Primarul din Pechea a cedat presiunilor noastre și a promis că ne oferă teren pentru a putea începe construcția primelor case | GALERIE FOTO
Am reușit astăzi să obținem de la primarul din Pechea promisiunea că ne pune la dispoziție teren pentru construcția de case destinate sinistraților. Oamenii au nevoie de ajutor imediat, au nevoie de fapte, nu de vorbe, iar eu, alături de parlamentarii AUR și sute de voluntari AUR, suntem de duminică seară în localitate: ajutăm și am început deja munca pentru a le oferi un acoperiș deasupra capului.
După ce ieri primarul Mihăiță Măncilă a fost de negăsit, iar oamenii mi-au spus că nu și-a arătat deloc interesul pentru problemele lor, am mers și azi la Primărie ca să discutăm față în față despre soluții, dar, în primă fază, nu l-am găsit acolo. Am insistat să îl căutăm, iar primarul a venit între noi în cele din urmă.
I-am spus clar că e inadmisibil să ignori o situație atât de gravă și că nu am de gând să plec până nu rezolvăm ceva concret. I-am cerut să ne dea terenuri pentru construcția de case pentru sinistrați.
Deși a încercat să se eschiveze, i-am amintit că are destule terenuri în declarația de avere. Nu e vorba doar de o responsabilitate morală, ci de una pe care o are față de toți acești oameni.
În cele din urmă, acesta a acceptat să ofere teren pentru construcția caselor. Ne-a promis că va merge împreună cu echipa noastră de voluntari și cu domnul Murad pentru a identifica locurile exacte.
Nu ne dorim scandaluri, vrem doar să începem munca, pentru că oamenii aceștia au nevoie de un acoperiș deasupra capului.
Nu ne oprim aici! Am oprit campania, dar continuăm să ajutăm oamenii afectați de inundațiile de la Pechea!
Nu lăsăm pe nimeni în urmă și am să mă asigur personal că acești oameni, greu încercați, au parte de sprijinul pe care îl merită!
Fiecare dintre voi poate da o mână de ajutor. Cu ce poți să susții inițiativa noastră?
Intră pe linkul acesta pentru detalii: https://georgesimion.ro/ajutor-pentru-sinistrati/