Domnule Breton, democrația nu este de vânzare!

Spre surprinderea nimănui, birocrații de la Bruxelles continuă șirul de atacuri împotriva suveranității statelor membre și a valorilor democratice pe care chiar Uniunea Europeană pretinde că le apără.

De această dată, fostul comisar european Thierry Breton a reușit să șocheze o lume întreagă printr-o declarație de-a dreptul scandaloasă: alegerile din România au fost anulate pentru a menține coeziunea la nivelul Uniunii Europene. Mai mult decât atât, Breton a sugerat că aceeași strategie s-ar putea aplica și în Germania, în cazul în care partidul AfD, un adversar declarat al politicii impuse de birocrații europeni, va obține un scor bun la viitoarele alegeri.

Este greu de descris prin cuvinte gravitatea acestor afirmații. Ceea ce Breton numeste ”coeziune” nu este altceva decât o dictatură mascată, în care voința popoarelor este călcată în picioare pentru a menține la putere aceiași politicieni aserviți intereselor de la Bruxelles. În această logică aberantă, dreptul fundamental al cetățenilor de a-și alege liderii devine o simplă variabilă care poate fi ignorată dacă nu se aliniază ”narațiunii oficiale”.

Declarațiile lui Breton confirmă practic ceea ce noi, cei din AUR, am spus de la bun început: anularea alegerilor prezidențiale din România reprezintă un precedent extrem de periculos pentru întreaga Europă. Dacă aceste practici devin normă, ce urmează? Suspendarea tuturor alegerilor care nu convin establishmentului european? Sau poate chiar interzicerea partidelor care nu se conformează politicii ”corecte”?

Mai mult, este revoltător că birocrații de la Bruxelles își permit să privească o asemenea încălcare flagrantă a democrației drept o măsură ”necesară”. Ce este și mai alarmant este că Breton nici măcar nu a încercat să ascundă acest abuz, ci l-a justificat public, cu un cinism greu de imaginat. Întrebarea firească este: ce țară va fi următoarea victimă? Germania, dacă AfD va înregistra succes? Italia, dacă politica suveranistă a Giorgiei Meloni va deveni ”incomodă”?

Declarațiile lui Thierry Breton au făcut valuri nu doar în Europa, ci și peste Atlantic, captând atenția lui Elon Musk, care a preluat știrea pe contul său de pe platforma X. Acesta i-a acuzat pe Breton și pe restul birocraților de ”comportament tiranic”. O reacție cât se poate de legitimă, mai ales că în România presa aservită s-a grăbit să califice știrile drept ”fake news”. Știm cu toții de ce: pentru că acei jurnaliști și-au vândut demult conștiința pentru câtiva arginți din cuferele PSD și PNL.

În loc să informeze corect, presa mainstream din România își face treaba murdară, încercând să acopere la infinit adevărul. Dar dacă ei cred că pot manipula poporul la nesfârșit, se înșală amarnic. Noi suntem aici să le spunem oamenilor adevărul, să le arătăm cine sunt uzurpatorii care distrug democrația și să-i mobilizăm împotriva acestei dictaturi în devenire.

Revenind la domnul Breton, am să-i spun următoarele acestui distins veșnic birocrat: democrația nu e de vânzare, nici la București, nici la Berlin, nici oriunde altundeva în Europa! Românii au ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru libertate, nu pentru a fi conduși de o elită care decide când și dacă ne putem exercita drepturile fundamentale.

Poporul român nu va accepta să fie redus la tăcere! Noi, cei din AUR, vom lupta cu toate forțele pentru apărarea votului și al democrației!

Viitoul Europei nu poate fi construit pe dictatură!

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x