Raport George Simion, Președinte AUR, 2 – 8 septembrie
Planul SIMION pentru Educație: fiecare copil are dreptul la educație de calitate
Săptămâna trecută, la Gura Ialomiței, în satul Luciu, am prezentat Planul SIMION pentru Educație, un domeniu esențial pentru viitorul României. În prezent, educația este subfinanțată și distrusă programatic, iar acest lucru trebuie să se schimbe, deoarece nu putem construi o societate solidă fără să investim în educație.
Unul dintre pilonii Planului SIMION pentru Educație este egalitatea de șanse, nu egalitatea de rezultate. Fiecare copil din România, fie că este din mediul rural sau urban, are dreptul la educație de calitate. Propunem, astfel, acordarea burselor pe merit, nu pe criterii arbitrare, reintroducerea uniformelor obligatorii, dar și încurajarea profesorilor buni pentru rămânerea lor în sistem.
În același timp, meseria trebuie să fie brățară de aur. Vom susține repornirea și finanțarea școlilor profesionale, astfel încât copiii să poată învăța o meserie, nu doar să devină muncitori necalificați sau să fie nevoiți să emigreze pentru salarii mici. Dumnezeu să ne ajute să reușim ceea ce ne-am propus, și mai ales, să le asigurăm copiilor noștri un viitor mai bun prin educație.
În România lui Ciolacu și Ciucă, crescătorii de animale vor fi o specie pe cale de dispariție
Am discutat recent cu mai mulți crescători de animale, care mi-au spus că luptă la propriu pentru supraviețuire. De altfel, în aceste luni în care am mers prin țară am văzut cu ochii mei situația dezastruoasă în care se află ciobanii, producătorii și țăranii români. Este dureros să aud cum gospodarii de altădată, care aveau câteva zeci de oi și trăiau din producția proprie, au dispărut.
Dacă cineva are vreo îndoială că țara noastră este condusă prost, atunci să se uite în jur și să vadă ce se întâmplă cu cei care încă mai produc hrană pentru România. Producătorii, ciobanii, țăranii români sunt lăsați în voia sorții, în timp ce guvernanții își bat joc de resursele acestei țări. În loc să mâncăm lapte de la stâne locale, românii cumpără din supermarket lapte de vacă de patru sau cinci ori mai scump.
Planul Simion pentru gospodăriile țărănești este simplu: punem producătorul pe primul loc! Trebuie să sprijinim ciobanii, producătorii, să le asigurăm piață pentru export, să ne păstrăm independența alimentară și să producem hrană pentru toți românii. Dacă noi nu producem, alții o vor face în locul nostru, iar noi vom deveni sclavii importurilor.
Construim o casă nouă pentru o femeie aflată în necaz
Săptămâna trecută am întâlnit o femeie care m-a impresionat cu povestea ei de viață. Victimă a violenței domestice, operată pe creier în urma bătăilor repetate și cu o pensie mizerabilă, aceasta și-a pierdut și casa în urma unui incendiu.
I-am spus că ne vom strădui să construim de la zero o casă micuță pentru ea, în doar câteva zile cu suma de 35.000 de euro, așa cum am propus și prin Planul SIMION. Vreau să arătăm că, împreună, putem face lucruri extraordinare, chiar și în aceste vremuri dificile.
Chiar dacă Planul SIMION face referire la cartiere de blocuri, la apartamente, vreau să vedem dacă în actualele prețuri ale materialelor de construcții, care s-au scumpit, ne încadrăm de la zero cu tot cu temelie, să facem o casă pe pământ.
Am convingerea că putem transforma această tragedie într-o poveste de speranță. Să nu lăsăm pe nimeni în urmă, să ne ajutăm unii pe alții, și să dovedim că putem construi nu doar case, ci și să readucem speranța acolo unde aceasta s-a pierdut!
Avram Iancu suntem toți!
Ca în fiecare an, alături de parlamentari, membri și simpatizanți ai AUR am mers la Țebea pentru a cinsti memoria Crăișorului Munților. Anul acesta am fost mai mulți ca oricând, pentru că în acest an am aniversat 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu.
Crăișorul a vrut ca națiunea lui să fie fericită. Trebuie să împlinim testamentul lui Avram Iancu, pentru că, din păcate, națiunea română este astăzi una tristă. Avram Iancu și faptele sale pentru românism rămân un reper pentru noi toți, așa că vom fi la Țebea an de an pentru a-i prezenta omagiul meritat.
Vezi cum a fost în acest an la Serbările Naţionale de la Țebea: https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/1266577831420389
Alături de voi, zi de zi, pentru viitorul României
Așa cum am fost și la Blaj, voi continua să fiu în mijlocul oamenilor în următoarea perioadă, pentru că doar împreună putem schimba cu adevărat viitorul acestei țări. Nu este o misiune ușoară, dar fiecare dintre voi contează enorm pentru mine. Voi sunteți cei care îmi dați puterea să merg mai departe, să lupt pentru dreptate și pentru un viitor mai bun pentru toți românii.
La Blaj am avut parte de o întâlnire extraordinară cu oameni care mi-au transmis susținerea lor. Am primit o energie incredibilă din partea lor și asta mă motivează să continui fără pauză. Așa cum o doamnă îmi spunea că mă urmărește încă de când mergeam cu autobuzul prin țară, îmi dau seama că mulți dintre voi m-ați susținut necondiționat de ani buni. Sunt recunoscător și lupt și mai mult în fiecare zi.
Doar cu sprijinul vostru voi putea ajunge președintele celor mulți. Doar cu implicarea voastră, alături de echipa noastră, putem schimba destinul României. Sunt și voi rămâne aproape de voi! Vă mulțumesc pentru susținere și abia aștept să ne întâlnim în orașul vostru!
AUR, singurul partid care a votat împotriva donării sistemului PATRIOT către Ucraina
Decizia de a dona sistemul PATRIOT către Ucraina este un act de trădare națională, care pune în pericol securitatea României și demonstrează obediența lui Iohannis, Ciucă și Ciolacu. În timp ce PSD, PNL și restul partidelor au susținut această măsură, AUR rămâne singurul partid care apără cu adevărat interesele românilor și se opune ferm acestui gest care subminează siguranța națională.
Faptul că suntem singurul partid care s-a împotrivit donării sistemului Patriot către Ucraina nu arată decât un singur lucru: suntem singurul partid care este cu adevărat îngrijorat de securitatea românilor. În timp ce ceilalți politicieni își trădează poporul pentru aplauze din afară, noi luptăm pentru ca România să rămână sigură și protejată.
Să fie clar: această donație nu este doar un gest de generozitate nejustificată, ci un act de subminare a securității naționale. În loc să ne protejăm cetățenii, ne vulnerabilizăm țara, punând în pericol viitorul nostru și siguranța fiecărui român. Odată ajunși la guvernare nu îi vom lăsa pe cei care au săvârșit acest lucru să scape nepedepsiți!
Minoritățile naționale trebuie ajutate să se integreze și să producă!
Am avut ocazia să stau de vorbă cu câțiva oameni harnici dintr-o comună din România, meșteri care își doresc să contribuie la reconstrucția țării noastre prin muncă cinstită. Ei mi-au spus că, deși sunt parte dintr-o minoritate etnică, a romilor, nu doresc să fie asistați social, ci să muncească și să producă pentru comunitatea lor și pentru România.
Trebuie ca astfel de mesaje să fie auzite și susținute, pentru că acești oameni, care au fost discreditați prea mult timp, merită să fie sprijiniți și încurajați. Eu, spre deosebire de alți lideri politici, mi-am propus să fiu președintele tuturor, de aceea vin și stau de vorbă cu toți cei care își doresc acest lucru, oferind sprijinul meu acolo unde se cere.
Urmărește aici discuția pe care am avut-o cu aceștia: https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/1038010980888982
Am sesizat Avocatul Poporului privind nedreptățile din Legea Pensiilor
Săptămâna trecută, împreună cu colegii din AUR am sesizat Avocatul Poporului cu privire la inechitățile create de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, lege care a tăiat pensiile pentru aproximativ un milion de pensionari, în special pentru cei care au muncit în condiții deosebit de periculoase și pentru persoanele cu dizabilități.
Acești oameni au muncit în condiții extrem de grele și periculoase, iar acum sunt tratați cu indiferență de un sistem care le fură drepturile. Nu putem sta deoparte și să permitem ca aceste nedreptăți să continue, drept urmare am ajutat în ultimele zile sute de pensionari care au venit la sediile AUR din toată țara pentru a solicita asistență juridică în cazul recalculării pensiilor.
Am atras atenția încă de anul trecut cu privire la inechitățile și nedreptățile pe care noua lege a pensiilor le conține. De altfel, parlamentarii AUR au depus mai multe amendamente care ar fi trebuit să îi protejeze pe cei din grupele de muncă, dar și pe cei cu dizabilități.
Caravana Medicală AUR continuă să vină în sprijinul românilor
Din motive financiare, românii amână analizele medicale sau controlul pe care ar trebui să îl facă în mod regulat. Situația este întâlnită mai ales în mediul rural, acolo unde nu există nici măcar un medic de familie, iar oamenii sunt nevoiți să meargă zeci de kilometri până la cel mai apropiat cabinet medical.
Acesta este și motivul pentru care am lansat în urmă cu un an Caravana Medicală, cu care am ajuns în zeci de sate și comune uitate de guvernările din ultimii 34 de ani. Luni și marți colegii mei se află în comuna Cizer, județul Sălaj, miercuri și joi vor fi în comuna Hidișelu de Sus din Bihor, iar vineri și sâmbătă în orașul Tășnad din județul Satu Mare.
Nu vom schimba cu acest proiect sistemul sanitar românesc, nici nu vom revoluționa medicina, dar vom arăta că nu ne abatem de la promisiunile noastre și nu renunțăm la politica de a face totul pentru români!
Vezi cum am fost întâmpinați la Cluj: https://www.facebook.com/partidulAUR/videos/910275077608052
Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu
Săptămâna trecută, am făcut un apel către toate partidele din opoziție să semneze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu, care nu a făcut altceva decât să crească și mai mult datoria externă a țării. Nu putem tolera că acest Guvern, sub masca unei recalculări a pensiilor, a lovit în părinții și bunicii noștri, cei care ne-au lăsat o țară fără datorii.
Am vorbit deja atât cu Ionuț Moșteanu, de la USR, cât și cu Ludovic Orban, de la Forța Dreptei. Dacă USR-ul agreează un text comun, avem numărul necesar de semnături pentru a da jos Guvernul. Nu ne rămâne decât să vedem dacă noua conducere USR va fi la fel de docilă față de Marcel Ciolacu sau va alege să facă opoziție parlamentară adevărată.
Am reușit în 2021 să dăm jos Guvernul Cîțu printr-o procedură similară. Cred că și acum, având în vedere tensiunile din coaliție, putem da jos guvernul incompetent Ciolacu. Trebuie sp oprim pomenile electorale și creșterea deficitului bugetar, cât încă mai avem pentru ce lupta!
Ce am făcut cu salariul de deputat
Zilele acestea am reușit să ajung la cei trei copii din Filiași de care am grijă de peste 3 ani, reușind, împreună cu Ilinca, să le facem o bucurie și să îi luăm în vacanță la mare. Totodată, le-am donat 90% din salariu pentru a-i ajuta să răzbească la școală și a-i motiva să aibă rezultate bune la învățătură în continuare.
Trebuie să decideți voi președintele României, nu americanii, rușii sau ambasadele
De-a lungul anilor am fost împiedicați la fiecare pas, dar nu ne-am lăsat. Acum, însă, am nevoie de tine mai mult ca niciodată, am nevoie de semnătura ta pentru a putea continua lupta pe care am dus-o în acești ani cu hoții.
DESCARCĂ DE AICI FORMULARUL PENTRU STRÂNGEREA SEMNĂTURILOR ȘI URMEAZĂ INSTRUCȚIUNILE DIN DOCUMENT
Formularele completate le poți preda persoanei desemnată de la tine din județ. Numărul de contact al acesteia îl găsești aici. Tot de la această persoană vei putea și ridica formularele pentru semnături.
Fiecare semnătură pe care o strângem este o lovitură dată sistemului care vrea să ne reducă la tăcere. Lasă-mi un mesaj privat, spune-mi unde vrei să venim, și noi vom veni la ușa ta, pentru a strânge aceste semnături.
Vom continua să luptăm pentru fiecare semnătură, pentru fiecare român care își dorește o schimbare reală. Noi suntem singurii care ne batem cu acest sistem corupt și avem curajul să spunem lucrurilor pe nume!
Distribuie articolul pe Social Media