2025 la final – anul în care am ales să rămân în picioare

2025 nu a fost un an ca oricare altul. A fost un an de ruptură. Un an în care s-a văzut limpede cât de fragilă este democrația atunci când cei aflați la putere decid că voința populară poate fi ignorată.

A fost un an în care am fost puși în fața unei alegeri simple și dure: acceptăm abuzul sau ne opunem lui.

Eu am ales să mă opun.

După anularea alegerilor prezidențiale din 2024, România a intrat într-o zonă periculoasă, în care regulile au fost schimbate din mers, iar votul cetățenilor a fost tratat ca un detaliu incomod. Atunci am simțit că tăcerea ar fi o formă de trădare. De aceea am ieșit în stradă alături de români. Nu din orgoliu, nu pentru capital politic, ci pentru un principiu care nu poate fi negociat: într-o democrație, votul nu se anulează.

Am văzut oameni simpli, familii, pensionari, tineri, veniți la proteste din toate colțurile țării – și din afară – nu pentru un partid, ci pentru respect. Pentru dreptul de a fi ascultați. Pentru sentimentul că țara asta încă le mai aparține.

Dacă în 2025 am fi ales tăcerea, România ar fi intrat definitiv într-o democrație de fațadă, în care votul există doar pe hârtie, iar decizia reală se ia în afara voinței poporului.

Susținerea acordată lui Călin Georgescu a venit din aceeași logică. A fost o decizie asumată, nu comodă. Într-un moment în care mulți au preferat să stea la adăpost, am ales să susțin un mesaj care vorbea despre suveranitate, demnitate și interes național, fără să ceară permisiunea sistemului.

În luna mai, în urma eliminării abuzive a lui Călin Georgerscu din cursa electorală, am intrat în cursa prezidențială împotriva lui Nicușor Dan știind că va fi o confruntare inegală. Am știut că aparatul mediatic va funcționa într-o singură direcție. Am știu că presiunea va fi enormă. Că se vor folosi de toate pârghiile, de toate goarnele, pentru a ne discredita mișcarea. Dar am considerat că românii au dreptul să audă o alternativă clară, fără ocolișuri, fără limbaj dublu. O alternativă care spune lucrurilor pe nume.

Nu am candidat pentru mine. Am candidat pentru cei care simt că nu mai sunt reprezentați. Pentru cei care muncesc mult și trăiesc puțin. Pentru cei care văd cum Constituția este invocată selectiv, iar regulile sunt respectate doar atunci când convin.

În tot acest timp, nu am fost singur. AUR a crescut, s-a sudat, s-a maturizat. Am construit structuri, am format oameni, am rezistat presiunilor și am rămas uniți atunci când miza a fost mare. Acest lucru contează, pentru că bătăliile care urmează nu se câștigă de unul singur.

Toamna acestui an a fost despre construcție și consolidare. În organizațiile județene ale AUR au avut loc alegeri interne care au întărit partidul și care au pus accent pe disciplină, responsabilitate și pregătire pentru guvernare. Nu a fost spectacol, ci muncă serioasă, din interior.

Tot în această perioadă, alegerile parțiale locale au transmis un semnal politic clar.

La București, candidatul susținut de AUR o obținut locul al doilea, depășind candidații PSD și USR. La Buzău, într-unul dintre cele mai subjugate județe de către PSD, candidatul AUR a ieșit pe locul doi. Sunt rezultate care arată că această coaliție împotriva naturii, construită în jurul guvernului Bolojan, începe să se erodeze, în timp ce AUR crește, se stabilizează și câștigă teren real.

În Parlament, AUR nu a jucat teatru! Moțiunile de cenzură depuse împotriva guvernului Bolojan nu au fost gesturi simbolice, ci acte politice necesare. Cineva trebuia să spună public că această guvernare apasă pe umerii românilor, guvernează prin excepții și evită răspunderea la fiecare pas. Chiar și fără majoritate, am ales să folosim toate instrumentele democratice pentru a expune adevărul. Pentru a opri glisarea către autoritarism.

La final de an, inclusiv adversarii politici au ajuns să constate un fapt incomod: nivelul de încredere pe care românii mi-l acordă este mai mare decât cel de care se bucură Nicușor Dan. Nu privesc acest lucru ca pe o victorie personală. Îl privesc ca pe un semnal grav despre ruptura dintre stat și cetățean.

Este dovada că românii caută lideri care nu se feresc de confruntare și care nu se retrag de pe poziții atunci când presiunea devine reală.

2025 a fost un an greu. Un an de presiuni, etichete și încercări de izolare. Am fost atacat, caricaturizat, demonizat. Dar nu am cedat. Pentru că nu am dreptul să cedez. Atunci când reprezinți oameni care nu mai au voce, renunțarea la luptă nu mai este o opțiune.

Eu și AUR suntem aici pentru a apăra drepturile românilor, Constituția și ideea simplă că puterea trebuie să fie în slujba cetățeanului. Cineva trebuie să spună ”nu” atunci când regulile sunt încălcate. Cineva trebuie să rămână în picioare atunci când alții se așaază comod. Și da, într-adevăr, cineva trebuie să fie pregătit pentru momentul în care acest Guvern va cădea.
2025 nu a fost finalul drumului, așa cum și-au dorit mulți oponenți de-ai noștri. Nu au prins afirmațiile lor otrăvite, de la minciuna că nu am avut numărătoare paralelă, ba chiar că nu am vrut să câștig până la așa-zisul nostru blat cu PSD (deși ei sunt la guvernare cu … PSD). Mieroasă, în ultimele zile a anului, o sirenă ne-a invitat la unitate națională pentru ca apoi să mai răspândească puțină dezbinare: cică am avea chiar un protocol scris cu partidul-sistem care a dat ordin să se voteze Nicușor și care e tăcut la orice așa-zisă reformă marca Bolojan.

2025 a semnificat, din contră, pregătirea.

Ce urmează va fi mai greu, mai dur și mai clar. Știm ce avem de făcut și știm pentru cine luptăm până la capăt.

Asta am făcut în 2025.

Și asta vom continua să facem.

Pentru România!

Fără frica! Fără compromisuri!