Remus Pricopie încearcă, în mod abuziv, să preia activele Institutului Național de Cercetare în Domeniul Muncii și Protecției Sociale
Un nou scandal pare a lua amploare, iar în mijlocul acestuia se află nimeni altul decât Remus Pricopie, rectorul SNSPA. Acesta încearcă preluarea în mod abuziv a activelor Institutului Național de Cercetare în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCMPS). În centrul disputei se află clădirea institutului situată în strada Povernei din București, o proprietate de mare valoare datorită amplasamentului său în inima Capitalei.
Pricopie ar intenționa să utilizeze aceste active pentru a construi, chipurile, un nou campus al SNSPA, dar planurile sale sunt privite cu suspiciune de către conducerea INCMPS și de către cei care urmăresc îndeaproape evoluțiile din domeniul cercetării și educației. De-a lungul ultimilor ani, rectorul SNSPA a făcut diverse demersuri pentru a obține controlul asupra acestei clădiri și a curții aferente, proprietate a INCMPS.
Ultimul episod din această dispută a avut loc recent, când Pricopie ar fi încercat să intimideze conducerea institutului, fluturând un document despre care a susținut că ar fi un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului. Documentul, însă, nu avea antet oficial și nu era semnat, ceea ce sugerează că ar fi doar o manevră de presiune menită să forțeze mâna celor de la INCMPS.
Deși legea 25/2023 oferă o opțiune de integrare voluntară a institutelor de cercetare cu instituții de învățământ superior, aceasta este strict la alegerea institutului și în funcție de acreditarea obținută. În cazul INCMPS, institutul beneficiază de acreditare maximă, ceea ce înseamnă că ar putea decide să se integreze doar dacă ar avea avizul Ministerului Muncii și ar considera oportun acest pas.
Încercările lui Pricopie de a desființa institutul sunt percepute de mulți drept un adevărat „tun imobiliar”. Amplasamentul extrem de valoros al clădirii și al curții din strada Povernei este, fără îndoială, un factor tentant pentru rectorul SNSPA.
Cu toate acestea, legislația actuală protejează institutele naționale de cercetare, care nu pot fi desființate fără un proces de reorganizare aprobat prin lege – un proces la care INCMPS nu ar trebui să fie supus, dată fiind poziția sa solidă în cadrul acreditării naționale.
Această situație ridică semne de întrebare serioase cu privire la integritatea și scopurile reale ale acțiunilor lui Remus Pricopie. Dar nu ar trebui să ne mire nimic din acțiunea lui Pricopie. El și ca ministru al educației din partea PSD nu a dat doi bani pe cercetarea din România.
Însă, ce face acum este complet în afara legii și reprezintă doar un șantaj de doi lei din partea rectorului continuatoarei infamei Academii „Ștefan Gheorghiu”. Trag un semnal de alarmă cu această ocazie și le cer responsabililor din ministerele vizate să protejeze patrimoniul public și institutele de cercetare de astfel de tentative de preluare abuzivă.
Rămâne de văzut cum va evolua acest conflict și ce măsuri vor fi luate pentru a asigura respectarea legalității și a interesului public.
Distribuie articolul pe Social Media
Acești indivizi calcă totul în picioare pentru interesul personal. Doar AUR sesizează aceste probleme. Patrimoniul public trebuie păstrat!
Trebuie opriți acești hoți până nu e prea târziu!
Nu sunt de acord cu ce dorește Remus Pricoie privind preluarea arhivelor INCMPS !
Șeful de la școala de,,cadre,,securistice vrea control și asupra clădirilor din patrimoniul statului? S-ăi spună cineva că statul suntem toți!
Cred că dacă AUR nu ar sta cu ochii pe ei,ar distruge și vinde tot din țara asta!
Acest individ controversat ar trebui să fie pus sub lupă! Șeful de la școala de ,,cadre securistice,,vrea acum controlul asupra clădirilor din patrimoniul statului? Să-i spună cineva că statul suntem noi,poporul român ,să-i spună că AUR veghează și jaful S-a terminat!
💛
Alături de voi!🇷🇴
Câinii latră, ursul merge.
Această situație nu se va putea schimba atâta timp cât comasatii sunt la putere.
Trebuie sa depunem toate eforturile să înlăturăm cancerul care a pus stăpânire pe România și poporul Român.
Aur este alternativa la corectitudine, ordine și la readucerea României, cel puțin la stadiul de dinainte de 89. Adica fără datorii și într-un real progres.
Cu credință în Dumnezeu și dragoste pentru țară, vom lupta neîncetat pentru dreptatea și demnitatea românilor, oriunde s-ar afla. România va străluci prin unitatea și puterea noastră!
Toți sunt puși pe luat. Adevăratele scopuri se vor vedea mai târziu .
R. P. Este cel care susținea că extremismul este un fenomen care trebuie stopat în România! :))
De asta se temea el, de sapaturile care se vor face în privința activității lui.
R. P ar trebui să fie R. I. P după ce Aur intra la guvernare 👍
#AurLaGuvernare2024
#GEORGESIMIONPREȘEDINTE
Doamne ajuta sa fim învingători sa mai tina cineva și cu romani nu numai cu interesul personal.
Bine că există oameni care se opun celor care ne duc țara în haos!
Un izomorfism între actala Școală Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) afiliată la „fiul” PSD și fosta Academie „Ștefan Gheorghiu” afiliată la „tătucul” PCR.