzi împreună sărbătorim întâi Decembrie, ziua marii uniri.
Bat clopote vestind reintregirea Si sufletul ia foc in clopotari 1 decembrie ne e Unirea si Stralucirea Romaniei Mari!
Mulțumesc din suflet fiecăruia dintre voi de aici și de acasă care țineți tricolorul sus și care n-ați uitat de înaintași, care n-ați uitat de strămoși și care n-ați fost îngenunchiați de o propagandă vitregă care a vrut să doboare spiritul românesc, a vrut să elimine identitatea creștină a țării noastre. Mulțumesc din suflet că ați fost, sunteți și veți fi!
Astăzi avem foarte multe vești bune, dar înainte de toate vreau să rog toți colegii noștri din secțiile de vot să nu părăsească secțiile de vot până nu se numără și ultimul vot, să nu semneze procesul verbal. În acest moment eroii adevărați sunt în secțiile de vot, sunt apărători ai votului românilor într-o duminică în care vocea țării s-a făcut auzită. Ne-am plâns de multe ori că votează mult prea puțini oameni.
Fac un apel la instituțiile statului român să respecte democrația, să se asigure că cei care au furat astăzi voturi, care au cumpărat astăzi voturi, care au obținut voturi prin amenințare, care au falsificat de la buletine de vot până la urne în care colegii noștri au găsit voturi, să fie trași la răspundere poliția, procuratura, toate celelalte instituții trebuie să-și facă datoria. Nu credem în Exit-Pol-urile lor pentru că, așa cum spuneam, duminica trecută exit-poll-urile și sondajele s-au înșelat și nu o dată. Credem că valorile noastre naționale au vorbit și dragostea noastră de țară și are rădăcinele în curajul sacrificiu și demnitatea acestui popor. Astăzi poporul român a votat major pentru forțele suveraniste. Și mai mult, pofta ce am poftit noi încă de la înființarea AUR, acum exact 5 ani, PSD și PNL sunt scoase de la o guvernare majoritară de votul românilor. Mulțumim românilor pentru votul lor! Vreau să felicit forțele politice noi care intră sau e posibil să intre în Parlament. Mă refer la Partidul Oamenilor Tineri, la SOS și la SENS. Când am spus că vor fi forțe noi care vor intra în Parlament, eram luați în derâdere. Iată că lucrurile se schimb și prima misiune pe care ne-am asumat-o, cea de asanare a clasei politice românești, cea de a scăpa de partidele corupte, e aproape de îndeplinire prin voința poporului român.
Și, astăzi, poporul român a vorbit! Nu exit poll-urile, nu casele de sondare mincinoase, nu parte din presa aservită care a știut să ne asmuțească unul împotriva celuilalt! Ci voi, românii, cei ai căror voce a fost ignorată de către acest sistem bolnav, aflat în aceste momente pe patul de moarte. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
De-a lungul timpului, am fost singuri împotriva tuturor. Am înfruntat un sistem care părea invincibil. Un sistem care, ani la rând, a încercat să ne distrugă speranța, să ne pună la colț, să ne descurajeze. Și iată-ne aici, mai puternici, mai hotărâți, mai uniți ca oricând! În ultimele luni au tras în noi, toți, cu tot ce-au avut, și n-au reușit să ne distrugă. Aidoma eroilor noștri de la Oituz, Mărăști și Mărășești, nu am făcut nici un pas înapoi și le-am spus: pe aici nu se trece! Au încercat să ne doboare le noi și sa ne îngroape dar nu au știut că suntem semințe și mulțumesc fiecăruia dintre voi care ați luptat in toți aceștia ani și mai ales în ultimele luni.
Am înfruntat greutăți, dar nu am cedat. Ani la rând, am fost ținta atacurilor, am fost denigrați și marginalizați. Așa că este timpul nostru să vorbim acum și să fim ascultați și avem multe, multe de spus, așa că înarmați-vă cu răbdare și ascultați-ne. Sistemul a încercat, dar nu a reușit să ne înfrângă. Ne-am îndoit ca brazii, dar nu ne-am frânt! Pentru că nu am luptat pentru noi, funcții sau interese personale, ci pentru o cauză mai mare: dreptatea, demnitatea și suveranitatea acestui popor.
Suntem aici, uniți în fața unui sistem care ne-a vrut slabi, divizați și în genunchi. Dar ne-am ridicat! Am demonstrat că România nu mai este o țară de iobagi, că nu mai suntem prizonierii vechilor partide care ne-au furat resursele, speranțele și viitorul. Am arătat că suntem un popor suveran, hotărât și gata să ne recâștigăm locul de cinste pe harta lumii. Au spus minciuni despre noi, că vrem să ieșim din NATO, din UE, nu-i adevărat! Noi vrem să fim în toate alianțele lumii libere, dar nu în poziția ghiocelului ci vrem să discutăm de la egal la egal cu celelalte popoare europene. Ne merităm locul printre popoarele europene. Din punct de vedere istoric și geografic suntem europeni. Și ăsta nu este un atribut pe care poate să-l dea o televiziune sau alta, voi sunteți europeni, voi nu sunteți. Noi înainte de toate suntem români și luptăm pentru țara noastră, pentru România, nu pentru altă țară. Să se audă tare, clar și cei care în sfârșit au urechi de auzit, să audă.
O să vorbesc mult în seara asta, pentru că nu am fost ascultați. Și noi toți o să vorbim mult și credem că soluția pentru viitorul României este dialogul. Soluția este oprirea războiului română-român. Soluția este o horă a unirii care să ne regăsească pe toți la aceeași masă, indiferent de ideologie, indiferent de credință, indiferent de culoare. Cu toții trebuie să fim împreună, să ne dăm mâna de ziua națională de întâi decembrie.
Ei sperau să fim roboți, ușor de programat, să stăm cu turma. Sistemul care ne-a condus până acum simte că îi pleacă pământul de sub picioare pentru că cei care au făcut această schimbare, majoritatea, avem vârstă de votare. Și mulțumesc tinerilor care au votat în număr neașteptat de mare astăzi. Ei au reușit să facă o schimbare de etapă. Va urma. În urmă cu o săptămână, poporul român a făcut o declarație de independență față de un sistem care ne-a ținut captivi în nepăsare și corupție. Pentru prima oară după 35 de ani, partidele care au condus seara timp de mult prea mulți ani fără viziune au fost aruncate în groapa istoriei politice. S-a făcut un pas important, pe care mulți dintre noi își pierduseră speranța că o sa îl vadă facut vreodată. Și sincer, să fim unii cu alții și să spunem că mulți dintre noi nu mai credeam și nu mai speram pentru că păreau niște uriași, dar au fost niște uriași cu picioare de lut.
Duminica trecută, poporul român a vorbit răspicat. Acum, și-a reconfirmat alegerea. Nu e cazul ca unii să se zvârcolească, să ne denigreze, să inventeze fel de fel de conspirații. Este cazul să fim ascultați. Românii au spus clar: vrem pace. Vrem pace în Europa, vrem pace în regiune, vrem pace în lume. Crem liniște în țară și pace în lume. Pace între români și maghiari. Pace în familiie noastre. Dar pacea nu poate exista fără dreptate, fără demnitate, fără libertate. Și tocmai de aceea trebuie să ne asigurăm că nu îi oferim poporului doar pace, ci și o reformă totală a modului în care românii sunt reprezentați de către instituțiile statului.
Dragi români, ceea ce s-a întamplat nu este doar o schimbare politică, ci o revoluție a conștiinței naționale. Este începutul unei noi ere, în care poporul român își revendică dreptul de a decide singur asupra destinului său.
România nu va fi salvată de politicieni corupți sau de elitele care și-au vândut sufletul globalismului. România va fi salvată de poporul său, de oameni simpli, cinstiți, care cred în dreptate, în muncă și în solidaritate.
Strămoșii noștri nu au cucerit libertatea prin dezbinare, ci prin curajul de a sta împreună, prin credința că Unirea face puterea.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de pace. O pace interioară, care să permită țării să își revină pe un făgaș normal. Să permită economiei să își revină. Să lase societatea să se vindece de toate traumele ultimilor 35 de ani.
Renaştem din resturi împrăştiate în istorie şi ne regrupăm urgent, în câteva secunde, ca armatele române distruse la Stalingrad.
De-atâta timp încercați în zadar, lăsați-o moartă! Țara Româneasca n-o să dispară în vecii vecilor de pe hartă. Au schimbat tacticile dar scopul lor este strigător, când de fapt vor să ne manipuleze cu așa ziși români și politicieni, ca spioni.
Facțiuni politice ce nu ne reprezintă, au luat până acum decizii în locul meu și al tău. Cât de bine știu ăștia să ne mintă, se folosesc de faptul că taci și înduri. Clasa politică actuală a căzut în groapa pe care singură a creat-o. Vă aduc aminte că au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare ca să scoată AUR din joc. Vă aduc aminte că au programat aceste alegeri 3 duminici la rând sperând că românii se plictisesc și nu mai vin la vot. Iată, a doua duminică la rând și au venit și mai mulți. Și, duminica viitoare vor merge și mai mulți. Fac un apel la SRI, la Autoritatea Electorală Permanentă, la BEC, la Poliția Română, la Justiția Română să permită tranziția democratică a puterii. Suntem gata să ne asumăm un act al guvernării în interesul poporului român, protejând instituțiile de bază ale statului și separația puterilor în stat. Fac un apel la partenerii occidentali să nu asculte ceea ce unii agenți ai ONG-urile pentru o societate deschisă propagă peste tot și o mass-media așa zis liberală.
Alături de mine este un europarlamentar polonez, trimis special al lui Jarosław Kaczyński, președintele Lege și Justiție din Polonia, partenerii noștri din Italia, Polonia și până în SUA vor reprezenta piloni ai angajamentului pe care noi îl luăm față de toată lumea liberă, de a lupta pentru democrație, de a continua eforturile europene și euroatlantice pe care România le-a făcut. O singură vină o are poporul român și partidul AUR: aceea că nu a mai suportat corupția clasei politice care ne-a condus până acum.
Iar clasa politică din România ar face bine să-i asculte pe acești oameni, acum într-un ultim ceas.
Vreau să mulțumesc fiecăruia dintre cei care se uită de acasă la noi în momente astea. Vreau să le spun că toate minciunile din timpul campaniei au fost niște invenții. Vreau să le spun că PSD nu se aliază cu corupții, să le spun că am discutat prea mult despre orientare sexuală, gay și transgenderi în această campanie și un despre problemele reale cu care țara noastră se confruntă.
Pentru niciunul dintre cei care suntem aici, nu funcția, nu interesele personale au primat sau au contat în această luptă, ci lupta pentru cei care au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun, lupta pentru viitorul țării noastre, lupta pentru o lume liberă în care idealurile revoluției din 1989 să fie respectate. Sunt parteneri de-ai noștri din Italia, din Polonia. Aici vreau să-l rog pe colegul nostru Richard Czarnecki să adreseze câteva cuvinte, după care revin, pentru că mai am foarte multe lucruri de spus și o să le spun.
Richard e un politician cu mai multă experiență decât mine, a știut să fie scurt pentru că afară este frig, dar eu sunt foarte, foarte nevorbit. Am fost ținta unei campanii de denigrare cum nu cred că a mai fost nimeni până acum în ultimii 35 de ani. Dinescu a spus că sunt ursar, doamna Șoșoacă că sunt homosexual. S-au invocat numele lui Hrebenciuc și a unui blat care n-a existat. Nu l-am cunoscut în viața mea cu Hrebenciuc și n-o să fac niciodată alianță cu PSD-ul. S-au spus multe lucruri nedrepte despre mine și despre noi, pentru că lupta asta nu este a mea. Este a unei formațiuni începută acum 5 ani de la zero. Este lupta românilor, este Alianța pentru Unirea Românilor care ajunge astăzi să aibă o victorie de etapă.
Vrem ca vechile partide să facă un pas înapoi și să ne lase să venim cu oameni capabili pe care îi avem în rândurile noastre să conducem această țară. Vreau să fac un apel la toți românii de bună-credință, la toți profesioniștii acestei țări care au ezitat să facă pasul în față până acum de frică, din cauza presiunilor PSD și PNL. Veniți alături de noi! În seara asta, depuneți-vă adeziunea la AUR, la celelalte formațiuni suveraniste care sperăm să treacă pragul electoral și alături de care sperăm să formăm o coaliție de guvernare. E nevoie de profesionalismul vostru, este nevoie de voi la conducerea țării. În fiecare instituție sunt buni patrioți, oameni profesioniști, oameni integri care au fost marginalizați. Pentru voi am făcut această mișcare. Nu avem în interiorul nostru suficient de mulți oameni, cum ar trebui să fie. Dar am crescut enorm și am convins foarte mulți români la aceste alegeri. De aceea că îndemn să veniți alături de noi. Și voi sunteți victorioși astăzi. Și pentru ca voi să conduceți a votat poporul român.
În încheiere să fac un apel pentru susținerea celui mai bun dintre noi, conform votului dat de poporul român. Un vot pentru domnul Călin Georgescu, duminica viitoare. Noi îl vom susține așa cum am promis, prin toată infrastructura pe care o avem la dispoziție. Nu vreau pentru mine un post de prim-ministru, nu vreau o funcție sau alta, susținerea noastră nu este condiționată. Cea mai mare bogăție pe care o putem avea este cuvântul nostru, cuvântul dat. Și ne-am dat cuvântul să luptăm pentru o Românie suverană și vom merge până la capăt în această bătălie. Vreau să mulțumesc lui Ion Inculeț, lui Constantin Stere, lui Ion Nistor, lui Iancu Flondor, lui Vladimir cavaler de Repta, lui Vasile Goldiș, lui Ștefan Cicio Pop, lui Gheorghe Pop de Băsești și tuturor eroilor noștri care s-au jertfit pentru idealul Marii Uniri. Despre asta este 1 decembrie și iată, la atâți ani de la 1918, astăzi trăim o altă zi de glorie.
Felicitări, ma bucur din tot sufletul că, împreună cu familia, prietenii și ceilalți pe care i-am convins, am putut contribui la recuperarea țării noastre din ghearele globaliștilor, acordând fiecare dintre noi câte un vot suveranist!!! Doresc să formați un guvern suveranist și îmi manifest intenția de a mă implica activ cu toate cunoștințele mele dobândite în domeniul administrației publice.
Din pacate toate partidele suveraniste insumate nu ating 51% voturi .
George Simion este singura persoana careerita sa aibe conducerea ROMANIEI EL VREA SA ADUCA PACEA NU RAZBOAIE LINISTE SI MINDRIE PENTRU ROMANI
EU LAM VOTAT CU TOATA INCREDEREA CA VA FACE O ROMANIE PROSPERA SA ADUCA ROMANII DIN AFARA ,SA INFINTEZE INSTITUTII UNDE SA MUNCEASCA ROMANII ACASSA NU PRIN STRAINI TREBUIE SA TAIE PENSIILE SPECIALE CARE MICSOREAZA BUGETUL TARIII SI VA MARII PENSIILE CELOR CARE AU MUNCIT DIN GREU NU CELOR CARE AU DORMIT IN SALILE DE SEDINTE CU CAPUL PE MESE RUSINE PT ACESTI PARLAMENTARI CARE SI AU PUS PENSII SPECIALE IAR ALTII CARE AU MUNCIT NU AU DIN CE TRAI DECENT SUNT MULTE DE SPUS SE STIE PRIN CE AM TRECUT 35 DE ANI IN CARE SAU FURAT ATITEA BUNURI ALE ROMANIEI SPER CA GEORGE. SIMION VA CURATA ROMANIA DE MIZERIE SA NE TRAITI DOMNULE SIMION
Doamne ajută și mult succes🙏🏻🙏🏻❤️🤝🤝🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩
Trăiască Simion și AUR
Am încredere în tine te stimez de când iai dus lumânări lui Iliescu de ziua lui
Memorabil discurs ! Felicitari pentru reusita eforturilor facute ,cu perseverenta si daruirea iubirii de tara si neam ! Ma bucur ca am fost alaturi de la bun inceput ,de aceasta formatiune si evident de patriotul adevarat George Simion cu toti cei increzatori pana la capat ,in reusita luptei asumate ! Sanatate ,succese si sarbatori cu bine familiei tale si noua tuturor !