Raport Președinte AUR 1 – 14 mai

Programul de Guvernare al AUR: Reconstruim România

Săptămâna trecută, alături de parlamentarii AUR, reprezentanți ai mediului de afaceri, specialiști și reprezentanți ai societății civile, am prezentat programul nostru de guvernare, numit „Reconstruim România – Programul de guvernare AUR în 15 puncte”, care va fi pus în dezbatere publică și va fi discutat cu românii din țară și din diaspora. Documentul rezultat va reprezenta voința și propunerile sau soluțiile identificate alături de specialiști și de români pe durata dezbaterilor.

Am demonstrat că știm să facem opoziție, acum am trecut la următoarea etapă firească și am prezentat soluțiile AUR pentru guvernarea țării în interesul românilor. Trebuie să facem pași concreți și rapizi de la deconstrucția României din ultimii 33 de ani, la reconstrucția României pentru următorii zeci de ani! Împreună vom reconstrui România!

Pentru a consulta programul de guvernare al AUR, accesează link-ul de mai jos: https://www.facebook.com/aurinparlament/posts/257310546686966

Apărăm copiii României!

Slugile de la guvernare au votat sinistrul proiect PLx 145, în total dispreț față de românii care au protestat stradal în ultimele săptămâni. AUR a singurul grup parlamentar care a votat contra acestei legi periculoase trecute pe repede înainte, netransparent și nedemocratic.

Am văzut ce s-a întâmplat pe fondul legilor de tipul ăsta cu copiii români din Germania, Norvegia sau Spania și nu putem permite să ajungem acolo și noi. De aceeea, împreună cu colegii mei vom contesta această lege antinațională la Curtea Constituțională.

Clasa politică vânzătoare de țară trebuie să știe că zilele ei la conducerea României sunt numărate. În 2024, îi vom mătura de la guvernare!

Suntem singurii care ne-am opus vânzării companiilor de stat

Prin votul acordat proiectului legislativ nr. 143/2023, partidele sistemului vor înstrăina peste 240 de regii autonome și circa 1000 de întreprinderi cu capital de stat. Noi, cei de la AUR, am fost singurii care ne-am opus unei astfel de legi care înseamnă vânzarea puținelor companii de stat care încă mai sunt profitabile.

Împreună cu colegii din AUR ne-am luptat săptămâna trecută la ședința Comisiei de politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților pentru a nu permite ca resursele țării să fie făcute cadou corporațiilor străine, dar din păcate suntem prea puțini. La următoarele alegeri avem nevoie de majoritate pentru a putea anula această lege antinațională.

S-au obișnuit să mintă poporul cu televizorul

Ce s-a întâmplat săptămâna trecută la toate posturile de televiziune, legat de incidentul în care colega noastră a fost implicată în Parlament, demonstrează încă o dată starea dezastruoasă în care se află presa din România. Manipulările la care au recurs așa-zișii jurnaliști arată cât de disperați sunt și cât de frică le este de AUR.

De astăzi, avem nevoie de fiecare dintre voi pentru a vă înscrie în AUR, a vorbi cu oamenii și a distribui informații din surse alternative, pentru că cele oficiale propun versiuni care se îndepărtează de adevăr.

AICI am explicat mai detaliat abuzurile presei:
https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/647210703575970

România e membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, nu ruda săracă!

Pe 3 mai, alături de europarlamentarul Cristian Terheș, parlamentari și sute de patrioți români care muncesc din greu peste hotare, am protestat la Bruxelles, în fața sediului Comisiei Europene, împotriva discriminării românilor cu privire la refuzarea aderării țării noastre la Schengen, față de modul în care agricultorii români sunt tratați de birocrația de la Bruxelles, dar și față de felul în care transportatorii noștri sunt umiliți.

Mesajul pe care l-am transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost simplu: stop discriminării la adresa cetățenilor noștri! Românii nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua, iar drepturile noastre trebuie respectate la fel ca în cazul tuturor celorlalți cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene.

După ani de zile în care politicienii români trădători au dus la Bruxelles umilința, trădarea de țară, ipocrizia și lașitatea cu care și-au cumpărat și păstrat funcțiile, AUR și sutele de români care au protestat la Bruxelles au arătat că România este o națiune puternică, demnă, care își apără interesele, resursele și cetățenii!

AUR, singurul partid care s-a opus „Legii orașelor de 15 minute”

Un experiment neomarxist izvorât din cele mai adânci vise ale birocraților de la Bruxelles propune ca orașele să devină țarcuri. Cu alte cuvinte, deplasarea pe distanțe mai lungi decât cele stabilite prin lege va trebui justificată de fiecare dată.

Acest experiment a ajuns și la noi prin legea Pl-x 47/2023. Împreună cu parlamentarii din AUR am fost singurii care ne-am opus acestui proiect care nu face decât să instituie ghetoizare și închisoare urbană pentru cetățeni.

Noi suntem pentru libertate, pentru libertatea de alegere, libertatea de circulație. Acum mai mult ca niciodată este nevoie de patrioți la guvernare pentru ca toate aceste propuneri nebunești ale eurocraților să fie oprite!

Continuăm lupta cu propaganda LGBT impusă de Bruxelles

Birocrații de la Bruxelles vor să încalce legislația României și să impună printr-un Regulament European recunoașterea legală a adopțiilor de copii în cuplurile homosexuale la noi în țară.

Noi, cei din AUR, am fost singurii care ne-am opus acestui lucru în Comisia pentru afaceri europene. Alături de colegi am depus un amendament prin care am subliniat că respingem propaganda LGBT, atrăgând atenția că legislația și practica românească definesc clar noțiunea de familie, și anume căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Amendamentul nostru a fost respins, însă în plenul Senatului am obținut retrimiterea propunerii la Comisia pentru afaceri europene, acolo unde observațiile noastre au fost acceptate și incluse în Opinia Senatului.

Impunerea acestei propagande în toate statele membre UE ar trebui oprită. Orice copil are dreptul de a avea un tată și o mamă, nu doi tați și nici două mame!

Din „grânarul Europei” am ajuns să nu mai avem nici măcar agricultură de subzistență!

România are toate condițiile necesare pentru a fi un producător de anvergură la nivel european. În 2013, ambasadorul Norvegiei la București, Øystein Hovdkinn, declara că putem hrăni 80 de milioane de oameni, dar am ajuns mai mult să cerem decât să producem, sabotându-ne securitatea alimentară.

În acest context, colegul meu George Badiu i-a adresat o întrebare pe cale parlamentară ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, solicitându-i răspuns public privind produsele agroalimentare autohtone pe care țara noastră le-a importat în proporție de peste 70%, în anii trecuți, și măsurile de redresare a situației, astfel încât România să își acopere din surse proprii măcar jumătate din necesarul de produse de care este dependentă în prezent.

Ca stat membru UE, este rușinos să depindem de importuri, exportând materie primă într-o proporție mai mare decât unele țări din lumea a treia. Când AUR va fi la guvernare, vom dezvolta agricultura, vom promova satul românesc și vom implementa programul „Fabricat în România”!

Iohannis, sluga companiilor străine

Coaliția PNL-PSD-UDMR, servilă intereselor străine, a decis, la ordinul primit de la Klaus Iohannis, ca OMV să plătească o taxă de solidaritate nesemnificativă față de suma reală, iar compania Black Sea Oil&Gas să fie scutită de plata contribuției de solidaritate, în condițiile în care acestea, ca și alte firme străine din România, ar fi trebuit să plătească o taxă corespunzătoare profitului uriaș pe care îl extrag din România.

Noi, cei din AUR, am transmis clar de la tribuna Parlamentului prin colegul Claudiu Târziu că nu tolerăm această bătaie de joc la adresa suveranității României. Am fost singurul partid care a votat în Senat împotriva legii cerute de Iohannis.

Alături de românii din Sălaj

La sfârșitul săptămânii trecute am vizitat comuna Cizer din județul Sălaj, unde am participat la vechea tradiție sălăjană „Măsurișul oilor”. M-am bucurat să văd români iubitori de tradiție, istorie și folclor, cu care am discutat despre obiceiurile românești și importanța păstrării și transmiterii acestora către tinerele generații.

De asemenea, am vorbit și despre problemele pe care le întâmpină micul producător și soluțiile pe care le propunem noi, cei din AUR, prin programul de guvernare.

Duminică, pe 28 mai, ne vedem la Roma, unde organizăm a doua ediție a Conferinței „România de dincolo de granițe”. Vă aștept alături de familie și prieteni, reprezentanți ai organizațiilor ce susțin drepturile românilor din afara țării sau simpli cetățeni, cu scopul de a identifica cele mai bune soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitățile de români de peste granițe.
Cei care doriți să participați, apăsați butonul de mai jos:

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x