George Simion AUR președintele României la Parchetul General

De ce vă este frică de mine? Am venit să-mi cer telefonul și să-mi cer dreptatea!

Mi-a fost restricționat astăzi accesul în incinta Parchetului General, acolo unde am mers pentru a depune o solicitare de restituire a telefonului mobil, cel pe care procurorii l-au confiscat în mod abuziv acum două săptămâni.

România este o țară în care procurorii au voie să te ridice în mod abuziv de pe stradă, dar îți închid ușile instituțiilor când te prezinți. Eu am date importante pe acel telefon. De două săptămâni de zile, iată că procurorii sunt la fel ca și unii politicieni, sunt foarte leneși, nu s-a făcut percheziție informatică, dacă asta se urmărea pe telefonul meu, am venit să-mi cer telefonul și să-mi cer dreptatea.

Dacă eu sunt vinovat, cer să fiu audiat, să se spună, nu să se aștepte, este probabil un mandat de urmărire pe numele meu și pe numele colegilor și suntem urmăriți acum, încercând să se fabrice probe. Nu cele aflate la dosar, nu cele ce mi s-au comunicat. Eu nu mă intimidez de lucrurile astea, dar nici nu e normal timp de niște luni de zile să fim privați de laptopuri, de telefoane și să nu se facă această percheziție informatică.

Astăzi, deși programul la registratură era până la ora 12:00, mai mulți polițiști și jandarmi au blocat ușa instituției, încă de la ora 11:00, motivând că programul cu publicul a fost închis, din motive organizatorice. Asta, deși cu doar o zi înainte, pe site-ul instituției, programul nu suferea modificări!

Ciolacu e Premierul unei țări care permite ca liderul opoziției să fie terfelit înainte cu trei zile de alegeri. E responsabilitatea lui să se asigure că aceste instituții funcționează, că au program la registratură, că orice cetățean este egal în fața legii.

Am informații să mă așteapt la mai multe dosare politice fabricate, mai ales în contextul în care mi-am anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale.

De exemplu, dacă îi interesează semnăturile, știu, am cunoștință despre faptul că PNL-ul a ajutat cu semnături Partidul REPER. O să fie distruse acele semnături. Vineri pe 7 iunie, de exemplu, primarul din Garoafa avea pe listele de susținători persoane decedate de un an, de doi ani, de trei ani. Hai, să se facă justiție, să se facă dreptate. Sau a fost o operațiune de a arunca mizerie, de a arunca noroi pe un competitor electoral, cu trei zile înainte de alegeri.

Eu, aștept, mă pun la dispoziția organelor de anchetă, dar se pare că este ceva ciudat, cusut cu ață albă, atât timp cât nu sunt anchetat, nu mi se zice nimic. Nu am încurajat pe nimeni să falsifice, ei probabil vor să găsească altceva, am informații că mă vor ridica și alte structuri ale parchetului, de exemplu DNA-ul.

Până atunci, rămâne cum v-am spus: Facem istorie prin curaj și alianțe doar cu românii!

 

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
58 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Florea Catalin
Florea Catalin
3 months ago

Sistemul corupt se teme de AUR .Nu cedam și vom lupta pana la cap. George Simion președinte România 🇷🇴9

Alexandru Sirbu
Alexandru Sirbu
3 months ago

Succes!

Sorina Murea
Sorina Murea
3 months ago

Abuz!

Claudiu Negruti
Claudiu Negruti
3 months ago

Toate pânzele sus,George.

Nelu Preda
Nelu Preda
3 months ago

Mergem până la capăt nu abandonam

Florin Neagoe
Florin Neagoe
3 months ago

Nu au curaj să te ridice. Să nu ți fie frică!
Mergem înainte!

Tănase Alin
Tănase Alin
3 months ago

Suntem alături de tine!

Darius Iusan
Darius Iusan
3 months ago

Abuz !

Nelu Preda
Nelu Preda
3 months ago

Nu abandonam mergem înainte Vom câștiga 🥇 sigur 🇷🇴 😘 👍

Last edited 3 months ago by Nelu Preda
Fetic Constantin Emil
Fetic Constantin Emil
3 months ago

Sunt convins că vom izbuti. Dreptatea trebuie să triumfe. Succes Dle Președinte. Doamne ajuta!

Tauru Bebe, URDARI, Gorj
Tauru Bebe, URDARI, Gorj
3 months ago

Teama că o să piardă controlul Boborului îi Sperie Foarte Tare! De sus în jos au mare teamă, eu SUNT ales Consilier AUR, ȘI SUNT ȘI PREȘEDINTE DE SINDICAT, SINDICAT ÎNFIINȚAT DE MINE, „DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT”, înființat în 2019, Aprilie,! Am lupte mereu cu sistemul pentru Drepturile Membrilor mei de Sindicat! Împreună suntem O FORȚA!

Negrescu Mariana Carmen
Negrescu Mariana Carmen
3 months ago

Vom lupta pina la capat sa-i maturam pe toti nemernicii din tara PSD PNL .

"KEMAL"
"KEMAL"
3 months ago

ROMÂNIA A DEVENIT O DICTATURĂ IMPLEMENTATĂ PRIN MĂSURI POLIȚIENEȘTI ! TOATE INSTITUȚIILE DE FORȚĂ AR TREBUI REFORMATE … IAR PALIERUL DE COMANDĂ TRECUT ÎN REZERVĂ ! 🙏🙏🙏

Elena Trifan
Elena Trifan
3 months ago

Da-ți tot ce îi trebuie

Ioana Mihalache
Ioana Mihalache
3 months ago

Acest abuz al procurorului este la ordinului ordinarilor din conducerea țări, este foarte clar ,problemele de această natură vor mai fi pină la alegeri ,sunteți ca un șpin în spatele acestor criminali ordinari (PSD și PNL) TOT înainte!!!!

Paraschiv
Paraschiv
3 months ago

În România, totul este posibil.
Sunt protejați infractorii și sunt băgați în pușcărie oameni nevinovați.
Ne așteptăm la ce este mai rău pentru omul de rand , omul simplu și cinstit .
Este incredibil ce se poate întâmpla…

Emilia Harsan
Emilia Harsan
3 months ago

Doamne, chiar că e cusută cu ață alba. Vă dorim să fiți puternic di doar uniți vom reuși. Multă sănătate.

Dumitru Nicoleta
Dumitru Nicoleta
3 months ago

Parchetul, dacă nu spionează si ascultă ordinele de unde să își primească și ei bănuți, stau la pîndă ca căței să își poată prindă prada,asta e românia țară hoților a putorilor și a nedreptaților care se fac in aceasta țara, hoți și cei ce dau șpagă cîștigă, cel ce nu are este îngenunchiat în față legi si a hoțului,multă putere și poate înîntr-o zi o să se termine cu toate hotiile jmecheriile si nedreptățile pe care se fac în această țară distrusă de putori si hoți, eu sper sa se termine cu toate atacurile la adresa partidului AUR și să lase oameni deștepți să conducă și să oprească jaful si risipa de bani din această țară distrusa ,cu oameni îngenuncheati și furați pe față de cei ce dau legile de tot rahatul de a distruge omul muncitor si corect. multă putere George Simion în preună vom învinge hoția si nedreptatile care se fac in aceasta țară coruptă.

Olteanu Cristina daniela
Olteanu Cristina daniela
3 months ago

Le este frică
Nu vă lăsați, suntem alături de dv

Burnoiu Nicolae Costel
Burnoiu Nicolae Costel
3 months ago

Din păcate unii români s au obișnuit ca au dreptul sa faca orice pt ca nu sunt trasi la raspundere cu nk, ba mai mult procurorii sunt protejați prin lege, eu in România nu pot nici propriul copil sa l văd, iar unii dintre acești oameni au făcut demersuri pt a ma impiedica de tot sa mi văd copilul!

Poiana Dragos
Poiana Dragos
3 months ago

Sunt niște hoți nustiu cum să facă să vă îndepărteze de a nu mai candida că le e frica de aur

Damian Daniela
Damian Daniela
3 months ago

Pedepsească-i Dumnezeu pe toți că m-am saturat de atâtea minciuni si hoții . George Doamne ajută să ajungi președinte și să umpli pușcăriile cu ei și confiscăle și bunurile și dăle la saraci, să rămână și ei saraci așa cum sunt multi români. Dumnezeu să te binecuvinteze și să fie cu tine peste tot și garda cerească de îngeri să te protejeze de draci.

Dajbog Ion
Dajbog Ion
3 months ago

Sa Traiti Domnule George Simion.

Eu ca substinator al Dumneavoastra ,Va sfatuiesc sa Va adresati Tribunalelor Internationale Pentru Drepturile Omului,pentru ca astia Va abuzeaza in continuare,sunt sub talpa P.S.D.-P.N.L.,pina acum erau dusmani si acum sunt tovarasi de afaceri abuzive si furturi din avutul obstesc,ei am legalizat abuzul,au vindut tara ca si cum sunt proprietari ai acestei tari.
Stramosii nostrii au aparato cu singele lor ,jerfindu-se singele.
Si ei o vind pe bani,sa le fie rusine.

Ștefan Bucătaru
Ștefan Bucătaru
3 months ago

Nu este corect să se ia telefoanele mobile. Dacă asta vor să facă. Atunci trebuie românii să iasă în stradă ca să facem revoluție. Pentru toate drepturile noastre ca să le apărăm.

Scurtu Antoneta
Scurtu Antoneta
3 months ago

Prin ceea ce fac, se vede clar faptul ca le este frică de AUR, ȘI VOR ÎNCERCA ORICE PENTRU AI ÎNLĂTURA!

Vreme Daniela
Vreme Daniela
3 months ago

Ne-am săturat de abuzurile instituțiilor!
Suntem alături de dumneavoastră, dnule președinte!
Facem istorie prin curaj!

Larisa Carmen Dicu
Larisa Carmen Dicu
3 months ago

Până la capăt umăr la umăr, pas la pas. Noi suntem AUR, suntem speranța a milioane de români.

Scurtu Antoneta
Scurtu Antoneta
3 months ago

FORȚA AUR

GELU
GELU
3 months ago

Nişte nenorociți , jigodii penale , DIHĂNII OBOSITE ,
CU UN PIC DE RĂBDARE , O SÀ SCĂPĂM DE EI
O SĂ UMPLEM PUŞCĂRIILE CU EI
SE TERMINĂ PUŞCĂRIILE ?
CONSTRUIM ALTELE ….!!!!

Pavel Lucian
Pavel Lucian
3 months ago

Daca Lamborghini a făcut 28/ la Prahova nu ne mai mira nimic

Cioacă Costel-Marian
Cioacă Costel-Marian
3 months ago

În țara asta nu mai exista JUSTIȚIE!!! Totul se decide din afară…iar TRĂDĂTORII de neam și țară pupă mână dușmanilor!…

Drașovean
Drașovean
3 months ago

Te freacă la” icre „; scuze ca să te epuizeze n….etcervos

Ion Ovidiu
Ion Ovidiu
3 months ago

Psdisti comuniști și securiști!!! Au furat tara și ne umilesc in continuare!!!😭😭

Miralex291@gmail.com
Miralex291@gmail.com
3 months ago

Le este frică de AUR, simt că li se termină,, epoca ” și intimidează prin orice fel de mijloace mizere așa cum sun ei și sistemul din care fac ei parte. Nu vă lăsați, suntem cu dumneavoastră, Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă apere de răutăți 👍💪🙏🙏🙏

Viorica Verdiș
Viorica Verdiș
3 months ago

Mult succes avem încredere în Giorge Simion în partidul Aur și vrem sa se schimbe legile

Maura Elena
Maura Elena
3 months ago

Alaturi de voi pana la final, AUR inainte, George Simion nou Presedinte al Romaniei si pentru toti romanii

Gavrila
Gavrila
3 months ago

Ce pot sa spun ,cauta pe orice cale sa pună tot felul de piedici. Dar eu merg pe o premiza ;; nu mor caii când bor căinii;;

Daniel
Daniel
3 months ago

M-am saturat de nedreptate.Pana când oare?sa speram ca se va face dreptate curând.

Boicu
Boicu
3 months ago

Forța AUR!

Muscalu Liliana
Muscalu Liliana
3 months ago

Sunt alături de tine.Fara frica vom reuși
.

Nina Ciloci
Nina Ciloci
3 months ago

Mergem înainte și vom cîștigă întoarcere nui George!

Ciprian Iacob
Ciprian Iacob
3 months ago

Dacă un parlamentar al României este tratat în această manieră de o instituție a statului, vă imaginați cât pătimește omul de rând?!
Se cred ei mai presus de noi cetățenii plătitori de taxe și impozite?!
Chiar si numai pentru aceste fapte din ultimele două săptămâni, atât conducerea Parchetului cât și procurorul de caz, trebuie să dea multe explicații.

Last edited 3 months ago by Ciprian Iacob
Ninu
Ninu
3 months ago

Da le este frica, mai au puțin și dă țări Ucraina și pe Mama ! A donat singurul sistem activ de rachete patriot care acostat aproape un miliard de lei și acum așteptăm armele cumparate pentru apărare tot contribuabililor , care vine începând de la anu ! Romania fără apărare ! Până vine cei din Nato putem fi distruși de dușmani si ei politicieni lupta să își păstreze posturile nu sa ne apere tara !

luminita radulescu
luminita radulescu
3 months ago

Sistemul corupt merge înainte asta datorită poporului român care permit in continuare mârșavi

Daniel Galea
Daniel Galea
3 months ago

La noi instituțiile statului sunt aservite sistemului și acționează după ordine politice. Nu cedați mergeți înainte, Doamne ajută!

Cristea Marcel
Cristea Marcel
3 months ago

Dumneavoastră aveți un program de guvernare,care i-a băgat în sperieți.Ei dispun de toate armele ilegale,cu care încearcă să vă reducă la tăcere.Statul mafiot,așa cum l-a făurit domnul Băsescu nu cunoaște limite legale.

Lucia - Florentina Negru
Lucia - Florentina Negru
3 months ago

E foarte clar ca pe aceste muhaele politice aflate inca la putere le sperie nationalistii, patriotii. Iar cateii lor atata stiu: sa execute ordine abuzive. Daca erau niste inteligenti, erau in alta parte, desigur.
Ce ar trebui sa faci ar fi sa anunti toate, dar TOATE forurile europene, ambasada SUA, NATO si in ce structuri mai suntem parte, sa vada toti cum se procedeaza in Romania. Nu ca nu ar sti, dar sa inteleaga ca nu te temi sa demasti si public mizeria ce ti se face.

Tanasa Laurențiu
Tanasa Laurențiu
3 months ago

Sa ne unim sa ne facem dreptate

Ștefănescu Nicolae
Ștefănescu Nicolae
3 months ago

Suntem alături de tine nu cedam

Trifu Adriana
Trifu Adriana
3 months ago

Abuz!Va suntem alături mereu!

Type at least 1 character to search
58
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x