Mărul otrăvit de la Bruxelles

După experiențele macabre de la începutul secolului trecut, integrarea europeană a fost văzută ca un veritabil antidot al naționalismului și al socialismului extremist care a devastat continentul în cele două războaie mondiale. Părinții fondatori ai Uniunii au înțeles, pe bună dreptate, că un conflict poate să fie evitat atât timp cât țările europene vor colabora deschis din punct de vedere economic, având un cadru legal la bază. 

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, organizația precusoare a Uniunii Europene, a luat naștere din ideea de a unii industriile oțelului și al cărbunelui, cele două industrii esențiale pentru ducerea unui război. La câțiva ani după, țările fondatoare au semnat Tratatul de la Roma, care a creat Comunitatea Economică Europeană, stabilind astfel o uniune vamală comună la nivel european. 

Încetul cu încetul, această construcție economică a început, însă, să își schimbe formă. Să se transforme într-un mecanism suprastatal de control, în care birocrații de la Brussels dictează, iar statele membre implementează. Fără întrebări, fără dezbateri, fără un minim respect față de doleanțele multor cetățeni europeni. De la cărbune și oțel am ajuns la ecologism de duzină și certificate verzi. Și nici nu ne-am dat seama când s-a întâmplat schimbarea de perspectivă! 

La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Decizia de aderare, una de altfel eminamente bună, a fost salutată de o bună parte din societatea românească. Cine nu și-a dorit, oare, o creștere economică exponențială, posibilitatea de a călători pe tot continentul fără viză, dreptul de a locui și de a munci în oricare țară din Uniune? 

Timp de câțiva ani lucrurile au fost mai mult decât roz. Am călătorit pe unde am vrut, am avut acces la fonduri europene care ne-au ajutat cu adevărat economia, ba chiar ne-am mutat în alte țări în căutarea unui loc de muncă mai bun. Nu am stat să ne uităm cu atenție la legile trecute în Parlamentul European, nici la politicienii care ne reprezentau la Bruxelles. Eram încă într-o lună de miere foarte parfumată. 

Dar ultimii ani ne-au arătat, din păcate, fața întunecată a Uniunii. Birocrația excesivă, practicile antidemocratice, legile concepute în sertarele de la Davos și implementate, pe repede înainte, în Parlamentul European. Uniunea care ne-a fost promisă, și pe care am acceptat-o cu toții, nu mai este aceeași. Parfumul a fost înlocuit cu un miros greu, pregnant, din ce în ce mai dificil de respirat. 

Ni s-a promis libertate de mișcare completă, dar am fost serviți cu lockdown-uri și certificate verzi numai bune de o dictatură. Ni s-a dat acces la fonduri europene, dar am fost obligăți să implementăm legi aberante, în numele unei religii verzi. Diversitatea și incluziunea au devenit, încetul cu încetul, o veritabilă mantră a întregului sistem, fără de care nu am mai avut voie să trăim în liniște și pace. 

Nu mai avem voie să folosim termenii „mamă” și „tată”, pentru că nu sunt inclusivi. Nu mai avem voie să ne iubim țara, pentru că suntem extremiști. Nu mai avem voie să credem în Dumnezeu, ci doar în Greta sau în mișcarea LGBT. Nu mai avem voie să spunem nici că o familie este formată dintr-un bărbat și o femeie, pentru că ofensăm o minoritate care, culmea, nu prea dă doi bani pe ideea de „familie”. 

Nu noi vrem să părăsim Uniunea Europeană, ci ei vor să ne dea afară luând astfel de măsuri aberante. Măsuri precum cele anunțate și astăzi de CEDO, care „obligă” România să recunoască cuplurile formate din persoane de același sex. Ce contează dacă românii, în marea lor majoritate, nu vor acest lucru? Dacă a venit de la Bruxelles decizia, mărul trebuie mâncat. Chit că e otrăvit. 

Îi anunțăm, totuși, pe propagandistii de serviciu să nu își facă atât de multe griji. Nu vrem să ieșim din Uniunea Europeană, dar cu siguranță vrem să o reformăm din interior. Să o repunem în mâinile cetățenilor, a partidelor suverane, nu în buzunarele corporațiilor și a grupurilor de interese ideologice. Să o facem să lucreze în interesul majorității, nu a unei minorități toxice, care nu mai știe cum să iasă în evidență mai mult. 

Trebuie să înțelegem, o dată pentru totdeauna, că asta este Uniunea noastră, nu a lor. Și trebuie să luptăm până la capăt pentru a o salva din ghearele unor politruci care au uitat de mult pentru cine lucrează cu adevărat. Dacă noi nu o vom face, în acest ultim ceas, nimeni nu o va face pentru noi. 

Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x