
România își sabotează propria apărare națională – întrebare parlamentară adresată ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației, domnul Attila-Zoltán Cseke
ÎNTREBARE
Domnule ministru,
În contextul unui conflict extrem de agresiv de la granițele României, dublat
de un alt conflict înghețat, în Transnistria, atât Ministerul Apărării Naționale,
Ministerul de Externe, dar și ambasadele a trei țări aliate cer unor primării și
Ministerului pe care îl conduceți să întărească o serie de drumuri, unele de pământ,
două podețe și două poduri, structuri imperios necesare pentru organizarea, în mai
2025, a unui exercițiu NATO în care urma să fie simulată apărarea României.
MapN a explicat, cât se poate de clar, că, pe termen mediu, drumurile solicitate
pentru reparație vor fi utilizate pentru îndeplinirea misiunilor NATO, conform
obligațiilor asumate de România prin memorandumuri şi prin Legea nr. 291/2007
privind intrarea, staționarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate
străine pe teritoriul României, ele asigurând fluxul de afluire și defluire a structurilor,
în contextul planurilor militare de contingență.
De asemenea, trei ambasadori ai unor state NATO – Franța, Belgia şi
Luxemburg – care au militari dislocați în România, au solicitat și ei același lucru
MDLPA.
Domnule ministru, având în vedere că lipsa infrastructurii afectează apărarea
României, vă rog să îmi comunicați următoarele:
1. Care este, în prezent, stadiul reabilitării/consolidării următoarelor obiective și
data exactă a finalizării lucrărilor:
• drumul de pământ care face legătura între drumul județean (DJ)104J şi
accesul la o locație din Făgăraş;
• drumul de exploatare/vecinătate de interes local care face legătura între DJ
104A şi o locație din Comuna Şinca (județul Braşov), pe care se află trei
podețe, dintre care două trebuie reparate;
• drumul de exploatare care face legătura între DJ 7C şi o locație din Cârţişoara
(județul Sibiu), aflat pe o tarla;
• extinderea străzii 13 Decembrie din Municipiul Braşov.
• podul care va asigura o legătură rutieră între gara Voila şi tabăra Grupului de
Luptă „General Berthelot” de la Cincu
2. Întrucât exercițiul militar Dacian Spring 25 urma să aibă loc în perioada 5-26
mai 2025 și a fost anulat, cine sunt vinovați pentru întârzierea extrem de mare
în ceea ce privește rezolvarea solicitărilor strategice ale Ministerului Apărării
Naționale?
3. Care este costul total al lucrărilor solicitate de MapN (enunțate la punctul 1)?