
Tot ce am propus ca amendamente în Comisiile reunite pentru Apărare, pentru un buget echitabil, a fost respins de sistem | VIDEO
Astăzi, în Comisiile reunite pentru Apărare, AUR a propus amendamente esențiale pentru a corecta inechitățile din bugetul de stat pe 2025. Am cerut dreptate pentru rezerviști, tăierea cheltuielilor uriașe ale serviciilor speciale și redirecționarea banilor către cetățeni. PSD-PNL-UDMR și USR au votat împotrivă, arătând că sunt de partea unui sistem care continuă să risipească bani publici pe structuri privilegiate, în timp ce românii se confruntă cu sărăcia și nedreptatea.
Primul nostru amendament a vizat eliminarea inechităților din pensiile militare de stat. Am propus alocarea a 4,4 miliarde de lei pentru actualizarea acestora, astfel încât toți rezerviștii să beneficieze de un tratament echitabil. Acești oameni au servit România, dar acum sunt ignorați de un guvern care nu vrea să-și respecte promisiunile. De unde ar fi venit banii? Am propus ca finanțarea să fie asigurată prin eliminarea finanțării partidelor politice parlamentare, nu prin eliminarea unor drepturi ale acestor oameni care au servit țara! Dar, evident, sistemul a spus NU. Pentru ei, e mai important să își finanțeze sinecurile decât să facă dreptate!
România este una dintre țările cu cele mai mari bugete pentru servicii din Europa. Am propus ca suma alocată Serviciului de Protecție și Pază (SPP) să fie readusă la nivelul anului 2020, adică 250,2 milioane de lei, în loc de sumele uriașe alocate în prezent. De ce? Pentru că nu există nicio justificare reală pentru aceste creșteri. Țara trece printr-o criză economică, iar SPP trebuie să fie solidar cu românii.
AUR a cerut și diminuarea bugetului Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) la nivelul anului 2021, adică 868,3 milioane de lei. În loc să investească în spitale, școli sau infrastructură, Guvernul preferă să pompeze bani în STS, fără să ofere nicio justificare clară. În condițiile unei crize bugetare, este normal să cerem solidaritate din partea tuturor instituțiilor statului, inclusiv a celor speciale! Dar nici acest amendament nu a avut nicio șansă în fața „unității de vot” a sistemului.
Ridic la fileu o întrebare simplă și aștept un răspuns: De ce USR susține bugetele serviciilor secrete și nu îndrăznește să spună nimic? Unde este opoziția pe care o tot clamează? De fapt, nu există! În realitate, sunt doar o altă față a aceluiași sistem care refuză să pună interesul românilor pe primul loc.
Noi nu ne oprim aici! În februarie facem curățenie generală! AUR rămâne singura forță politică care luptă pentru români și împotriva unui sistem corupt!
Alăturați-vă AUR – acum este momentul să schimbăm România!
Distribuie articolul pe Social Media
NE-AM SĂTURAT DE COMASAȚII PSD-PNL USR UDMR…aceste Partide trădătoare trebuiesc stârpite din GUVERNUL ROMÂNIEI.. Partidul AUR, singurul PARTID PATRIOT DIN ROMÂNIA…. MULȚUMIM Președintelui Partidul AUR GEORGE SIMION pentru lupta extraordinară care o duce contra COMASAȚILOR… DOAMNE AJUTĂ POPORUL ROMÂN…Cu Partidul AUR Până La Capăt
Offf doamne ajuta sa scăpăm odată de mafioți din parlament ,vrem dreptate