Am văzut un Premier slab, un Premier care nu e propriul lui stăpân! Nu știu cu ce este șantajat domnul Ciolacu

Am participat, astăzi, la consultările organizate de Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidențiale.

Am văzut un Premier slab, un Premier care nu e propriul lui stăpân, un premier la care diferite grupuri de interese pe care nu le cunosc au ajuns. Mă temeam că este mincinos, e mai mult, nu poate, este neputincios. A anunțat un calendar.

Nu știu cu ce este șantajat domnul Ciolacu, pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor, dar eram pregătiți pentru 15 septembrie. Și mâine se poate da HG.

Dacă mai țineți minte declarațiile domnului Ciolacu, cu șmecheria care se termină la gardul Palatului Victoria, cât de hotărât era dumnealui. Practic, a fost păcălit să facă alegeri comasate în iunie și acum este păcălit din nou.

Au trecut o lege prin Parlament, noi ne-am pregătit. A anunțat premierul acestei țări 15 septembrie. Pot înțelege că premierul este mincinos? Da. Am mai discutat despre procesul viciat de pe 9 iunie, despre ce greșeală au făcut, deși fuseseră avertizați, despre numărul mare de buletine de vot anulate, despre faptul că nu a fost respectat procesul electoral. Alegerile au fost comasate de frica noastră!

Azi e un președinte de partid care încă scrie o carte, avem doi candidați cu doctorate copiate și un alt candidat care nu are diplomă de bacalaureat. Hai să punem diplomele de bacalaureat, eu am luat 9,69, să pună toți diplomele pe masă și să vedem cui îi lipsește diploma, cine nu a arătat-o niciodată.

Sunt siderat de cum minte premierul, de cum anunță o dată și nu se ține de cuvânt. Cred că și el e rușinat, dar nu are ce face, puterea nu e la el. El ia hotărârea, dar altcineva dictează. Nu știu cine, SUA, ambasadele, Klaus Iohannis. Ciolacu pare o marionetă în mâna președintelui!

Cu siguranță acest guvern marionetă este sub comanda lui Klaus Iohannis, premierul este mincinos, iar Nicolae Ciucă nu se califică în turul 2, de aceea i-au dat răgaz fostului general încă trei luni.

I-am zis lui Marcel Ciolacu că este un premier mincinos, a dat din umeri și a părut neputincios, nu doar mincinos. Înțelege și el că este corect, și-au bătut joc de calendar, au comasat alegerile, acum modifică, s-a schimbat schimbarea.

Eu nu am venit cu nicio propunere, am auzit niște date și am mers pe acele date.

Marcel Ciolacu a părut total captiv unor grupuri de interese și ia în calcul luna decembrie, poate până atunci primesc o veste de la SUA, ambasade, de unde ascultă ei și o să li se dea numele viitorului președinte, poate acum Biden este ocupat.

Ciolacu e un premier care va fi sacrificat, nu va prinde finalul acestui an.

AUR nu face alianțe nici cu USR, nici cu PSD-PNL. AUR are propriul drum, merge până la capăt și sunt convins că alegerile sunt ori în septembrie, ori cum vor șefii lui Ciolacu, în noiembrie – decembrie, dar eu intru în turul 2.

Cred că dacă se organizează alegeri corecte de data asta nu mai câștigă Ion Iliescu.

Abonare
Anunță-mă despre
guest
2 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Ungureanu Rodica
Ungureanu Rodica
13 days ago

Ciolacu este un lingău ordinar care a trecut pe la fundul tuturor șefilor, este o slugă a lui Verner și a ajuns premier pentru că este prost și globalistii au nevoie de astfel de oameni fără coloană vertebrală

Tanasa Laurențiu .
Tanasa Laurențiu .
13 days ago

Domnule Președinte Simion va susținem până la moarte grupulAUR de la Vânători Neamț.dar…..aveți un turnător un psd-ist împuțit un nemernic în partid dl. Machidon Vasile. Ne-calcat în picioare si-a bătut joc de noi ne-a luat banii de la reprezentanții din secțiile un nimeni mulțumesc și doamne ajuta .

Type at least 1 character to search
2
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x