Raport Președinte AUR 6 – 13 noiembrie

Spre o victorie istorică, numai prin unirea patrioților din Europa și întrega lume

Weekend-ul trecut, alături de colegi și Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” al Alianței pentru Unirea Românilor, am organizat în Parlament conferința internațională „Acea Europă în care credem”, care a reunit lideri politici suveraniști de prim rang și personalități publice din mai multe țări europene.

Scopul evenimentului a fost de a armoniza o viziune conservatoare asupra dezvoltării Europei. 

Noi, cei de la AUR, considerăm că forțele patriotice, forţele conservatoare, forţele suverane ale Europei şi ale întregii lumi trebuie să se reunească pentru a lupta împotriva actualei boli ideologice care ameninţă lumea.

AUR a pregătit un plan de guvernare

Săptămâna trecută, alături de colegii din AUR am prezentat soluții concrete și planul de guvernare care să scoată România din criză.

Printre soluțiile propuse de AUR în domeniul pensiilor, privind atât pensiile românilor de rând, cât și pensiile speciale vizează impozitarea pensiilor care sunt mai mari decât salariul președintelui cu 90% și mărirea tuturor pensiilor cu un cuantum numeric, nu procentual, (de exemplu, cu 1.000 de lei, nu cu 10%), pași care s-ar face în interesul și pentru bunăstarea românilor.

Totuși, chiar dacă le oferim soluții, coaliția toxică PNL-PSD-UDMR, cea care deține toată puterea în România, le ignoră ori blochează. În această situație ingrată, pentru a pune capăt agoniei cu care se confruntă românii, iar asta mai devreme decât 2024, AUR propune alegeri anticipate.

Închiderea termocentralelor și minelor din România, act de trădare națională

Săptămâna trecută, partidele sistemului au votat infama lege care va închide minele și termocentralele României, inclusiv pe cea de la Paroșeni. Fără să fim obligați de Comisia Europeană, s-a votat cu o mare majoritate pentru. Doar parlamentarii AUR și cei neafiliați am votat contra vânzării termocentralelor și închiderii minelor și carierelor de suprafață.

Această lege reprezintă un atac la siguranța națională, la sistemul energetic național. În acest context, promitem că, în viitoarea guvernare din care vom face parte și noi, parlamentarii AUR, această lege rușinoasă va fi abrogată.

Potențialul tinerilor noștri trebuie valorificat

Alături de colegii mei din AUR am depus o inițiativă legislativă prin care propunem asigurarea transportului și cazării pentru fiecare elev care participă la concursuri și olimpiade internaționale, inclusiv pentru doi adulți însoțitori.

Propunerea noastră are deja avize favorabile de la Comisia pentru tineret și sport și Comisia pentru drepturile omului și sperăm că va fi adoptată în beneficiul tinerilor cu rezultate foarte bune la nivel internațional. Noi, cei din AUR, susținem în continuare că România are nevoie de un cadru legislativ care să promoveze meritocrația.

„România educată” a lui Iohannis = România îngenuncheată în fața ideologiei de gen

Circa 40 de organizații nonguvernamentale au semnat o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației, prin care solicită instituției să retragă din școli un așa-zis manual privind egalitatea de gen, destinat profesorilor.

Împreună cu deputații și senatorii AUR susținem această inițiativă a ONG-urilor și am criticat încercarea neomarxiștilor de a răspândi în școli flagelul corect politic. Așa-zisul manual ne spune că tot ce înseamnă viață normală pentru noi românii cu scaun la cap este, de fapt, expresia unui tipar asupritor din cauza căruia minoritățile nu pot să atingă acea pace și fericire pe care și-o doresc.

Românii trebuie să se trezească, iar împreună, la alegerile din 2024, să înlăturăm această clasă politică trădătoare, formată din marionete în mâna Bruxelles-ului.

Curtea Constituțională s-a predat sistemului patronat de Iohannis

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a României a decis că legile Justiției promovate de coaliția toxică PSD-PNL-UDMR sunt constituționale. Această decizie reprezintă nu doar o trădare a statului român, ci și o batjocură la adresa Constituției, care a fost călcată în picioare de cei nouă judecători.

Astfel, s-a demonstrat că Curtea Constituțională a devenit doar un breloc, fiind îngenuncheată de către partidele sistemului aflate în slujba lui Iohannis. Prin eliminarea sancțiunii disciplinare pentru magistrații care nesocotesc deciziile Curții și deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, România devine un fel de sat fără câini, în care orice abuz e permis și poate rămâne nesancționat.

Parlamentarii AUR au fost printre primii care au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea acelor acte normative din pachetul intitulat „Legile justiţiei”.

Am făcut lumină în cazul halucinant de la Școala Gimnazială nr. 1 din Jilava

Comisia pentru abuzuri din Senat, condusă de colega mea Rodica Boancă, s-a autosesizat cu privire la situația petrecută la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Jilava, unde poliţiștii au organizat o acțiune de verificare a elevilor, pentru a se stabili dacă au la ei obiecte periculoase.

În acest context, săptămâna trecută, la inițiativa noastră, a parlamentarilor AUR, miniștrii Educației și Afacerilor Interne au fost chemați la audieri în Parlament pentru a da explicații despre abuzurile comise asupra copiilor, care au fost speriați și tratați ca niște infractori.

Din păcate, miniștrii nu au fost prezenți la audiere, dovedind încă o dată că nu le pasă de români, de educația și siguranța lor și a celor mici.

AUR, soluții concrete pentru criza lemnului de foc

La începutul lunii octombrie, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care a plafonat prețul lemnului de foc necesar pentru încălzire în sezonul rece. Această decizie, însă, a fost una pripită, fapt recunoscut și de premierul Ciucă, și a dus la blocarea pieței lemnelor.

Peste 3 milioane de gospodării nu mai au cu ce să se încălzească, pentru că nimeni nu vrea să vândă la prețul stabilit de Guvern. Situația cu care ne confruntăm anul acesta nu a avut loc anul trecut, ceea ce demonstrează că totul e cauzat de guvernanți și de ordonanța lor.

Împreună cu parlamentarii AUR am propus o serie de soluții concrete care ar ajuta de mâine la deblocarea situației:

1) Elaborarea unui ordin de ministru sau Hotărâre de Guvern care să le permită românilor să intre în pădure și să adune vreascuri sau crengi, fără a fi sancționați.

2) Toate ocoalele silvice din țară să primească ordin prin care să poată atinge nivelul maxim al cotelor de tăiere prevăzut pentru anul acesta.

3) Pe termen lung, ne gândim la modalități prin care putem modifica Codul Silvic, astfel încât să revenim la situația din 2010.

Luptăm în continuare pentru ca ideile bune din partea AUR să fie puse în aplicare.

Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x