Raport Președinte AUR 17 – 23 aprilie

PROTEST: Pe 6 mai toți românii ne adunăm la București pentru a ne apăra copiii

Guvernul PSD-PNL-UDMR, cu sprijinul celor de la USR și al minorităților, susțin legiferarea abuzului din partea serviciului de asistență socială. Cu complicitatea acestora se dorește votarea unei legi criminale prin care copiii ar putea fi separați forțat de familii din motive aberante.

Împreună cu colegii din AUR am reușit, prin presiunea exercitată în comisiile parlamentare și în Plenul Camerei Deputaților, să retrimitem la comisii proiectul de lege Pl-x 145/2023, prin care ministerul făcut cadou Gabrielei Firea încearcă aducerea unui sistem de tip „Barnevernet” în România.

Nu putem fi de acord cu acest proiect de lege în forma lui actuală, de aceea ne luptăm pentru corectarea lui, astfel încât copiii din România să poată crește în sânul familiilor lor.

Sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 16:00, ne vedem cu toții la București, în fața Parlamentului, la intrarea dinspre Parcul Izvor. Este nevoie de fiecare dintre voi pentru a ne opune împreună proiectelor de lege periculoase pe care globaliștii încearcă să ni le impună.

Pentru o mai bună organizare, luați legătura cu coordonatorii noștri de județ: https://partidulaur.ro/echipa/

Românii trebuie să beneficieze de bogățiile țării, nu străinii

La sfârșitul săptămânii trecute am mers la Caragele, în Buzău, unde se află un zăcământ de gaze naturale care ar ajunge pentru întreaga țară timp de doi ani de zile.

Discutând cu localnicii, am aflat că exploatarea zăcămintelor ar fi trebui să înceapă încă din 2017 de către Romgaz, doar că politrucii din Consiliul de Administrație amână investițiile până va exista și o participare a OMV Petrom.

Pentru că nu avem conducători patrioți care să lucreze în folosul românilor, în ultimii 33 de ani bogățiile României au fost exploatate de alții, din păcate. În programul de guvernare al AUR, prioritatea este ca românii să beneficieze de bogățiile României și să exploatăm tot ce putem pentru ca România să fie bogată din nou.

Sprijin pentru fermierii români

Odată ce Comisia Europeană a eliminat taxele pentru a sprijini Ucraina, cerealele ucrainene ieftine și de calitate inferioară au inundat statele europene, lovind în preţurile şi vânzările agricultorilor locali.

Astfel, în contextul crizei pe care fermierii români o resimt din plin în această perioadă, alături de parlamentarii AUR am elaborat o inițiativă legislativă privind reglementarea regimului de tranzit al semințelor și al materialului săditor prin România și de modificare a unor acte normative.

Propunem aplicarea unui sigiliu oricărui transport de semințe și material săditor din speciile de plante cărora li se aplică prevederile Legii nr. 266/2002 care vine din Ucraina şi pedepsirea penală a oricărei persoane care intervine asupra sigiliului, conform art. 260 din Codul penal.

Importurile agricole din Ucraina trebuie oprite, așa cum au făcut-o deja Polonia, Slovacia și Ungaria! Fermierii români trebuie să aibă prima șansă, iar interesul național trebuie să fie prioritatea oricărui Guvern!

Românii care au lucrat în zone afectate de poluare trebuie să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare

Săptămâna trecută, împreună cu colegul meu Ciprian-Titi Stoica am elaborat o inițiativă legislativă prin care propunem modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul includerii localităților Ranusa, Moneasa și Dezna, din județul Arad, pe lista prevăzută la art. 65 din legea inițială, care cuprinde localitățile afectate de poluare.

Propunem, astfel, ca și persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în aceste trei localități arădene să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, în condițiile în care zona prezintă un grad mare de periculozitate pentru sănătatea localnicilor.

În urma exploatărilor miniere, în zonă au rămas cantități mari de steril radioactiv, ca și în multe localități din țară, însă oamenii nu știu nimic despre multe dintre ele pentru că autoritățile și instituțiile nu se implică suficient. AUR își propune să schimbe această situație îngrijorătoare pentru românii din zonele respective.

AUR, alături de bunici, dar și de tineri. Noi măsuri propuse

Săptămâna trecută, împreună cu colegii mei am inițiat o propunere legislativă ce are ca scop crearea unor facilități fiscale directe acordate pensionarilor care doresc sa își continue activitatea profesională, precum și scutirea de la plata impozitului pe salarii a elevilor și studenților sub 26 de ani.

Persoanele care au ieșit deja la pensie și care își continuă activitatea profesională vor contribui în continuare la fondul de pensii, iar o parte din sumele de bani cu care sunt remunerați se întorc în economie prin achiziția de bunuri și servicii.
În ceea ce privește elevii și studenții care au sub 26 de ani, scutirea de la plata impozitului pe salarii la care se adaugă facilitățile deja existente va atrage tinerii în câmpul muncii și va stimula angajatorii să-i angajeze.

Pentru că nu putem impune niveluri minime de salarizare pentru fiecare ramură a economiei, noi, cei din AUR, vom gândi și crea facilități fiscale care să atragă tinerii în câmpul muncii.

Virgil Popescu continuă să se creadă stăpân pe moșie. Suntem singurii care îi spunem „STOP”

Săptămâna trecută, cu susținerea partidului unic PSD-PNL, a fost ales noul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, care are acțiuni la OMV Petrom.

Din păcate, partidele sistemului continuă să-și numească slugile în funcții-cheie prin intermediul cărora pot vinde mai departe România străinilor.
AUR nu va gira niciodată, în Parlament sau în orice alt cadru, slugi și oameni ai trădătorilor care vând România pe bucăți. Noi îi vom expune public de fiecare dată!

AUR luptă pentru ca urmașii deținuților politici să fie tratați cu respect

Împreună cu colegii din AUR am propus o inițiativă legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori prizoniere.

Considerăm că nu există nicio diferență între calitatea vieții copiilor născuți în timpul detenției deținuților politici și calitatea vieții copiilor născuți în aceleași familii, la o zi după eliberarea părinților. Toți au dreptul să beneficieze de 100% din indemnizația cuvenită părinților, nu doar urmașii care s-au născut în timpul detenției, în închisoare.

Ca urmare, săptămâna trecută Comisia pentru drepturile omului din Senat a emis un aviz favorabil, în unanimitate, pentru inițiativa noastră. AUR va lupta în continuare pentru ca urmașii deținuților politici să fie respectați de statul român, inclusiv prin reparația financiară care li se cuvine.

Elevii din România trebuie integrați într-un mediu educațional care încurajează cultura și promovează armonia!

Este vorba despre proiectul de lege L182/2023 votat de colegii senatori din AUR prin care se ratifică Acordul dintre Guvernele de la București și Chișinău privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albiţa – Leuşeni.

Se va crea, astfel, un punct comun de trecere a frontierei „româno-române” de la Albița-Leușeni. Un pas mic, în aparență, însă o etapă simbolică foarte importantă în reîmplinirea idealului nostru național. Asta este lupta pe care înaintașii noștri ne-au încredințat-o, asta trebuie să facem.

Partidele sistemului resping dreptul românilor la un trai decent

În contextul creșterii alarmante a cazurilor de violență în școlile din România, colegul meu Boris Volosatîi i-a adresat o întrebare pe cale parlamentară ministrului Educației, Ligia Deca, solicitând public un punct de vedere oficial al Ministerului Educației privind cauzele violențelor din școlile din România, o statistică a cazurilor și a tipurilor de violență în școli și a cazurilor de „bullying”.

Fenomenul violenței în școlile din România a luat o amploare atât de mare, încât Ministerul Educației a lansat, la 11 noiembrie 2022, o campanie de combatere a acestuia. Degeaba. Numărul cazurilor de violență continuă să crească.

Prin toate demersurile parlamentare pe care le facem, noi, cei din AUR, propunem crearea unui mediu educațional unde elevii să fie mai productivi, mai atenți, mai predispuși la performanță, mai puțin stresați de diferențele de ordin social, mai puțin agresivi.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x