Hidrocentralele sunt blocate de actualul Guvern! Cine e de vină, când Ministrul Mediului se jură că nu USR?
Am ales astăzi, în timpul citirii moțiunii simple împotriva Dianei Buzoiuanu, să nu răspund atacurilor venite de la doamna ministru, care efectiv nu
Unitatea face puterea! Sunt gata să lupt alături de dreapta franceză pentru viitorul civilizației noastre
Astăzi, la Paris, la evenimentul „The Right That Wins”, organizat de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR party) am vorbit despre peri
Spionarea fără motiv a unei judecătoare nu îl deranjează pe domnul Tolontan
Mi-am început ziua urând pe rețelele de socializare „Bună dimineața” – deopotrivă suveraniștilor și susținător
Pentru Charlie Kirk, pentru libertatea de exprimare, pentru prietenia dintre națiuni!
Noi, ca români liberi, suntem alături de Marea Britanie! Suntem toți aici pentru a susține libertatea și democrația! Și suntem alături de p
Dorim PACE! O vom obține numai prin umbrela de securitate NATO și cu aliații noștri strategici, Statele Unite și Polonia!
Îmi exprim solidaritatea cu poporul polonez și cu președintele Poloniei, Karol Nawrocki, în această situație complicată a atacului cu drone a t
Domnul prim-ministru, Ilie Bolojan, trebuie să ne spună cum este posibil ca o instituție cu 200 de angajați să fie condusă de 13 secretari de stat!
Domnilor prim-ministru, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – C.N.S.A.S. – este autoritate administrativă autonomă cu per
Sunteți asasinii națiunii române, sunteți asasinii democrației din România! Preferați să vă salvați pe voi pentru a nu da față în față cu poporul român!
Unii ne critică pe noi că am depus moțiunile, deși toată puterea este în mâna lor. Vedeți discursul meu de azi și spuneți î
Mă închin în fața Crăișorului Munților și vă cer fiecăruia dintre voi să dați dovadă că sunteți români adevărați! Avem datoria să luptăm pentru eroii țării noastre!
La Țebea, ca în fiecare an, am reafirmat și astăzi legământul nostru de a nu ceda în fața nedreptății și de a continua lup
Pentru judecători, dar nu numai….
În aceste momente de cumpănă, mă adresez dumneavoastră în calitate de cetățean al României, iar nu de om politic sau președinte
Despre marea înșelătorie numită „Green Deal”, la Forumul de la Karpacz
Am avut plăcerea să particip la cea de-a 34-a ediție a Forumului Economic de la Karpacz (Silezia de Jos, Polonia), un eveniment anual de anvergură, considerat c
Doamna Diana-Anda Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, trebuie să ne spună de ce a suspendat programul Rabla!
Stimată doamnă ministru, Rabla – Programul de Înnoire a Parcului Auto a fost un program prin care Guvernul României a reușit eliminarea de pe pia
Mesajul tuturor deputaților AUR în plenul Camerei Deputaților: controlul judiciar prelungit, poporul umilit!
Controlul judiciar, prelungit astăzi pentru domnul Călin Georgescu, înseamnă poporul umilit. Astăzi s-a transmis un mesaj clar pentru PSD: Înc