Credință, rădăcini și respect: sensul Floriilor pentru mine

Astăzi este Duminica Floriilor, o sărbătoare cu adânci rădăcini în credința noastră ortodoxă, o zi de lumină și biruință, în care Mântuitorul intră în Ierusalim, întâmpinat de oameni cu ramuri de finic și cu inimi pline de nădejde. Este începutul Săptămânii Mari, drumul către Înviere – drumul jertfei și al iubirii fără margini.

Pentru mine, Floriile înseamnă mai mult decât o tradiție – înseamnă legătura vie cu neamul nostru, cu bunicii și părinții care ne-au crescut în frica și iubirea de Dumnezeu, cu valorile pe care le-am moștenit și pe care avem datoria să le apărăm.

Astăzi mă gândesc la toți românii care poartă nume de floare – La mulți ani cu sănătate și credință!

Dar mă gândesc și la cei care suferă, la cei care nu mai au speranță sau nu mai văd lumina din jurul lor. Le spun că nu sunt singuri. Avem nevoie unii de alții, iar Dumnezeu nu ne lasă. Așa cum Hristos a intrat în cetate nu cu slavă lumească, ci cu smerenie și adevăr, tot așa trebuie și noi să trăim – cu curaj, cu răbdare și cu demnitate.

În aceste vremuri în care valorile ne sunt puse la încercare, în care credința e ridiculizată și familia atacată, noi alegem să stăm drepți.

Să ținem aprinsă candela credinței. Să nu ne rușinăm că suntem români și creștini. Floriile sunt și despre asta – despre curajul de a-L mărturisi pe Hristos în lume.

Să ne rugăm pentru o Românie în care cei care muncesc primesc respectul cuvenit, în care bătrânii nu mai sunt uitați, în care tinerii nu mai pleacă și în care credința nu mai e pusă între paranteze. O Românie în care să fim conduși cu bun-simț, nu cu aroganță, și în care să fim ascultați, nu ignorați.

Asta înseamnă, pentru mine, respectul adevărat – față de oameni, față de neam, față de Dumnezeu!