Este de datoria noastră să luăm exemplu de la Charlie Kirk și să luptăm pentru libertate, credință și familie
Am participat aseară, la Dubrovnik, în Croația, la prima zi a celei de-a șasea ediții a conferinței MEGA, Make Europe Great Again, un eveniment dedic
Conservatorii și suveraniștii, uniți pentru libertate: la Varșovia, cu familia MEGA
Am fost la Varșovia, alături de familia MEGA, prieteni și parteneri din întreaga lume. Deși nu am putut participa la ediția a patra a Make Europe Gre
Uniți suntem mișcarea MEGA! Uniți suntem puternici! Avem datoria să ne apărăm moștenirea creștină și să apărăm adevărul | VIDEO & GALERIE FOTO
Așa cum am spus și la ediția precedentă a evenimentului Make Europe Great Again de la Bruxelles, mișcarea noastră este una condusă de convingeri
Raport George Simion, Președinte AUR, 13 – 19 ianuarie
Ce fac în aceste zile în Statele Unite Sunt onorat să mă aflu în aceste zile în Statele Unite, unde particip la evenimentele legate de inaugurarea
