În Italia, cu românii și cu liderii din Europa aflați la conducere! FOTO&VIDEO
Dragi români, nu suntem singuri în această luptă! În Italia și peste tot în lume avem parteneri puternici. A fost o onoare să fiu i
Avem susținerea prim-miniștrilor din Belgia, Cehia și Italia! Poporul român va fi învingător!
Sunt zilele acestea la Bruxelles, unde am avut o serie de �nt�lniri importante cu lideri conservatori din Uniunea Europeană. Printre aceștia s-au numărat prim-minist
Participarea la Atreju! Despre România și lupta pentru democrație
Pe 14-15 decembrie am fost la Roma, în Italia, unde am participat la Atreju, congresul organizat de Fratelli d’Italia – unul dintre cele mai importante evenimente