Pace, democrație și libertate! Acestea sunt dezideratele noastre! FOTO&VIDEO

Exact cum am gândit, exact cum ne-a spus domnul Georgescu, mergem până la capăt și nu ne abatem nici măcar un milimetru. Am fost astăzi în Piața Victoriei, unde mii de oameni i-au transmis domnului Georgescu un sincer „La mulți ani”. Suntem alături de Călin Georgescu și de toți românii care își iubesc țara. Nu cedăm, nu trădăm, nu ne temem.

Marcel Ciolacu, alături de Klaus Iohannis, sunt implicați în această lovitură de stat și au trădat interesul național! Trebuie să revenim la ordinea constituțională, trebuie să revenim la dreptate.

Nu ne speriem, nu trădăm, nu cedăm, suntem alături de domnul Călin Georgescu până la capăt. Au fost foarte multe presiuni. Nu mă tem, am multe, multe dosare, zeci de dosare, să facă câte vor, dar să fie și ecologiști, să nu mai strice hârtia, că nu e fundamentat niciun dosar pe ceva real.

Ceea ce mi se pare periculos este că prin ce au făcut e în pericol securitatea țării. Trupele americane s-ar putea să plece din țara noastră dacă un om, cum au pregătit ei pentru a fi președinte, va ajunge acolo.

Eu am răspuns unei nevoi, am răspuns unei chemări și am fost în mijlocul oamenilor.

Este foarte periculos pentru viitorul României ce au făcut ei prin această lovitură de stat. America ne-a sancționat și mai pregătește un pachet de sancțiuni. Noi suntem în permanentă legătură cu Washington-ul, cu congressmeni, cu senatori. Avem invitați și acum la Cluj, în aceste trei zile, foarte mulți lideri conservatori din Marea Britanie, din State și din Europa și cu toții spun că trebuie să revenim la democrație. Asta ne dorim!

Felicit pe toți românii care din proprie inițiativă ies la aceste mitinguri!

Marcel Ciolacu este desprins de realitate. Marcel Ciolacu ar trebui să înțeleagă că nu mai poate rămâne el premier. La conducerea țării, la conducerea guvernului, trebuie să vină domnul Călin Georgescu!

Mișcarea pornită de domnul Călin Georgescu de a pune România pe primul loc va fi victorioasă. Vom ajunge la destinație!

Cea mai corectă e revenirea la turul 2 prin democrație! Dacă nu, prin aceste alegeri vom restabili noi cu domnul Georgescu în fruntea țării și dreptatea și democrația! Asta e datoria noastră, ăsta e singurul mandat pentru mine de a candida!

 

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x