A spune adevărul nu e trădare, e datorie!

În ultimele săptămâni, spațiul public a fost inundat din nou de aceleași acuzații vechi, reciclate, obosite, aruncate cu disperare de oameni care nu mai au altceva de spus decât minciuni. Vorbesc, desigur, despre domnul Anatol Șalaru, un fost politician din Republica Moldova, transformat între timp într-un vector de intoxicare politică pe linie externă, care a reluat, fără nicio probă, o serie de acuzații defăimătoare la adresa mea.

Pentru că adevărul trebuie spus răspicat, vin aici, în fața tuturor românilor, cu o poziție clară și documentată despre acest caz, despre interdicția primită în Ucraina și în Republica Moldova, și despre relația României cu vecinii noștri.

L-am dat în judecată pe domnul Șalaru pentru defăimare. A făcut niște afirmații extrem de grave, fără nicio probă. A spus că m-am întâlnit cu reprezentanți ai FSB, că am fost la Cernăuți în 2011 și 2012, că am discutat cu Mark Tkaciuk. Nu doar că toate acestea sunt minciuni – sunt niște absurdități ușor de verificat.

Nu am fost niciodată la Cernăuți în anii respectivi și nu m-am întâlnit în viața mea cu Mark Tkaciuk. Cât despre FSB și restul poveștii cusută cu fir alb – cred că și Șalaru știe cât de ridicol sună.

Procesul a fost respins în primă instanță la Chișinău, într-un moment convenabil, fix în plină campanie electorală. Vom contesta decizia și vom merge până la capăt. Eu nu dau înapoi și nu mă las pătat de minciunile nimănui. Nu am ce ascunde și nu am ce negocia cu adevărul.

De ce insistă, totuși, astfel de personaje cu asemenea teme? Pentru că adevărul îi doare. Pentru că eu sunt incomod. Pentru că am spus lucruri pe care toți ceilalți nu au avut curaj să le abordeze la timpul lor. Pentru că nu am pupat niciodată inelele celor de la Bruxelles, nu m-am așezat la masa globalistă și nu am acceptat ca România să fie tratată ca o provincie de mâna a doua.

Spun aici, public, și nu pentru prima dată: interdicția pe care o am de a intra în Ucraina nu are legătură cu vreo activitate suspectă, cu vreo întâlnire dubioasă sau cu vreo acțiune ilegală. Nu. Interdicția a venit pentru că am cerut ca Biserica Ortodoxă Română să fie recunoscută oficial în Ucraina. Pentru că m-am ridicat împotriva închiderii școlilor românești din regiunile cu populație românofonă. Pentru că am spus clar și că limba română nu trebuie ștearsă de pe fața pământului doar pentru că așa dictează un context geopolitic sensibil.

Avem și un răspuns oficial din partea prim-ministrului ucrainean, Denîs Șmîhal, care a recunoscut public aceste motive anul trecut.

La fel și în Republica Moldova. A spune că românii de acolo au fost abandonați, a cere Unire, a lupta pentru o identitate românească vie – toate acestea sunt considerate ”destabilizare” de către cei care vor liniște, dar o liniște în genunchi. Eu nu destabilizez nimic. Eu deranjez. Și deranjez pentru că nu tac.

Cei care mă acuză că aș fi făcut ”activități subversive” în Republica Moldova uită un adevăr simplu: eu am fost acolo, cu tricolorul în mână, nu cu valiza de bani, nu cu afaceri ascunse, nu cu ordine primite din cancelarii. Am susținut mereu, deschis și asumat, Unirea dintre România și Republica Moldova, nu prin declarații formale, ci prin fapte: sprijinirea școlilor românești, sprijinirea inițiativelor culturale, prezență constantă alături de frații noștri din Basarabia, inclusiv atunci când era periculos sau incomod.

Am fost alături de tinerii unioniști când au fost bătuți în stradă. Am fost prezent la Chișinău când intelectualii și profesorii români erau marginalizați. Am spus cu voce tare, în Parlamentul României și pe orice scenă internațională, că Basarabia este România, că limba română trebuie să fie apărată și că niciun politician de la Chișinău nu are dreptul să-i trateze ca pe niște cetățeni de mâna a doua pe cei care își iubesc rădăcinile.

Și pentru asta am primit interdicție. Pentru că în ochii lor, a iubi România este periculos. A spune adevărul, e subversiv. A cere unirea, e o crimă ideologică.

Dar nu mă opresc. Nu o voi face niciodată. Republica Moldova face parte din destinul României. Nu e o lozincă, nu e un calcul politic. Este o realitate istorică, culturală, de sânge. Nu putem avea un viitor național sănătos cât timp ignorăm o jumătate de popor dincolo de Prut care vorbește ca noi, simte ca noi, trăiește ca noi, dar e tratat cu dispreț și nepăsare de autoritățile de la București.

Eu nu voi întoarce capul. Ca președinte al României, mă voi implica direct în reconstruirea legăturii cu Republica Moldova, nu doar în cadrul bilateral, ci și în plan european, acolo unde interesele noastre trebuie apărate, nu uitate într-un sertar cu hărți vechi.

Vom crea o punte, nu doar simbolică, ci instituțională, economică, educațională. Vom investi în relația cu Republica Moldova nu ca într-un teritoriu din afară, ci ca într-un viitor comun. Vom deschide burse, vom sprijini administrațiile locale care colaborează transfrontalier, vom susține proiectele de infrastructură care unesc cele două maluri ale Prutului.

Pentru mine, unirea nu e o fantezie naționalistă. Este un proiect de stat, realist, viabil și necesar. Și orice pas în direcția asta va fi făcut cu respect pentru cetățenii ambelor maluri ale Prutului, fără impuneri, fără presiuni, dar cu fermitate și viziune.

Cât despre demersul corespondentei Hotnews, Oxana Bodnar, și alte asemenea publicații care se pretind independente și care preiau toate aceste mizerii fără să pună nicio întrebare esențială: unde sunt dovezile? Cine are interesul să mă scoată țap ispășitor acum, când ne apropiem de alegerile prezidențiale? De ce, de fiecare dată când românii au șansa să voteze schimbarea adevărată, apare câte o ”criză de imagine” fabricată în afară?

Este ușor să faci propagandă atunci când tot sistemul e construit pe manipulare. Este mai greu să aperi adevărul în fața valului de minciuni. Dar eu aleg să nu mint. Nici azi, nici mâine, nici atunci când voi fi președinte. Nu am fost omul nimănui. Nu am slujit interese străine. Nu am discutat cu serviciile altor state, nu am participat la conspirații, nu am trădat România. Toți cei care insinuează asta nu fac decât să acopere tăcerea rușinoasă a celor care ne-au adus aici.

Interdicțiile impuse mie nu sunt despre mine. Sunt despre România. Sunt despre tăcerea oficialilor români în fața unor abuzuri la adresa comunităților românești. Sunt despre faptul că, în timp ce ma opresc pe mine la graniță, alții, din vârful statului, nu spun nimic. Nu cer explicații. Nu apără cetățenii români care au fost umiliți. Nu le pasă.

Eu voi merge mai departe. Am spus-o clar și o repet: ca președinte al României, voi colabora cu toți liderii din regiuni care respecta suveranitatea statelor și libertatea popoarelor. Cu Robert Fico. Cu Viktor Orban. Cu Maia Sandu. Cu lideri de stânga sau de dreapta. Nu ideologia contează pentru mine, ci demnitatea relației. Vreau o Românie care să nu mai fie nici obedientă, nici izolată. Vreau o Românie care să nu mai stea la coadă cu mâna întinsă, ci care să își ridice fruntea și să vorbească cu voce clară în numele propriului său popor.

Nu mă miră că adevărul supără. Nu mă miră că propaganda urlă. Dar ce mă mâhnește este că, în loc să ne concentram pe ce e esențial – apărarea interesului național, protejarea identității românești, construirea unui viitor în care să nu mai plece copiii din țară – suntem iarăși puși să răspundem la prostii.

Scriu acest text nu ca să mă apăr. Nu am de ce. Scriu ca să rămână scris: adevărul nu e negociabil. Iar cei care mint trebuie demascați. Eu nu îmi vor cere niciodată scuze pentru că iubesc România. Nici pentru că o apăr. Nici pentru că spun lucrurilor pe nume.

Sunt George Simion. Și nu am să tac. Pentru că România are nevoie, mai mult ca oricând, de oameni care să nu o vândă. Ci s-o respecte!