România, înapoi în epoca Securității? 

Trăim în anul 2025, dar România pare să fi făcut un salt înapoi în timp, direct în epoca Securității, când orice critică la adresa puterii putea atrage represalii imediate. Cel mai nou exemplu? Un cetățean român a fost vizitat de trei ori de Poliție pentru că a îndrăznit să posteze mesaje ironice pe rețelele sociale despre viceprim-ministrul și ministrul de interne, Cătălin Predoiu. 

Trei vizite ale forțelor de ordine pentru un simplu mesaj pe internet – aceasta este România lui Predoiu și a guvernului pe care îl reprezintă: un stat în care libertatea de exprimare este suprimată, iar poliția este folosită ca un instrument de intimidare politică.

În loc să se ocupe de problemele reale ale României – traficul de droguri care a ajuns la un nivel alarmant, rețelele de trafic de persoane care operează nestingherite sau hoția generalizată din instituțiile statului – Predoiu își trimite subalternii să bată la ușile românilor care îndrăznesc să facă haz de necaz. Oare cât de fragil este acest regim de se teme până și de o glumă pe Facebook?

Nu este pentru prima dată când autoritățile din România își bat joc de drepturile fundamentale ale cetățenilor și folosesc instituțiile statului pentru a intimida și persecuta opozanții regimului.

Să ne amintim de perioada pandemiei, când toate libertățile noastre fundamentale au fost călcate în picioare? Să ne amintim cum am fost forțați să stăm închiși în case, amendați ilegal de polițiști pentru că îndrăzneam să ieșim afara fără mască? Să ne amintim de tentativa guvernului de a introduce certificatul verde obligatoriu la locul de muncă, un instrument de șantaj politic care ar fi forțat milioane de români să se vaccineze împotriva voinței lor, încălcând astfel orice principiu al libertății lor individuale?

Astăzi, vedem cum poliția continua să fie folosită în mod abuziv, dar sub o alta formă: descinderi fără justificare la persoane apropiate lui Călin Georgescu, fără nicio probă, fără nicio acuzație reală. Și, mai nou, descinderi direct la casele românilor care îndrăznesc să facă un pic de mișto la adresa lui Predoiu.

Se pare că regimul PSD-PNL a decis ca Ministerul de Interne trebuie să funcționeze ca propria lor poliție politică, menită să persecute și să intimideze orice cetățean care îndrăznește să nu fie de acord cu politica guvernului. Nu mai vorbim de combaterea infracțiunilor reale – adevărata amenințare pentru ei este românul simplu care critică guvernul!

În consecință, AUR cere un amendament urgent la Constituția României pentru garantarea absolută a libertății de exprimare, similar cu Primul Amendament din Constituția SUA, care protejează acest drept fundamental fără echivoc. America a înțeles de peste două secole că o societate liberă nu poate exista fără dreptul de a critica puterea, fără dreptul de a spune adevărul, fără dreptul de a râde de cei care ne conduc. Așa cum spunea John Adams, unul dintre părinții fondatori ai SUA: „Dacă libertatea de exprimare este luată, gândirea liberă va deveni un delict.”

Ce se întâmplă astăzi în România nu este doar un abuz, ci o amenințare directă la democrație. Dacă permitem acest precedent periculos, atunci fiecare român va putea fi vizitat de poliție pentru orice opinie incomodă. De la glume pe internet, vom ajunge la arestări pentru opinii politice, exact ca în regimurile autoritare. Nu vom permite ca România să devină o dictatură a corectitudinii politice, unde singura opinie acceptabilă este cea care convine guvernanților!

Aceasta este diferența dintre noi și ei: AUR apără românii, AUR apără libertatea, în timp ce PSD și PNL folosesc instituțiile statului pentru a închide gura cetățenilor! Noi nu ne vom opri până când fiecare român va avea dreptul garantat de a spune ce gândește, fără frica de a primi o vizită neașteptată din partea unor polițiști trimiși de Predoiu să le calce în picioare libertățile fundamentale.

Jos cenzura! Jos poliția politică! România merită să fie o țară liberă!

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
22 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Al-Saadi Gabriela
Al-Saadi Gabriela
1 month ago

Sunt alături de AUR tot mereu. Doamne ajută să scăpăm odată de acești oameni fără caracter.)

Elena Ghita
Elena Ghita
1 month ago

Nu am ieșit niciodată din epoca securității. Acum ne este relevat tot adevărul. Nici jertfele din ’89 nu au reușit să îi înlăture. Nu e o luptă ușoară. Și-au căutat pârgii la sataniștii din lume și ne conduc împreunată.

Suditu Marcel
Suditu Marcel
1 month ago

Jos cenzura,jos poliția politică ! Luptăm pentru exprimarea liberă și o democrație adevărată !

IulianS
IulianS
1 month ago

Păi dacă sesizarea din oficiu abuziva nu atrage răspunderea celui care o face? De asemenea polițiștii, conform prevederilor CPP, sunt obligati a respecta indicațiile procurorilor (sunt cârpele de șters pe jos ale procurorilor). Mai mult, ceea ce nu se înțelege este faptul că trăim într-o republică a procurorilor, ei fiind artizanii codurilor!

Pricop
Pricop
1 month ago

Adevărat. După ’89,am crezut ca suntem liberi. Dar ce 35 de ani au demonstrat contrariul. Trebuie,cu orice preț, să ne redobândim drepturile fundamentale pentru care,la revoluție, au murit oameni. Cel puțin, să facem asta pentru ca moartea lor să nu fie în zadar.

Iliesiu Eugen
Iliesiu Eugen
1 month ago

Predoiu își rezervă un loc la pusc arie.

Last edited 1 month ago by Iliesiu Eugen
Ferar Ionel
Ferar Ionel
1 month ago

Bravo 👌 👏

Ferar Ionel
Ferar Ionel
1 month ago

Bravo 👏 👏 👏 👌 👌

Mariana Turosu
Mariana Turosu
1 month ago

Într-adevăr Vreau o mare schimbare, o nouă viață, îmi este teamă să nu luăm iar țeapă cum am luat 35 de ani sperînd că o să fie bine

Negrila Emilia
Negrila Emilia
1 month ago

Puneti mana pe putere, nu mai conteaza cum !

Mariana Turosu
Mariana Turosu
1 month ago

Cu partidul AUR sperăm să ne fie bine și nouă,, nu numai la guvernați ” Călin Georgescu Președintele României și George Simion Prim Ministru al Poporului Român votez pentru un viitor mai bun

Găjgău Eugen Nicușor
Găjgău Eugen Nicușor
1 month ago

Toată prelungirea asta a mandatului lui Iohannis cred ca a fost făcută intenționat ca el sa beneficieze de prescripția faptelor din 2014 adică 10 ani.

Iorgulescu Theodor-Octavian
Iorgulescu Theodor-Octavian
1 month ago

Afară cu acest ciuriburii numit sâsâilă predoiu,din guvern și din Țară!!!
Acesta e un bandit nemernic!!🤮🤬😤

Savu constantina
Savu constantina
1 month ago

Sunt de acord cu amendamentele AUR ! Succes si reusita sa aveti spre binele tuturor ! Felicitari George Simion !

Darie Georgeta
Darie Georgeta
1 month ago

Bună seara Romănia este acaparata de niște hoți, mafioți, tilhari, prostănaci, analfabeți ,Trebuie să scăpăm de toți acești mafioți care au distrus România !Vrem AUR la guvernare, Călin Georgescu președintele României Doamne ajută !

Pirciulescu Viorel
Pirciulescu Viorel
1 month ago

Da, este adevărat ! Important este sa preluați guvernarea apoi întreg sistemul de persecuție și hartuire trebuie destituit din funcții și trași la răspundere penală cu pușcărie, că alfel nu ne facem bine niciodată și toți care se vor perinda prin aceste funcții vor face la fel pentru că văd că nu pățesc nimic !

Diana Livia Fantini
Diana Livia Fantini
1 month ago

Va sint in continuare alaturi.Doamne ajuta sa scăpăm de toti hotii Am trait in minciuna si sfidare Succes AUR Vă vrem la conducere

Sorin
Sorin
1 month ago

Mai nou, unul ca Dragoș Patraru, de la Starea Nației își pune acoliții să citească și sa sorteze toate mesajele care conțin injurii sau în care oamenii își manifesta furia la unele din aberațiile progresiste pe care le trambițeaza și persoanele respective care au postat sunt menționate în plângeri către poliție pentru a li se întocmi dosare penale. Deci asta urmăresc. Să amuțească orice opinie contrară. Nici Ceaușescu nu a pus poliția pe urmele celor care făceau bancuri pe seama lui sau îl înjurau pe la colțuri. Ăștia sunt adevărații extremisti. Extremiștii țipă extremiștii. Hoțul strigă hoții.

Sorin
Sorin
1 month ago

Predoiu, ar trebui să răspundă pentru aceste acțiuni ale poliției. La fel și cei ce au semnat ordinele de percheziție !!! Dar asta o vom putea vedea doar când justiția va fi dreaptă !!!
Toți cei care, prin poziția pe care au avut-o la conducerea destinelor acestei țări și prin actiunile lor, au adus țara în situația în care se află, vor trebui să plătească!

Magickone
Magickone
1 month ago

Au bagat aia cu drogurile la securitate națională ca sa asculte pe cine vor ei

Doina Dinu
Doina Dinu
1 month ago

Părerea mea, ne ambalam prea mult cu ușa. Noi, suntem români, români să rămânem! Că ne vindem către UE, către SUA.. tot un drac!

Violeta bercaru oneata
Violeta bercaru oneata
1 month ago

Jos cenzura!!!!!

Type at least 1 character to search
22
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x