Raport Președinte AUR 13 – 19 martie

Soluția AUR pentru criza asigurărilor

Săptămâna trecută, alături de membri și simpatizanți AUR am organizat un protest spontan la sediul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la prețul pe care românii trebuie să îl plătească pentru polițele de asigurare RCA.

Ca urmare a acțiunii noastre, am avut o întâlnire cu președintele ASF, Nicu Marcu, care mi-a dat asigurări că președintele instituției și vicepreședintele responsabil de asigurări vor veni în fața Parlamentului pentru a da explicații cu privire la situația actuală din piața asigurărilor.

Soluția pentru a fi rezolvată criza asigurărilor este în mâna Guvernului PSD-PNL-UDMR: înființarea CEC Asigurări, care presupune ca o parte din piața de asigurări să fie preluată de statul român.

Atât cei care pun piedici înființării CEC Asigurări, cât și cei care nu vor să rezolve situația din piața asigurărilor sunt în curtea PSD și PNL. Sunt necesare măsuri urgente, pentru că nu vom mai tolera sfidări la adresa Parlamentului și a românilor.

Reîmpădurim codrii Bucovinei

Săptămâna trecută, împreună cu sute de membri și simpatizanți AUR din toată țara am mers în Suceava, unde am plantat circa 2000 de puieți de arbori în locurile pustiite de mafia lemnului în ultimii 33 de ani.

Lupta împotriva jafului din păduri nu constă doar în demascarea hoților care trebuie băgați în închisoare pentru ce fac în pădurile României, ci și în astfel de acțiuni de reîmpădurire care ne vor permite să ne bucurăm de pădurile țării și peste 50 de ani. Codrii Bucovinei renasc prin munca și dăruirea noastră, a tuturor românilor cărora le pasă de România, de viitor și de natură.

Din 2024, când AUR va ajunge la guvernare, jaful și bătaia de joc vor înceta, odată cu plecarea de la putere a celor care au fost complici la distrugerea sistematică a țării, iar cei ce ne-au furat și mințit de zeci de ani vor plăti.

AUR, inițiativă legislativă privind drapelul național

Săptămâna trecută, colegul meu Mircia Chelaru a înaintat o propunere legislativă pentru proclamarea Zilei Drapelului Național al României. Deși o lege similară a fost adoptată acum 25 de ani, forma sa restrânsă și conținutul neclar au lăsat loc mai multor interpretări aplicate diferit în spațiul public. Mai precis, majoritatea autorităților locale au pasat organizarea evenimentelor către comandanții de garnizoane, acțiunile căpătând astfel un caracter militar, restrâns și selectiv.

Preluarea ceremonialului de către societatea civilă, în toată țara, este, până la urmă, o obligație de exersare a respectului adus Drapelului Național, ca simbol identitar al românității. De asemenea, considerăm că sărbătorirea Drapelului Național trebuie extinsă și în cadrul misiunilor diplomatice ale României, precum și în comunitățile de români de pretutindeni.

Conservarea valorilor identitare simbolice ale națiunii române trebuie să fie poată fi făcută de întreaga societate românească.

AUR propune noi facilități pentru români

Săptămâna trecută, alături de colegii din AUR am inițiat o propunere de lege privind modificarea Codului Fiscal, pentru a corecta inechitățile care apar prin implementarea proiectelor de protecție a mediului.

Propunerea noastră este ca toți cetățenii care execută, pe cheltuiala proprie, lucrări de creștere a performanței energetice în propriile locuințe să fie scutiți de la plata impozitului anual pentru locuințele reabilitate sau pentru cele noi. Pentru a implementa orice politici de mediu, românii trebuie să nu fie obligați, ci încurajați să protejeze mediul înconjurător și să investească în astfel de sisteme.

Această facilitate fiscală este necesară și ar aduce beneficii societății românești, mediului înconjurător și instituțiilor publice.

Spunem STOP îndatorării externe a României

În ultima vreme, Guvernul îndatorează România într-un ritm nemaivăzut, iar, pe de altă parte, împiedică, prin barierele pe care le creează, absorbția banilor gratis, a fondurilor europene care le revin românilor. Deși au trecut aproape 3 ani de la alegerile locale, cei aleși nu au reușit să livreze nimic în afară de studii de fezabilitate și proiecte depuse.

În acest context, împreună cu colegul meu Adrian Axinia am cerut actualei guvernări să simplifice accesarea de fonduri europene și să dea drumul investițiilor în țara noastră, precum proiectelor publice de apă-canal, drumuri, gaze, reabilitare termică, digitalizare, construcție de spitale și școli, pentru care avem fonduri europene nerambursabile la dispoziție.

Dacă am avea investiții, țara noastră nu ar mai trebui să se împrumute cum se întâmplă acum, la dobânzi fabuloase. Este timpul să punem capăt coșmarului îndatorării externe.

Ajutăm copiii din centrele de plasament să poată avea o familie

Împreună cu parlamentarii AUR am propus modificarea Legii privind procedura adopției, pentru a crește numărul de părinți adoptatori. Mai exact, ne dorim să corectăm o prevedere din legea actuală care îi discriminează pe cetățenii români domiciliați în țară, dar aflați în străinătate pe perioade determinate de timp, în baza unui contract de muncă sau a unei activități desfășurate în interesul statului român.

Principala categorie vizată aici este cea a lucrătorilor din sectorul maritim. Astfel, în scopul stimulării, susţinerii şi încurajării adopţiei naţionale, considerăm că se impune înlăturarea oricărei forme de discriminare care poate gravita în jurul procesului de adopţie.

Recent, inițiativa noastră a fost aproată de toți senatorii, iar aceasta va merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Sperăm ca legea propusă de noi, cei de la AUR, va intra în vigoare, pentru ca tot mai mulți copii din centrele de plasament să se poată bucura de căldura și dragostea unei familii.

Suntem alături de Republica Moldova, aflată în conflict înghețat cu Rusia

Săptămâna trecută, colegul meu Claudiu Târziu i-a transmis o scrisoare deschisă lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, în care îi solicită retragerea celor 120.000 de cetățenii ucrainene acordate unor persoane din regiunea transnistreană, în semn de solidaritate față de Republica Moldova, aflată în conflict înghețat cu Rusia.

Regiunea transnistreană este un spațiu ocupat de armata rusă și condusă de niște separatiști, infractori care folosesc industria rămasă a Republicii Moldova pe teritoriul acestei regiuni. Aceștia, împreună cu alte 120.000 de persoane din regiune, au căpătat cetățenie ucraineană de-a lungul anilor, în condițiile în care Ucraina stipulează prin Constituție că nu acceptă dubla cetățenie.

Astfel, din numele AUR i-am solicitat lui Volodimir Zelenski să facă uz de prerogativele lui și, prin decret prezidențial, să retragă aceste cetățenii.

Soarta românilor din Portugalia, una dintre prioritățile AUR

Săptămâna trecută, Senatul României a primit vizita unei delegații a Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul Portugaliei. În cadrul întâlnirii, delegația portugheză și-a exprimat susținerea față de aderarea României la Spațiul Schengen, precum și solidaritatea cu Republica Moldova în contextul internațional cauzat de invazia rusă în Ucraina.

Într-o intervenție, colegul meu Andrei Hangan a subliniat necesitatea integrării comunităților de străini în viața politică a unui stat, întrebându-i pe omologii portughezi în ce mod sunt reprezentați politic românii din Portugalia, atât la nivel local, cât și la nivel național, în contextul în care în Portugalia nu există minorități naționale recunoscute oficial.

Cu ocazia acestei întâlniri, ne-am bucurat să îl cunoaștem și pe Bruno Nunes – Chega, deputat al partidului suveranist CHEGA, condus de prietenul nostru André Ventura. Ținem sus stindardul conservatorismului, atât în Parlament, cât și față de partenerii noștri externi.

Ministrul de Externe fuge de întrebările românilor

Împreună cu colegii parlamentari, l-am chemat pe Bogdan Aurescu în Parlament, la Ora Guvernului, să dea explicații cu privire la eșecul aderării României la spațiul Schengen și măsurile avute în vedere pentru îndreptarea acestui obiectiv ratat, dar și să ne spună despre măsurile întreprinse de minister în vederea stopării dezastrului de mediu de la Canalul Bîstroe.

Domnul Aurescu a decis să nu vină pentru a răspunde la întrebările românilor. Prin refuzul de a participa la „Ora Guvernului”, Bogdan Aurescu sfidează mandatul pe care Parlamentul i l-a dat.

Îl aşteptăm în continuare pe Bogdan Aurescu, la fel cum îl așteptăm și pe Raed Arafat, să vină să răspundă întrebărilor Parlamentului și să dea socoteală pentru acțiunile sale.

Statul român, principalul vinovat pentru cozile de la vămi

În urma numeroaselor sesizări primite din partea șoferilor de camion privind cozile enorme de tiruri din vămi, săptămâna trecută am mers personal la vama Siret, pentru a vedea situația reală din teren și a vorbi cu șoferii despre problemele pe care le întâmpină în toate vămile din țară.

Am discutat cu Iulian, un român care aștepta în vamă de trei zile pentru a i se întocmi actele. Este incredibilă nepăsarea autorităților române și a partidelor sistemului, principalele vinovate pentru bătaia de joc la care sunt supuși șoferii, cei care aduc bani în țară și nu primesc nimic altceva decât batjocură de la statul român.

Pe această cale, insist și fac un apel către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul Bode, să intervenă în soluționarea problemei. Românii trebuie tratați cu respect!

Vă aștept joi, 23 martie, la Constanța, unde voi fi prezent la slujba pentru comemorarea Pr. Martir Haralambie Balamace, ce va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală. De asemenea, sâmbătă, 25 martie, mă voi întâlni cu românii la inaugurarea sediului AUR din Bârlad.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x