Raport Președinte AUR 10 – 16 octombrie

Trădătorii de la PSD, PNL și UDMR au votat renunțarea la suveranitate și masacrarea Constituției!

Săptămâna trecută, în Comisia specială comună pentru examinarea „Legilor Justiției”, parlamentarii PNL și USR au votat ca magistrații să nu mai fie obligați să respecte hotărârile Curții Constituționale a României, în timp ce PSD și UDMR s-au abținut.

Apoi, luni în plen, slugile numite „demnitari ai statului român” au continuat spectacolul și au votat la unison cele 3 proiecte de lege care îngenunchează Justiția și oficializează statutul de colonie al României.

AUR a fost partidul care s-a opus de la bun început eliminării sancțiunilor pentru magistrații care nu respectă deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți. Noi am votat de fiecare dată împotriva acestor mizerii legislative. Vom încerca zilnic, prin toate pârghiile de care dispunem, să facem opoziție adevărată și să nu lăsăm România să dispară, ca entitate statală.

„Avem nevoie de ajutorul vostru. La următoarele alegeri dați-ne majoritate pentru a-i putea alunga de la conducere pe cei care au îngenuncheat în aceste zile România.

Raport George Simion Președinte AUR 26 februarie - 3 martie

În vizită la românii din Italia

Weekendul trecut am efectuat o vizită în Italia, unde m-am întâlnit cu românii noștri la Piacenza și Milano. M-am bucurat să văd că, deși se află la mii de kilometri distanță, au inima în continuare alături de țară.

Totodată, am avut o întâlnire cu reprezentanții partidului Fratelli d’Italia, cu care am discutat despre obiectivele noastre comune privind valorificarea identității națiunilor și apărarea suveranității popoarelor și a valorilor autentice ale Europei.

De asemenea, am fost prezent și la inaugurarea uneia dintre puținele școli de limba română din Italia, la Piacenza, cu toate că acolo trăiesc peste 2 milioane de români.

Românii din diaspora reprezintă o prioritate pentru AUR și vom lupta în continuare pentru a crea condiții ca aceștia să revină acasă.

AUR respinge orice tentativă de majorare a taxelor și impozitelor pentru români!

Noi, cei de la AUR, nu suntem de acord cu majorarea, sub nicio formă, a impozitelor locale începând cu anul viitor, așa cum a propus coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR. Niciun partid responsabil nu poate fi de acord cu o asemenea decizie într-un context extrem de dificil pentru români.

În luna decembrie 2021, atât premierul Nicolae Ciucă, cât și partenerii săi de coaliție, reprezentanții PSD, se băteau cu pumnul în piept că nu vor fi majorate taxele și impozitele pe care românii le vor plăti. Nu a trecut nici măcar un an și deja vorbim de noi majorări.

Noua formulă de calcul a impozitului pe proprietăți, despre care a vorbit Marcel Ciolacu, nu înseamnă anularea majorării impozitelor pe care tot coaliția de guvernare a propus-o, ci este o nouă majorare a impozitelor, dar sub o altă formă.

AUR, singurul partid care luptă împotriva clientelismului politic

Datorită demersurilor parlamentare inițiate de colegul meu, senatorul Ionuț Neagu, ministrul Transporturilor a retras din dezbatere publică un proiect de OUG prin care se dorea reorganizarea Autorității Feroviare Române.

Inițiativa pe care o propunea Guvernul nu reflecta criteriile, cerințele și principiile legislației europene din domeniul feroviar și ar fi diminuat considerabil integrarea României în Spațiul Feroviar Unic European.

Suntem partidul care luptă împotriva clientelismului și sinecurilor și nu susținem reorganizarea instituțiilor statului cu scopul de a le subordona politic, indiferent de culoarea politică a celor care doresc să și le subordoneze. Singurele criterii de luat în seamă trebuie să fie meritocrația și expertiza profesională în toate domeniile de activitate, inclusiv cel feroviar.

„Ora de Cultură și Tradiții Românești”, în școlile din țară

Noi, parlamentarii de la AUR, am propus în Parlament o lege care prevede conservarea valorilor și tradițiilor poporului român prin includerea în programa școlară a materiei „Ora de Cultură și Tradiții Românești”.

Avem obligația de a oferi tinerei generații posibilitatea să descopere, aprofundeze și asimileze valorile culturale românești, prin cultivarea unui sentiment de respect și apartenență.

În ultimii ani, anumite direcții trasate de Uniunea Europeană au ca efect suprimarea și pierderea identității fiecărui stat, de aceea este necesar ca în programa școlară să fie introdusă o materie în care elevii să învețe despre tradițiile și cultura românească.

AUR protejează cetățenii de facturile aberante

Săptămâna trecută, alături de colegii mei am depus un proiect de lege prin care propunem anularea calității de titlu executoriu pentru facturile de utilități. În acest fel, sprijinim cetățenii care, în actuala criză, se află în imposibilitatea de a-și achita facturile, fiind obligați să achite contravaloarea serviciilor prestate de către operatori, sub amenințarea executării silite.

În majoritatea cazurilor, contractele încheiate între operator și utilizator sunt contracte standard, menite să protejeze în special operatorul, iar detaliile juridice și tehnice sunt deseori greu accesibile utilizatorului, căruia i se impun condiții contractuale prestabilite care nu pot fi negociate.

De aceea, propunem revenirea la procedura de recuperare a eventualelor datorii în instanțele de judecată, ținând cont în principal de faptul că utilizatorul beneficiază de prestarea unui serviciu, în baza unui act juridic bilateral.

AUR face dreptate pentru români

Noi, cei de la AUR, am înaintat o propunere legislativă prin care cerem ca uniformele școlare să fie reintroduse în școlile românești, însă nu pe model comunist, ci ținând cont de specificul, istoria și simbolurile fiecărei unități școlare în parte.

Astfel, consiliile de administrație, profesorale, ale părinților și ale elevilor din fiecare unitate școlară vor decide asupra modelelor de uniformă, iar elevii din familii cu posibilități reduse vor putea beneficia de burse sociale pentru achiziționarea acestora.

Propunerea AUR vine în contextul în care numeroase studii arată că elevii care învață într-un mediu în care există uniforme școlare vor fi mai productivi, mai atenți, mai predispuși la performanță, mai puțin stresați de diferențele de ordin social și mai puțin agresivi.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x