
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marcel-Ioan Boloș și ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila trebuie să ne spună de ce banii din PNRR întârzie și mii de cabinete medicale așteaptă fondurile europene pentru renovare!
Domnilor ministri,
Deși Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prezentat ca o uriașă
oportunitate de dezvoltare post-pandemică a României, adevărul este că s-a transformat
într-o piatră de moară birocratică, iar miliardele de euro ce ar fi trebuit să contribuie la
bună-starea românilor, inclusiv pentru sistemul medical, rămân inaccesibile din cauza
neîndeplinirii jaloanelor.
Prin urmare, domnilor miniștri, s-a ratat, din cauza incompetenței, construcția de
spitale regionale, construcția de spitale pentru marii arși, de maternități ori de centre
oncologice!
Situația cabinetelor medicilor de familie este îngrijorătoare – multe se află în case
naționalizate, aproape insalubre, în apartamente de bloc mici, care nu au fost gândite pentru
un număr mare de pacienți, iar fondurile pentru renovarea lor, când nu sunt inexistente,
sunt minime.
Vă rog să îmi remiteți, domnilor miniștri, următoarele informații:
1. Câți medici de familie au depus, până în luna februarie a anului 2025, dosare la
Ministerul Sănătății, pentru a-și moderniza cabinetele, defalcat, pentru fiecare județ
în parte și pentru municipiul București?
2. Care este situația echipamentelor medicale promise prin PNRR – ecografe,
electrocardiografe, spirometre și monitoare pentru funcțiile vitale – câte cabinete de
medicină de familie din România au fost dotate cu astfel de aparate noi? Defalcat, pe
județe și pentru municipiul București
3. Care este suma totală la care se ridică valoarea lucrărilor de renovare și dotare a
cabinetelor de medicină de familie din România și ce sume a decontat statul până în
februarie 2025?
4. De câți ani întârzie fondurile din PNRR destinate cabinetelor medicilor de familie și
care sunt motivele?
Răspuns:
Către: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
DOMNULUI DEPUTAT, GEORGE-NICOLAE SIMION
Stimate domnule deputat,
Referitor la întrebarea dumneavoastră nr.1264A/2025, adresată Ministerului Investiţiilor şi
Proiectelor Europene, având ca obiect „Banii din PNRR întârzie- mii de cabinete medicale
aşteaptă fondurile Europene pentru renovare”, vă comunicăm următoarele:
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este un proiect naţional ce include reforme şi
investiții necesare dezvoltării reale a unei ţări europene în era verde şi digitală. În acelaşi timp,
PNRR este un proiect vast cu implicații directe și indirecte în aproape toate domeniile de
activitate, de succesul căruia depind redresarea și dezvoltarea economiei naționale, stabilitatea
şi sustenabilitatea bugetului, cât şi performanțele procesului administrativ.
Până la 30 mai 2025, în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilienţă, conform informațiilor
furnizate de coordonatorii de reformă şi/sau investiții, au fost semnate 21.887 de contracte, cu
valoare totală de 47.268.995.224,28 euro (din care valoarea aferentă PNRR reprezintă
25.919.714.825,69 euro, finanțarea publică naţională 8.419.942.894,92 euro, TVA
5.790.412.911,32 euro și cheltuieli neeligibile 7.138.924.592,35 euro).
Până în prezent, în cadrul Componentei 12 – Sănătate, subinvestiţia 1.1.1 „Cabinete ale medicilor
de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară”, conform informatiilor
furnizate de coordonatorii de reformă și/sau investiții, au fost semnate 1248 de contracte, cu o
valoare totală de 18.937.065,66 euro, din care valoarea aferentă PNRR este de 15.913.501,66
euro. În Anexa atașată prezentei se regăsesc informaţii referitoare la investiţiile în curs de derulare.
Precizăm că valoarea menţionată include doar componenta de renovare. Pentru componenta
privind echipamentele, Ministerul Sănătății va derula o procedură de achiziţie publică centralizată, în vederea procurării echipamentelor și dotărilor necesare pentru cabinete.
În cadrul acestei componente, beneficiarii nu au primit o alocare financiară sub formă de grant
de investiții, ci vor beneficia de echipamente/dotări fizice, furnizate ca urmare a achiziției
centralizate realizate de Ministerul Sănătăţii, livrate în conformitate cu solicitările acestora.
Dreptul de proprietate asupra echipamentelor este transferat beneficiarilor de către Ministerul
Sănătăţii, la momentul livrării, împreună cu toate drepturile și obligatiile aferente.
Pentru contractele de finanţare semnate cu beneficiarii în cadrul Componentei 12 – Sănătate, subinvestiția 1.1.1 „Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență
medicală primară”, pe baza raportărilor furnizate de Ministerul Sănătăţii, instituţie ce detine
rolul de coordonator de reformă şi/sau investiții pentru Componenta 12, s-au utilizat până la
data de 28 februarie 2025 aproximativ 12.392.862,41 euro, din care fonduri PNRR în valoare de
aproximativ 10.525.227,14 euro, la care se adaugă suma de aproximativ 1.867.635,27 euro
reprezentând TVA.
Vă informăm că proiectele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut în
urma evaluării tehnice şi financiare. După evaluare, lista proiectelor propuse spre finanţare este
aprobată prin hotărâre a Guvernului, constituind baza pentru semnarea contractelor de
finanţare. Programarea bugetară se face pe baza valorii din contractul de finanţare, fără
eşalonare anuală, ceea ce oferă stabilitate financiară proiectelor selectate.
De asemenea, facem precizarea că Anexa la care am facut referire în text, o regăsiți în format
electronic.
Cu stimă,
MINISTRUL INVESTITIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE
Marcel- loan Bolos