Deontologii Digi24 neagă inclusiv realitatea scrisă negru pe alb | VIDEO
Seara trecută, declarațiile mele cu privire la negocierile purtate la Davos de secretarul de stat din MAE, Iulian Fota, cu privire la garanțiile de securitate pe care România ar trebui să le acorde Ucrainei, au fost îndelung dezbătute la Digi24, mai exact în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu.
Pe rând, Cosmin Prelipceanu, Liliana Ruse, Valeriu Turcan, Emanuel Cernat și Claudiu Pîndaru au ținut să demonstreze că nu s-a scris nicăieri despre garanții de securitate, ci era vorba despre acord de securitate. Au prezentat comunicatul MAE, au spus că nimeni din presa din România nu a scris despre așa ceva.
Pe scurt, încercau să spună „domle, Simion bate câmpii!”.
În privința unui lucru au fost de acord cu mine și colegii mei din AUR: comunicarea Guvernului și a Președinției este la pământ. Nici măcar unu dintre cei invitați în platoul emisiunii nu au fost capabili să răspundă la o întrebare simplă: ce mandat au reprezentanții României la forumul globalist de la Davos?
Eram obișnuit cu atitudinea celor de la Digi24 de a critica AUR, de a mă critica de fiecare dată când prindeau ocazia fără a asculta și punctul meu de vedere.
Aseară, surpriză! Am intrat în direct la domnul Prelipceanu.
Nu vă așteptați că am fost primit cu pâine și sare. Nici vorbă!
Doamna Ruse, într-un acces de furie, îmi spunea că nu fac distincția între garanții de securitate și acord de securitate. Am încercat de mai multe ori să îi explic că inclusiv presa din România, instituții de la Kiev au discutat despre garanții de securitate, nu m-am apucat eu să discut despre ele.
Domnul Prelipceanu, la fel, îmi tot cerea să îi spun unde am văzut eu garanții de securitate. I-am explicat, așa cum era firesc, faptul că informațiile privind garanțiile de securitate sunt publice.
Deontologii Digi24 neagă inclusiv realitatea scrisă negru pe alb
Pentru că am văzut că digi24.ro a titrat „Cum a aflat George Simion în direct la Digi24 diferența între un acord de securitate și garanții de securitate”, aș vrea să îi învăț și eu pe cei de acolo cum să își facă o minimă documentare atunci când redactează un articol, înainte de a arunca în spațiul public dezinformări.
1) TVR Info: România și Ucraina, discuții la Davos despre un acord bilateral privind GARANȚII DE SECURITATE
2) PRESIDENT OF UKRAINE Official website – Pursuant to the instruction of the Head of State, Ukraine has started negotiations with Romania on an agreement on security commitments for our country
4) The New Voice of Ukraine: Ukraine and Romania begin formulating bilateral security guarantees in Davos
5) Newsweek România: România, negocieri secrete pentru a garanta securitatea Ucrainei contra Rusiei. Ce a promis Londra?
6) RBC-Ukraine: Security guarantees: Ukraine agrees to collaborate with another NATO country
Iar exemplele de surse care vorbes despre garanții de securitate oferite de România statului vecin pot continua.
Mă aștept ca atunci când e vorba despre subiecte sensibile, care implică securitatea țării noastre, să le tratăm cu seriozitate și nu în bășcălie.
Dar lăsând gafele acestea jurnaliste, haideți să ne uităm la marele pericol care se petrece în aceste zile.
Faptul că un secretar de stat din Ministerul de Externe își permite să ofere garanții de securitate din partea României, total netransparent, unui stat care este într-un conflict armat, este extrem de grav. Aceste lucruri trebuie discutate în Parlament, acolo unde să existe și un vot.
Revin cu solicitarea pe care am adresat-o și marți liderilor celor două partide aflate la guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă: convocați de urgență o sesiune extraordinară a Parlamentului și puneți pe ordinea de zi aceste puncte!
Distribuie articolul pe Social Media