Regimul Ciolacu: slugarnic și deloc inventiv

Știți foarte bine că am fost unul dintre cei care am criticat propunerea inițială a lui Marcel Ciolacu pentru funcția de comisar european în persoana lui Victor Negrescu.

Felul în care Ciolacu a renunțat la această propunere și cum va primi un portofoliu absolut irelevant, cum e cel de coeziune, arată exact viitorul unui regim în care Marcel Ciolacu este președinte.

Europarlamentarii AUR mi-au spus că la Bruxelles se vorbește din ce în ce mai mult că în niciun caz România nu va primi un portofoliu important cum e cel al economiei, ci una dintre cele mai irelevante funcții de comisar european, cea de comisar pentru coeziune.

Ce mă surprinde însă este că Marcel Ciolacu nu și-a folosit inventivitatea: Victor Negrescu nu și-a declinat niciodată genul.

Având în vedere cotele impuse la nivelul Comisiei Europene, la fel de bine Victor Negrescu putea să fie de gen feminin sau chiar neutru sau, de ce nu, chiar binar sau non-binar.

Lăsând la o parte aberația cotelor de gen, nu putem decât să constatăm surprinși cum s-a schimbat de la o oră la alta propunerea lui Marcel Ciolacu și că este printre puținii lideri din statele Uniunii Europene care s-a conformat ordinelor primite de la insidioasa Ursula von der Leyen.

Așadar, cum era de așteptat de la brelocul lui Klaus Iohannis, regimul Ciolacu, în caz că statul paralel de la București va funcționa, nu va fi nimic altceva decât o extensie a regimului Johannis: un regim pro LGBTQ+, no face, no name, no gender.

Acasă, dulăi, la Bruxelles cățeluși! De fapt, niște lătrăi. E suficient pentru a demonstra această afirmație, doar să ne aducem aminte de revolta fără margini a habarnistului care este încă menținut la portofoliul agriculturii.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
VICTOR SZCZEPANSKI
VICTOR SZCZEPANSKI
3 months ago

Așa este trebuie luptat pe toate fronturile și să nu lăsăm ca aceste indigouri să ajungă în poziții cheie

Type at least 1 character to search
1
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x