Școala românească, târâtă și abuzată în cabinetele miniștrilor Educației din ultimii 30 de ani

Recentul și dramaticul caz al băiețelului abuzat într-o școală din centrul Capitalei este simbolic pentru starea învățământului românesc, după 10 ani de mandat al lui Klaus Iohannis și a proiectului „România Educată”.

Întregul caz dezvăluie putreziciunea care s-a instalat în școlile unde părinții credeau că-și trimit copiii să învețe carte: de la corupția morală care i-a cuprins pe o parte dintre tineri, la complicitatea directoarei școlii cu răufăcătorii.

Bieții părinți și-au făcut datoria și au reclamat nenorocirea, numai pentru a fi ignorați suficient de mult încât cazul să fie mușamalizat tocmai de cei care trebuiau să le facă dreptate.

Și nu e singurul: îmi amintesc de umilirea profesoarei din Prahova, de înjunghierea unei alte profesoare din București, hărțuirea constantă a profesorilor de elevi prost-crescuți și/sau de părinți certați cu bunul simț, violarea unui elev de clasa a IV-a în timpul orei sub ochii profesorului (!) și multe altele, doar în ultimii doi ani.

Cum am ajuns, însă, aici?

Acest caz dureros este culminarea unui proces care a început acum 15-20 de ani. Dornici să le facă pe plac stăpânilor de la Banca Mondială, FMI și fundației Soroș, politicienii PSD, secondați cu brio de cei de la PNL și UDMR, au subminat școala, procesul de învățământ și autoritatea profesorului în numele „reformelor”.

În ce-au constat aceste reforme? În principal în diluarea și ideologizarea materiilor, darea de putere asociațiilor de elevi ( în fapt, controlate de activiști ai rețelei Soroș), tolerarea actelor de indisciplină mascate de „drepturile elevului”.

Dar probabil că nimic nu a demolat mai mult învățământul decât măsurile luate de miniștrii învățământului (botezat greșit al educației) controlați direct de către profesorul de fizică Klaus W. Iohannis.
Un singur exemplu, strigător la cer: conform ultimei versiuni a legii educației, elaborată de Ligia Deca, subordonata directă a lui Klaus, elevii nu mai pot fi exmatriculați, decât „în cazuri foarte grave” (poate, violul) și chiar și așa, au drept de reînscriere.

Cum să nu cadă școlile pradă găștilor? Cum să nu fugă profesorii buni din sistem?

Și bomboana de pe coliva școlii o reprezintă digitalizarea: în timp ce apar o tonă de studii privind efectele nocive ale digitalizării asupra procesului de învățământ, copiii români sunt supuși unui experiment unic în lume, fiind obligați să privească la ecrane uriașe în loc de table și să dea teste pe tabletă în loc de foaia de scris.

Privind în urmă, pot spune că școala românească, în întregul său, a fost cea abuzată, de politicienii trădători, sub ochii îngroziți ai părinților și copiilor.

Așa cum am precizat în manifestul meu „Să facem școală”, sistemul de învățământ trebuie să revină la principiile clasice, valabile peste tot în lume și care au dat țării profesioniști.

Altfel, sub pulpana Partidului Comasat Român (PCR), cazurile de viol, agresiune, analfabetismul funcțional vor fi normale în ceea ce a fost odată, școala creată de Spiru Haret.

Și, cum va arăta școala, așa va arăta și țara.

Distribuie articolul pe Social Media
Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Cele mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x