Guvernarea voastră a eșuat și dați vina pe TikTok! | VIDEO

Pentru că guvernarea lor eșuează, reprezentanții puterii au ieșit în repetate rânduri la tribuna Parlamentului astăzi, pentru a ne ataca.

Spuneți-mi în comentarii, la finalul textului, dacă le-am răspuns cum trebuie:

 

Dacă dumneavoastră vorbiți de scoruri electorale și de ce au votat românii, noi am avut și la alegerile europarlamentare și la alegerile parlamentare aproape un scor dublu față de dumneavoastră care v-ați insinuat la guvernare.

Alegeți să jigniți de fiecare dată, a mai venit fostul primar al Brașovului, foarte apreciat de locuitorii de acolo, să ne spună că stăpânii noștri…, noi nu avem stăpâni în afară de Dumnezeu, dacă dumneavoastră vă închinați la Macron sau unde vreți dumneavoastră, este treaba dumneavoastră, dar excede cadrul acestei discuții. Dacă avem o opțiune de vot sau alta, o justificăm, ăsta este rolul acestui exercițiu, nu să stăm să ne atacăm, să facem declarații politice. Dumneavoastră puteți să continuați cât doriți și puteți să anulați alegeri prin intermediul Curții Constituționale, puteți să opriți toate proiectele de dezvoltare a României, precum hidrocentralele, puteți să țineți țara într-un blocaj în acea coaliție care se întâlnește în fiecare săptămână și nu reușește să decidă nimic și o să fiți taxați pentru prostia dumneavoastră.

Domnul Roman mai vine aici cu puțin ulei și mai păcălește pe români, doar că pe TikTok nu mai prinde minciuna domnului Roman.

Din cauza TikTok-ului nu câștigați voi alegerile. E, de fapt, poporul român pentru care n-ați furnizat creșe, n-ați furnizat spitale, n-ați furnizat investiții și acum veniți să vă împrumutați. Pentru ca nepoții și strănepoții noștri să achite aceste împrumuturi în loc, pentru că voi ați avut guvernarea în toți acești ani, să folosiți fondurile nerambursabile pe care nu sunteți în stare să le accesați.

Cred că singura soluție pentru domnul care ne-a arătat aici punga de făină și sticla de ulei este ca să cenzureze TikTok-ul, să cenzureze Facebook-ul și să nu mai organizeze alegeri, cum nu o să le organizezi nici pentru Primăria Capitalei, nici pentru celelalte localități.

Nu mai organizați alegeri, obligați-ne să ridicăm și noi, cum faceți voi, mâna stânga, sus, dreapta, ce ați vrea să facem? Să dansăm cum ne cântați voi? Nu mai trăim în dictatură, chiar dacă ați anulat alegerile, domnul Roman.

 Voi aveți o problemă, am ascultat-o și pe doamna Turcan mai devreme, responsabilă pentru furtul Coifului Dacic și credeți că dușmanul vostru este TikTok-ul. Și veniți aici de la tribuna Parlamentului să ne dați două lecții ce ar trebui să facem și ce n-ar trebui să facem.

Voi sunteți la guvernare! Ați nebunit la cap? Cred că da!

 

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Macoviciuc Geanina Otilia
Macoviciuc Geanina Otilia
2 minutes ago

Felicitări, aveți dreptate! Ați răspuns perfect!!!

Type at least 1 character to search
1
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x